Nov 27, 2009

Cum se păstrează un nume

Se mira George Călinescu:
„Îmi privesc fotografiile vechi... Ce-i cu voi, băieţaşi? Pentru ce purtaţi numele meu?"

Într-adevăr, între mine, cel de-acum, şi cel ce-am fost cândva coincidenţa de nume e şocantă. Tot ce reprezintă numele meu astăzi nu are nimic în comun cu pruncul care eram. Faptele şi istoria ni se adună sub aceeaşi etichetă. Ce gândesc şi ce fac acum poartă în mod fraudulos matricola de ieri a numelui meu. Logica ne îndeamnă însă la a desemna cu nume diferit realităţi şi conţinuturi diferite. Felul în care ne identificăm nu ţine seama de conţinutul vieţilor noastre, de fapte, de împliniri. Numele meu, ca şi numele tău, reflectă trecerea noastră prin lume numai după ce nu le mai purtăm.


Atunci abia numele desemnează ce eşti sau ai fost când nu se mai referă la tine, când l-ai dat unei cărţi, unui copil, unui edificiu, unei străzi, unei epoci, unei promoţii, generaţii ori dinastii, sau oricărui alt lucru care-i poate fi asociat. Numele tău nu înseamnă mare lucru câtă vreme îl porţi. După ce nu-l vei mai purta, când  îl vei fi dăruit, va putea să reflecte locul tău şi trecerea ta prin Univers. Cu cât trece timpul mai mult, cu atât numele tău te reprezintă mai esenţializat.

În marile culturi din antichitate anul purta numele unui magistrat, care era, în Atena, primul dintre cei nouă arhonţi ai cetăţii, iar în Roma, unul dintre cei doi consuli. Aceştia se numeau eponimi, de la vorbele greceşti însemnând a da (a dărui) numele.

Să ne amintim, la repezeală, de cuvinte pe care le folosim zilnic şi care provin de la numele unora precum:
  • Étienne de Silhouette - ministru de finanţe francez, intrat în disgraţie după o serie de impuneri suplimentare (1759) ca urmare a căderii creditelor. Portretul public i-a fost înnegrit de oamenii revoltaţi  şi, de aici, silueta.
  • Hekademos - Lui îi aparţineau grădinile în care Platon şi-a deschis celebra şcoală, Academia din Atena, prima instituţie de învăţământ superior din lumea occidentală.
  • Adolf Dassler - prescurtat: Adidas. Un adidas, doi adidaşi.
  • Abu Abdullah Muhammad bin Musa al-Khwarizmi - Cuvântul algoritm se trage direct de la numele lui al-Khwarizmi, iar cuvântull algebră provine de la titlul cărţii sale Hisab o jabr o muqabele.
  • François Mansart - Mansarda.
  • Joseph Jacques Césaire Joffre - Celebra prăjitură.
  • Amerigo Vespucci - Continentele.
  • André Marié Ampére - Amperul. Nu mai e nevoie să ne referim şi la celelalte unităţi de măsură precum joule, ohm, watt, newton etc.
  • Gaius Iulius Caesar - Cezarul, ţarul, dar şi luna iulie.
  • Joseph-Armand Bombardier - Preferatul meu: bomba, în sens de armă, îşi trage numele de la avioanele domnului Bombardier, mai degrabă decât bombardierele de la bombă!
  • George-Étienne Cartier - Om de stat canadian, părinte al Confederaţiei, a dat numele unui district electoral în Quebec. Cartierul de locuinţe îşi trage numele de la el. Nicio legătură cu celebra familie de bijutieri.

Nov 26, 2009

Lumea din oglindă

Băiatul meu, Mircea, a fost, împreună cu colegii de şcoală, într-o excursie în care au vizitat şi castelul Peleş, printre altele. Cu mine el a mai fost de două-trei ori la castel, astfel încat nu era foarte interesat de vizită.

În starea asta de uşor dezinteres, a stat mai departe de ghid, nemaiavând chef de aceleaşi explicaţii.

Căuta cu privirea lucrurile noi, pe care nu le observase până atunci. La un moment dat, a ramas vrăjit în faţa unei oglinzi minunate.

Ştim cu toţii cât de frumoase pot fi oglinzile. Sunt cele mai fermecătoare obiecte din Univers.

Când s-a trezit din admiraţie, şi-a dat seama că nu mai era nimeni în jurul lui.

Rămăsese singur în castel!

Poţi să-ţi imaginezi momentul de panică al unui băieţel, atât de departe de casă... Putea rămâne singur acolo, autocarul ar fi plecat fără el şi nimeni nu l-ar fi găsit vreodată.

Telefonul mobil era în autocar. Autocarul era în Sinaia...

A pornit pe culoarele Peleşului, singur, dezorientat, speriat, ca într-un film istorico-fantastic. A întâlnit destul de repede o doamnă care l-a ghidat şi, pentru că era foarte aproape de sfârşitul traseului, şi-a întâlnit clasa exact la ieşire.

Ce uşurare! De fapt, nici n-a fost mare lucru, un minut sau două de confuzie şi atât. Ceilalţi nici nu avuseseră timp să îi observe lipsa.

Seara, când a ajuns acasă, l-am rugat să nu uite întamplarea de la Peleş, care are următorul înţeles: Atunci când te cauţi pe tine însuţi, ajungi să te pierzi. Atunci când îi cauţi pe ceilalţi, te regăseşti!


"Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică." (Sfânta Evanghelie după Ioan 12:25)
There was an error in this gadget