Oct 4, 2012

Eroarea fundamentală

Facem erori de gândire tot timpul. Dacă minţile noastre ar funcţiona perfect, atunci probabil norocul ar fi singurul ingredient al reţetelor de succes. 

Deducem că ghinionul ar fi singura cauză a eşecului. De vreme ce nu gândim corect, ghinionul e silit să împartă provocarea dezastrelor cu erorile de gândire.

Nu am spus erori de logică şi nici greşeli. Logica reglementează noţiunile, judecăţile şi raţionamentele care sunt, în general, destul de complicate. Sunt, în orice caz, atât de complicate încât rareori poţi găsi o pagină de ziar fără o eroare de logică. 

Zi de zi, facem erori mult mai simple de-atât. Acestea nu sunt neapărat greşeli, pentru că adesea nu pot fi raportate la ceva "corect". Sunt erori în măsura în care distorsionează realitatea şi pot produce rele.

Prima sursă a erorilor poate fi tocmai modul în care ne explicăm eşecul: e de vină mai mult ghinionul sau mai mult erorile de gândire?

Eroarea fundamentală constă în tendinţa de a pune eşecul nostru mai mult pe seama ghinionului (circumstanţelor) şi a explica eşecul altora mai mult prin vina de a nu fi gândit corect.

Ai voie să zâmbeşti dacă ai recunoscut propria ta tendinţă. Toţi suntem aşa (fără excepţii?)

Ar putea fi excepţii cei cu personalitate multiplă, care dau vina pe ei înşişi crezând că sunt alţii. Alte excepţii ar putea fi nişte maeştri care au interiorizat perfect aserţiunea că oamenii nu sunt defecţi, că ei iau cele mai bune decizii în funcţie de opţiunile pe care le au la-ndemână. Dar nu excepţiile ne interesează, ci regula.

De regulă, nu întârziem decât din vina altora. Ceilalţi care întârzie sunt leneşi şi incapabili să se organizeze.

De regulă, nu ne agăţăm hainele şi nu ne stropim, nu dăm faliment şi nu ardem friptura, nu suntem părăsiţi de parteneri şi nu avem accidente din vina noastră. Când toate astea li se întâmplă altora, nu înţelegem cum de au putut fi aşa de ignoranţi.

Cu cât suntem mai atenţi la felul în care oamenii judecă, dar mai ales la felul în care noi înşine judecăm, cu atât vom depista mai des această tendinţă. Eu o observ la mine zilnic. Fireşte, nu recunosc decât foarte rar, dar încerc pe cât posibil să fiu cinstit cu mine.

O altă eroare a subiectivităţii (egocentrismul) este tendinţa de a supraevalua propriul rol şi de a-l subevalua pe al celorlalţi într-un demers comun. 

Cunoşti pe cineva fără de care treaba de la birou nu ar fi niciodată terminată, sau fără de care toţi din casă ar trăi în mizerie, sau pe cineva care singur se ocupă de toate sarcinile dificile? Toţi ştim. Intim!

Aşa e natura observaţiei. Cunoaştem ceva mai bine eforturile noastre decât pe ale celorlalţi. Şi, hai să recunoaştem că suntem de neînlocuit, indiferent ce-ar zice lumea! 

Nu-i aşa că într-un loc din care tu lipseşti nici nu ţi-ar veni să stai?







There was an error in this gadget