Apr 1, 2010

Ziua Filozofului

După ziua poetului de ieri, urmează, firesc, cea a filozofului.

În orice fel am privi filozofia, ca pe o construcţie teoretică serioasă, speculaţie interdisciplinară sau exerciţiu intelectual cu valoare literară, Mircea Florian (născut la 1 aprilie 1888) este cel mai mare filozof român din toate timpurile şi singurul filozof român de talie europeană. Filozofia lui Florian este, în toată rigoarea cuvântului, o ştiinţă a conceptelor celor mai generale ambalată în cel mai rafinat şi elegant stil literar. Există un singur stilist român mai mare decât Florian, discipolul său declarat în materie de exprimare, dar acela nu s-a produs în limba română.

Ar fi atât de multe de povestit despre autorul celui mai compact, original, echilibrat, ştiinţific şi rezistent sistem filozofic românesc (recesivitatea), modelul prin excelenţă al profesorului de discipline umaniste, traducătorul Organonului aristotelic şi al altor mari opere, cel mai avizat cunoscător român al lui Kant, încât o sinteză, chiar şi dintre cele mai superficiale, a gândirii şi vieţii sale, ar depăşi condiţia Managementului de Idei.

Ar fi păcat totuşi să nu trec măcar o idee de-a lui Florian mai departe, prin ecranul blogului, către vieţile dumneavoastră, aşa încât aleg una atât de clară şi puternică, încât poate schimba morala individuală a celui ce-o acceptă: orice durere se judecă nu după intensitatea sau durata ei, ci după urmări.

Internetul mai găzduieşte unele cugetări de tinereţe ale filozofului. Se pot găsi şi cărţi ale lui Mircea Florian, dar ele sunt numai pentru cei dispuşi să absoarbă gândire de cea mai înaltă clasă. Pentru cei neiniţiaţi şi care ar putea dori să pătrundă tainele filozofiei, noutatea este că tot lui Florian îi aparţine cea mai bună „îndrumare în filozofie” scrisă vreodată în limba română.

Cineva (nu mulţi, totuşi, pentru că ne aflăm la loc de cultură) ar putea să se întrebe de ce oare lumea nu-l ştie pe Mircea Florian, de vreme ce el e aşa de mare.

Răspunsul ţine, pe de o parte, de condiţiile receptării şi publicării operei sale şi de anumite tendinţe ideologice de dinainte şi de după 1990 care i-au fost potrivnice. Oana-Georgiana Enăchescu este de aceeaşi părere, arătând că “unul dintre paradoxurile culturii române este cel al neasimilării unora dintre marile personalităţi care au creat, în interiorul spaţiului ei, opere de valoare universală. Mircea Florian, gânditor de talie europeană, autorul "Recesivităţii ca structură a lumii" şi al altor peste 20 de lucrări filosofice, este unul dintre cei uitaţi în cetate. Noul dualism recesiv, model exemplar al gândului filosofic original, ar fi fost suficient să-l propulseze printre marii gânditori ai veacului.” Lumea specialiştilor îl ştie pe Florian foarte bine, şi recentul Simpozion Naţional Mircea Florian – opera filosofică de la reconstrucţia datului la ideea recesivităţii organizat de Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti e o dovadă.

Pe de altă parte, răspunsul ţine de aceleaşi motive din care lumea nu-i ştie nici pe alţii mai de soi, ca Shakespeare sau Eminescu.
There was an error in this gadget