Mar 25, 2014

Dieta unui geniu

La treizeci şi ceva de ani, Ion Creangă a descoperit, în deplinătatea ei, valoarea tradiţiei humuleştene. Şi-a recreeat în Iaşi atmosfera copilăriei, cu pisici şi tot restul. A prins atunci gustul adevărat al scrisului, dar şi gustul adevărat al bucatelor. De la Călinescu citire, fără alte comentarii, în afară de sfatul de a ţine o pungă la îndemână (finalul e antologic):

«Dar mai ales începu să mănânce. După ce-şi puse, ca Ştefan a Petrei, curechi în putină şi muşchi afumat de porc în podul şindrilit al casei, mânca bucate humuleştene, însă mai ales sarmale şi plăcinte cu poalele-n brâu făcute cu julfă. 

Hâlpavul care în sat făcea ochi dulci fetelor fecioare, înveselindu-le cu dinţi de fasole şi barbă de lână, spre a le mânca purceii fripţi şi alivencile, mânca asemeni unui lup flămând. Spre a se deosebi de „fârlifuşii de pe la târguri, crescuţi în bumbac", ca adevărat „românaş" face isprăvi nemaiauzite, de basm, care-i dădură o faimă de Flămânzilă. 

Nu-şi pierde vremea cu „zămoreală". El nu se-ncurcă, asemeni boierilor sfrijiţi, rupând cu degetele-i groase picioarele subţiri ale racului. El trage tot castronul cu raci înainte-i, vâră mâna păroasă în el, scoate pumnul plin, ducându-l la gură, apoi ronţăie racul, zvârlind cojile afară, cum aruncă râşniţa pleava. 

El mănâncă odată zece ouă, o strachină de prune, o oală de porumb fiert, doar pentru deschiderea poftei de mâncare, cu acea plăcere de a ame¬steca alimente de tot felul care este a mâncăcioşilor şi a vitelor. 

Ca şi Flămânzilă, el mistuie în cinci fripturi toată carnea birtaşului înspăimântat şi ţipă că-i e foame. Cere toate mâncările ospătarului, înghiţind câte două fierturi, mai multe soiuri de fripturi, bând o carafă de vin şi o cofiţă de apă rece şi se scoală uşurat de la masă, zglobiu. El se aşază pe vine în faţa unei mămăligi pântecoase şi o înghite cu brânză, udând-o iarăşi cu vin şi apoi cu altă cofiţă de apă. Slăbit de post doftoricesc, cere o pâine întreagă, o găină fiartă cu usturoi, un castron cu sarmale, opt plăcinte cu caş şi o ocă de vin. 

După scaldă e mai pofticios. Atunci mănâncă tot ce găseşte la han, bea de la o ţărancă o oală de lapte dulce, mănâncă de la un ovrei un ceaun de păpuşoi fierţi, gronţăind boabele ca mascurii, apoi se aruncă în apă şi se bălăceşte mulţumit. 


Unui prieten îi vine leşin de această privelişte nemaivăzută. Crapul pus de cuscri pe masă îl mănâncă tot. La Neamţ, la mănăstire, strânge bureţi şi-i dă rudelor să-i gătească. Mănâncă lacom, neinvitând pe nici unul, spre a nu i se împuţina porţia, apoi toţi, afară de el, dau semne de otrăvire. Creangă cheamă doctorii de la spital cu fluierul, strângând vardiştii din târg, duce băiatul în cârcă la spital, e deznădăjduit, dar la stomac se simte bine. 


Numai acasă, la masa obişnuită, Creangă este mai cumpătat. „La masă Creangă nu mânca mai mult decât o oală de găluşte făcute cu păsat de mei şi cu bucăţi de slănină, o găină friptă pe ţiglă de lemn şi undită cu mujdei de usturoi, iar pe deasupra şindrilea cu o strachină de plăcinte moldoveneşti, zise cu poalele-n brâu, însă ca băutură el se mulţumea cu o cofiţă de vin amestecat cu apă".»
There was an error in this gadget