Nov 3, 2012

Adidaşii Romika

Nu o să uit niciodată perechea aceea de adidaşi Romika, legendarii Romika, singurii mei Romika din toată viaţa mea, pe care am apucat să-i port o jumătate de oră. Eram la Sofia, în 1992... Deschid jurnalul acelei deplasări şi intru în capsula timpului...

Joi
Sunt la a doua deplasare în Bulgaria, de data asta avem şi diurne mai bune (29 de dolari, adică 667 de leva) şi mi-am mai luat 50 de mărci de-acasă. Sunt împreună cu Denis şi stăm în cameră cu Herr Professor.

Vreau să-mi iau adidaşi Romika. Pe vremea lui Ceauşescu cine avea Romika era boier. Piele adevărată, talpă ca lumea! Doar Adidas erau mai "adidaşi", deşi tot Romika mai rezistenţi. Am umblat tot oraşul, nu există Romika. Nu-mi vine să cred: în Bulgaria, la mama lor.

Găsesc, în sfârşit, la o tarabă. Aha, deci asta e şmecheria. Sunt furaţi din fabrică, ei îi fac pentru export... Din păcate nu sunt prea multe perechi. Aştia care-mi vin cel mai bine sunt cam ficşi. Nu-i nimic, sunt ieftini, 250 de leva. Nici nu trebuie să schimb dolarii, îmi ajung mărcile mele pe care le-am schimbat la "Change". Denis pronunţă ceang, de la Michael Chang.

Până la hotel m-au strâns infernal. Nu credeam că sunt atât de strâmţi. Ăsta-i norocul românului. Am luat ţeapă, m-am grăbit şi am dat banii aiurea.

La noi în cameră, toţi băieţii, Graţian, Popică, Doru Ionaşcu şi Stan, evident. Graţian e interesat de adidaşi: unde am găsit Romika? La o tarabă. Ce număr porţi? 43. Exact ca mine. Îi probează, fără să meargă cu ei (norocul meu) şi zice: "Vinde-mi-i mie, Cuza, că tu eşti tânăr, mai mergi prin oraş, mai găseşti, eu dincolo de barul de la hotel nu mă deplasez, înţelegi. Hai, te rog eu, să nu-i mai dau jos, îi scot de azi pe traseu, uite, îţi plătesc în dolari, dacă găseşti un curs bun îţi rămâne şi un bacşiş."



În mintea mea: ce noroc să scap de ei. (din pricina unei întâmplări memorabile, de acei dolari şi de tot restul diurnei mele aveam să mă bucur mult mai târziu)

Vineri
Am terminat antrenamentul oficial. Ne îndreptăm pe jos către hotel. Pe trotuar, eu şi Denis mergem în avangardă, Ţâru în spatele nostru, Ionaşcu şi Graţian după el şi apoi ceilalţi. Deodată, Graţian, cu voce puternică, să audă toată strada: "Auzi, bă, Dorule, mi-a vândut Cuza ăsta nişte adidaşi... simt cum îmi cresc unghiile!".



There was an error in this gadget