Jul 20, 2010

Mircea Micu a devenit monadă

"Mamă, eşti mai frumoasă ca o duminică fără sfârşit", spunea poetul Mircea Micu. 

A plecat să-şi revadă mama într-o duminică, pe care a eternizat-o astfel, mai devreme decât ne aşteptam. A fost un bărbat activ, energic, "un genial amestec de poezie şi de proză", cum îi plăcea marelui parodist să se descrie, în termenii parodiei lui Topârceanu, dar, mai evident decât atât, a fost un melanj rar de melancolie artistică şi pathos cultural. Se vorbeşte puţin, de pildă, despre implicarea sa în studiul istoriografiei referitoare la Avram Iancu, pe lângă dramaturgia binecunoscută. A fost şi romancier, şi poet admirabil, dar şi gazetar excepţional şi, foarte important din punctul meu de vedere, un lider cultural devotat, implicat şi tenace. Întâmplările sale cu scriitori sunt unele dintre cele mai amuzante, în mod autentic, pagini de memorialistică românească. Avea un har al povestirii... de poveste!

E greu pentru cineva cu mai puţin talent decât Mircea Micu să vorbească bine despre Mircea Micu. Am ţinut la el, l-am urmărit, l-am citit, am avut şi privilegiul de a-l cunoaşte personal, cu mai bine de 10 ani în urmă, şi de a schimba nişte impresii despre lume, astfel încât aici aş dori să-i aduc un omagiu citind o poezie de-a lui, care cred eu că-i exprimă foarte bine modul de a vedea lumea, plângând cu un ochi şi râzând cu celălalt.


There was an error in this gadget