Feb 22, 2011

Pe fond nervos

Ideile influenţează materia. Nu e nici o magie, e un lucru cert şi uşor de demonstrat. Cine nu crede, n-are decât să-şi mişte un deget dinadins şi va observa că, la comanda gândului abstract, degetul material se mişcă. Mai mult decât atât, gândurile noastre ne pot umple de boli. Recunoaştem asta atunci când ne îmbolnăvim "pe fond nervos".

Pe fond nervos = din cauze psihice. Afecţiunile psihice pot aşadar genera suferinţe fizice. Mai concret, depresia, stresul sau stările nevrotice tulbură sistemul atât de tare încât dezechilibrul mental reverberează în corp. Acestea fiind constatate, cred că e destul de jenant să faci naibii vreo boală pe fond nervos. Măcar fă-o că n-ai mâncat sănătos sau că ai băut rece decât din cauză că eşti cu capul!

Mi se pare de o mie de ori mai rezonabil să sufăr de stomac, dar cu mintea limpede, decât să se ştie că am luat-o razna aşa de rău încât mi s-a perforat duodenul. Dacă am ulcer, va să zică, aş cam da vina pe helicobacter pylori mai degrabă decât pe psihoza maniaco-depresivă.

Cu toate acestea, nu am contenit să remarc satisfacţia cu care majoritatea celor cu boli cronice, mai ales, se laudă că le-au făcut pe fond nervos. Ca să nu devin, la rândul meu, nervos cu nervii, încerc, cu calm, să-mi explic ciudatul fenomen.

De ce e mai profitabil ca boala ta să fie pe fond nervos? Deoarece asta înseamnă că:
1. nu e vina ta, ci
2. e vina celorlalţi, din jurul tău
3. pentru care tu te sacrifici, fără să te mai poţi îngriji de tine,
4. drept care meriţi să fii admirat(ă) pentru devotamentul, dăruirea şi calităţile rare şi fără precedent care te-au dus, în mod fatal, la boală pe fond nervos.

QED

Poate că medicii ar trebui să impună un termen mai propriu şi mai precis, cum ar fi pe fond nevrotic sau psihotic. Astfel, nu ar mai tentaţi să se mintă singuri toţi eroii societăţii noastre, împovăraţi de eroism până la patologic.
There was an error in this gadget