Nov 17, 2012

Dezechilibraţi şi reactivi

Unul dintre cele mai bizare aspecte ale civilizaţiei este că ne permite a priori să fim deprimaţi, trişti, bolnavi şi distruşi, în vreme ce, pentru a te simţi cât de cât bine, e necesar să vii cu un motiv foarte serios.

Depresia e înţeleasă, în societatea noastră, de la sine. Mai are vreun sens să te întrebi de ce este cineva nervos, irascibil, deprimat, copleşit, disperat, terminat? Absolut deloc. Doar trăim cu toţii în ţara asta. 

Starea de bine trebuie, pe de altă parte, justificată temeinic. Nu-ţi poţi permite să afişezi calm, sănătate, voie bună, încredere, umor, ca să nu mai pomenesc de ciudăţenii precum bucurie, vitalitate, satisfacţie, mulţumire, plăcere...

În aceeaşi ordine de idei, Doamne fereşte, ai putea comite impietatea de a încerca să-ţi imagiezi cum ar fi dacă ai putea să vrei să crezi că ar fi normal să te consideri îndreptăţit să speri la gândul că ai avea dreptul să visezi că începi să fii fericit acum!

Normalitatea însă presupune o atitudine cu totul contrară: să fie ciudat şi neobişnuit atunci când cineva pare să NU se simtă bine. Zâmbetul e firesc! Încruntarea e nelalocul ei. Pentru o astfel de atitudine însă, trebuie să fii echilibrat şi proactiv. Şi cu o uşoară doză de bun simţ, care nu strică. 




There was an error in this gadget