Aug 10, 2012

Diferenţa dintre educaţie şi dresură

Cred atât de mult în faptul că dorinţa de cunoaştere, pe care Einstein o numea "floare delicată" nu pentru frumuseţea, ci pentru fragilitatea ei, aflată alături de dorinţa şi de puterea de a crea valori, are nevoie în primul rând de libertate, încât şcoala românească mi-a mirosit mereu a penitenciar.

Şcoala britanică mi s-a părut, prin contrast, un Eden spiritual, un tărâm al făgăduinţei. E drept, am cunoscut învăţământul englezesc la nivelul său înalt şi nu mă aştept ca un MBA să semene cu educaţia obligatorie, cu atât mai mult cu cât MBA-ul are regulile sale proprii.

În termenii mei, dar cu o formulă împrumutată dintr-o scrisoare adresată unui ministru, pe nume Maiorescu, la 26 mai 1875 de către un bibliotecar pe nume Eminescu, referindu-se la abecedarul unui învățător, pe nume Creangă, diferenţa dintre studiile britanice şi cele româneşti este aceea dintre educaţie şi dresură. 

Am fost mai mult decât încântat să descopăr că autorităţile din domeniul educaţiei de la cel mai înalt nivel, în lumea civilizată, sprijină evoluţia către o educaţie curată, expurgată de apucături inchizitoriale, argumente de autoritate şi evaluări ale conţinutului (conceptul metodicii pentru aprecierea capacităţii de memorare pe termen scurt).

Vârful de lance al acestor reforme este Ken Robinson, despre care am mai scris. Discursul său de la TED intitulat "Şcolile ucid creativitatea" este manifestul cel mai pur şi dur, cum ar zice Cărtărescu, împotriva modului în care se face educaţie în şcoli peste tot în lume. 

E atât de piramidal, nene Spirache, încât l-am reţinut pe de rost. Urmează celelalte lucrări ale lui Robinson, dintre care ultima, "Elementul", este nu doar o pledoarie pentru descoperirea unicităţii şi talentelor fiecărei persoane, ci şi o metodă euristică în acest sens.

În comparaţie cu discursul lui Robinson, peroraţiile lui Richard Bandler la adresa sistemului de învăţământ, în care obişnuiam să mă sclad uneori, sunt călâi. Unde mai pui că Robinson vine din sistem, e un profesor universitar de tip britanic (în Regat e mult mai greu să ajungi profesor decât oriunde altundeva în lume). În plus, discursul şi lucrările lui Robinson au şi posibilitatea să schimbe ceva concret, în loc numai de a critica.

Fireşte, atâta vreme cât sistemul de învăţământ este finanţat de bugetele naţionale şi aparţine statelor, o reformă veritabilă a educaţiei libere nu se va produce, pentru că diplomele nu se pot acorda, prin definiţie, decât pentru conformarea cu anumite standarde, care se adresează tuturor, profesorii nu pot proveni decât din acelaşi sistem şi guvernele stabilesc nevoi de formare în funcţie de piaţa forţei de muncă. 

De aceea, intelectualii, în sensul pur al cuvântului, sunt autodidacţi, dar despre asta voi scrie cu alt prilej.
There was an error in this gadget