Feb 13, 2010

Primul meu zbor. Filă de jurnal

25 septembrie 2006


Zbor!  E o mare chestie, ăsta-i adevărul. Văd Alpii elveţieni de deasupra şi îmi schimb părerea despre Pământul ăsta care ne ţine. Din avion nu mai e deloc aşa de mare cum mi-l închipuiam. Şi ce mici sunt oamenii, Dumnezeule, sunt insignifianţi. De la sol, li se pare insignifiant de mic avionul de deasupra. Nici nu-şi dau seama că omul din avion poate întinde mâna, îi poate apuca şi băga în buzunar cu ţară cu tot. Grupaţi în miniscule aşezări, ei nu ocupă propriu-zis planeta, ci doar o exploatează. Locurile locuite sunt puţine, rare şi mici.

Am coborât din avion, sunt în Zurich, am avut o experienţă de tip Google Earth. Diferenţa e că Google nu te hâţână. Mă simt aproape de casă, pentru că a trecut puţin timp de când am plecat, dar, în acelaşi timp, se vede că mă aflu în cel mai depărtat loc în care am fost vreodată faţă de ţară, după diferenţa foarte mare de peisaj. Elveţia arată altfel decât ştiam eu că arată o ţară îndeobşte. În câteva ore voi fi şi mai departe.

Văd din avion o metropolă gigantică. Nu încape în hublou întreagă. Să fie asta Londra? Da, iată Tamisa. Uriaş oraş! Nu mi-ar ajunge un an de zile să-l vizitez, nici dacă aş face numai asta zi de zi. Ce bine pare să fie aranjat şi ordonat în spaţiul său. Sunt uluit. Cu câtă uşurinţă încap prin gemuleţul ăsta mic sute de ani de mare istorie şi civilizaţie.
Ţara asta e altfel decât restul Europei. Pare mult mai bine împărţită, stăpânită şi folosită.

Iată şi Birminghamul. Avionul face un tur deasupra oraşului, coborând încet. Vremea e superbă şi imaginea tulburătoare. Pare de cel puţin trei ori mai mare decât Bucureştiul, deşi ştiu că populaţia e la jumătate. Se văd de sus cele două mari stadioane şi un hipodrom. Ar trebui să mai disting marea Universitate care va face din mine un MBA şi marele centru de shopping, cel mai mare din Europa! Nu le văd. Oamenii ăştia par a locui numai în case, nu în blocuri. Cartierele, văzute de sus, sunt incredibil de elegant sistematizate, deşi fiecare e unic în felul său, cu personalitate proprie care va să zică. Iată un oraş rezidenţial! Alei înverzite, străzi curate, aerisite şi case din cărămidă roşie.

Cobor pe pământ britanic, cu sentimentul că lumea nu-i chiar atât de mare, că ţările nu sunt chiar atât de străine una de alta, că suntem, în realitate, locuitori ai unei mari patrii.
There was an error in this gadget