Jul 18, 2010

De ce a murit Socrate?

În urma condamnării la moarte, Socrate a fost închis în aşteptarea cucutei fatale. Întâmplarea a făcut ca, timp de trei zile, să nu se poată executa sentinţe capitale în Atena, datorită unei sărbători.

În acest timp, evadarea lui Socrate a fost pusă la cale de discipolii săi. Paznicul fusese mituit şi porţile îi erau deschise pentru a pleca în lumea largă.

Socrate a ales totuşi să moară.

Discuţiile în contradictoriu pe această temă dintre el şi discipoli, consemnate de Platon, dezvăluie o serie impresionantă de argumente logico-metafizice cu care Maestrul reuşeşte să-i convingă pe entuziaştii lui elevi că, prin moarte, nici nu îndreptăţeşte injusta decizie a tribunalului atenian, nici nu porneşte spre o lume mai rea.

Vârtejul argumentelor însă nu e niciodată suficient când vine vorba de a alege între viaţă şi moarte. Ceva mai mult de-atât l-a determinat pe cel mai mare gânditor al omenirii să facă alegerea definitivă: demnitatea!

Iată un cuvânt care face mai mult decât o filozofie. El înseamnă, în acelaşi timp, statornicie, integritate, perseverenţă, principii corecte, onestitate, deschidere, onoare şi păstrarea identităţii profunde, autentice.

Socrate, dacă ar fi plecat din Atena, ar fi renunţat la demnitatea lui. Mai bine mori cetăţean al Atenei decât proscris.

Fără gândirea lui Socrate, lumea n-ar fi fost cum este, iar cultura occidentală ar fi trebuit să-l aştepte pentru a-şi primi botezul.

Fără moartea lui Socrate, am fi fost cu toţii nişte vântură-lume, pentru că el a legitimat demnitatea ca valoare superioară vieţii.

Într-o lume în care scopul vieţilor noastre se vădeşte în viaţa generaţiilor următoare, demnitatea nu poate fi valoare secundară. Tocmai de aceea, ea se pierde o singură dată.

Socrate, la ieşirea din Atena, şi-ar fi aruncat la gunoi numele, iar sensul vieţii lui s-ar fi risipit în praful exilului.


There was an error in this gadget