Oct 4, 2012

Finanţele e mai al dracului ca oricând

Mereu actualul Marin Preda, eternii Moromeţi şi ţara noastră de râsu-plânsu:

"Când intră, perceptorul îşi ridică privirea din hârtii şi se uită ţintă la el. Se uită doar câteva clipe; aşa cum arăta, cu mustăţile mari şi blajine, părea un om cumsecade care va asculta cu bunăvoinţă şi înţelegere ceea ce i se va spune; dar deodată el izbucni:

- Ce e, bă, ce cauţi aici, de ce nu-ţi plăteşti impozitele? Ce, bă, vreai să ţi le plătesc eu din buzunar?!

Şi se mai uită odată furios şi apoi, pufnind, puse mâna pe toc şi îşi văzu de scris.

Moromete, după ce rămase o clipă locului, se urni spre biroul percep­torului şi se aşeză pe un scaun în faţa lui.

- Dom'le Lisandre, zise el reflectând, de ce oi fi zicând dumneata că trebuie să strigi aşa la mine? Crezi că sunt surd?

Perceptorul nu zise nimic. Tocmai termina, semna şi ştampila o hârtie şi arăta ca şi când n-ar fi fost nimeni în birou. Trase un dosar dintr-un raft şi vârî acolo copia hârtiei pe care o ştampilase.

- Vasile! urlă el apoi spre o uşă închisă. Adu nişte apă, Vasile... şi îl înjură pe Vasile de născătoarea mamei lui. Ce vreai, bă? se adresă apoi lui Moromete. Nu pot să te amân. Lasă-mă în pace că am treabă.

Moromete însă începu să-i explice că era cu neputinţă să vândă acum grâul şi că dacă îl amână cu vreo trei luni...

- Nici două zile, nici două ceasuri, izbucni perceptorul după ce bău cu sete apa pe care i-o adusese Vasile. Veniţi aici la mine, urlă el, parcă eu aş fi statul, să vă scutesc de impozite! Statului trebuie să-i plăteşti, nu mie şi nu mai veniţi voi la mine de pomană! Du-te acasă şi vinde şi plăteşte că n-am ce să-ţi fac.

- Nu pot să plătesc, ce-ai să-mi faci?! se supără brusc Moromete.

- Bă! îţi iau vita din bătătură!

- Cu ce drept?

- Trebuie să plăteşti!

- Nu se plătesc impozitele acuma! Statul nu-ţi cere dumitale să-mi pui acuma sula în coaste, când eu n-am de unde să dau. Aşteaptă până la iarnă, că statul are destui bani, nu ca mine care...

- Te-am amânat cât am putut, Ilie, spuse perceptorul deodată cu alt glas, ca între ţărani. Anu ăsta Finanţele e mai al dracului ca oricând, ascultă-mă pe mine. Nimic, nici o săptămână! Azi-mâine trebuie să plăteşti. Scurt.

Moromete se ridică şi plecă. Nu se putea, nu-i venea să creadă. Pe drum însă se nelinişti şi se întoarse îndărăt, dar nu la perceptor, ci la secretarul primăriei. Era adevărat că trebuia să plătească neapărat acuma? Cum adică, nu se putea să-l amâne cu vreo două-trei luni? Ce însemna funia asta cu care perceptorul vroia să-l strângă de gât tocmai acuma când grâul...

- E cam groasă, nea Ilie, mi se pare că nu se poate, îi explică secretarul. Dacă vrei, mă duc eu să vorbesc cu el, dar nu ştiu dacă... Stai aici, să vedem, că mie o să-mi spună.

Secretarul intră în biroul perceptorului şi se apleacă la urechea acestuia:

- Domn' perceptor, mai amânaţi-l pe Moromete până după culesul porumbului. Vă rog eu!

Mustăţile mari ale perceptorului tresăriră. Se întrerupse din scris şi-şi aţinti privirea asupra tânărului. Deodată urlă:

- Du-te, mă, dracului, Oprescule, fir-ai al dracului să fii! Ieşi afară! Uite ici circulara 400 020. Ia şi citeşte... pe mă-ta de secretar!"

Marin Preda






There was an error in this gadget