Mar 4, 2013

Tot mai înveţi, maică?

Observând mulţimea de căutări cu referire la textul genial al lui Călinescu, am hotărât să dau cartea jos din bibliotecă şi să-l transcriu integral. Sunt sigur că va merita efortul, cu fiecare lectură. Pentru cei care şi-au uitat ochelarii, video la final.

Pe vremuri, după ce-mi terminasem studiile universitare şi aveam de acum un rost, şedeam în gazdă la o obişnuită babă care închiria camere mobilate. Baba era cumsecade, casa liniştită, iar eu prea puţin ocupat exterior, în timpul zilei. Scăpat de grijile diplomelor, citeam pentru mine, de plăcere. Pe seară, ieşeam în oraş, cutreieram librăriile şi anticăriile, iar ziua pe arşiţă (era vară) şedeam în casă şi citeam. O altă babă ar fi putut fi mulţumită. Nu făceam nici zgomot, nici o dezordine şi nu pătam prin aducere de tinere fete în casă reputaţia imobilului la care par a ţine atât (dar se prefac) văduvele. De fapt, baba nu era nemulţumită, ci intrigată. În repetate rânduri ea căuta să mă descoasă. Eu îi plăteam chiria nu regulat, ci anticipat, dar vedeam că baba avea bănuiala că n-am nici o ocupaţie serioasă şi că aş putea s-o păgubesc mai târziu. 
-Maică - zicea ea - n-ai dumneata frate, prieten, om care să te vadă?
-Ba am, dar ce nevoie să vină aici?
-Ei, mai vorbeşti, mai petreci, ca tinerii: aveam pe un elev de administraţie, tare mai era vesel, bată-l norocul, cânta şi vorbea toată ziua. De la el am gramofonul. Veneau aici toţi prietenii lui, beau bere, glumeau.
-Eu sunt ocupat.
-N-ăi fi bolnav cumva! La vârsta asta tinerii sunt cam slabi de piept.
-Ba sunt sănătos tun, nu vezi?
-Sănătate să dea Dumnezeu! - declara baba, văzând că nu mă poate dovedi.
Altă dată însă iar mă ispitea:
- Greu e cu dumneavoastră până isprăviţi cartea. O să dai examenele şi ai să scapi de ponos. Am avut chiriaşă tot în odaia asta o studentă. Doamne, ce mai citea! Citea şi lua aspirină, lua aspirină şi citea. Da' a terminat şi s-a şi măritat, şi acum e bine, la rostul ei. Ai să termenezi şi dumneata odată, cu voia lui Dumnezeu.
Baba, şireată, vorbea aşa de repede că n-o puteai întrerupe.
- Da nu ţi-am spus că am terminat demult, că sunt licenţiat? Sunt chiar profesor. Altfel din ce ţi-aş plăti chiria?
- O fi, o fi, dacă zici dumneata.
Şi i-am arătat babei atâtea acte, încât s-a convins. Dar apoi iar m-a sâcâit:
- Grea meserie şi profesoratul ăsta dacă trebuie să citeşti mereu. Copiii citesc, d-ta citeşti!
Într-o zi însă mi-a spus vorba memorabilă:
- Tot mai înveţi, maică?
- Cum asta ?
- Păi dacă zici că ai terminat, ce tot înveţi mereu ? Nu ţi-ajunge atâta şcoală? Şcoală primară, liceu, universitate, ţi s-o fi acrit şi dumitale. Acum mai pune-te şi dumneata pe trai, c-a trecut vremea învăţăturii.
- Dar eu nu învăţ, cocoană, eu citesc.
- Ei, citeşti! Dacă citeşti nu înveţi? Să stau eu toată ziua cu nasul în cărţi!
N-a fost chip s-o scot pe babă dintr-ale ei. Când însă am cunoscut mai de-aproape lumea, am iertat-o. Căci am întâlnit oameni cu titluri, intelectuali, profesori etc., care, deşi se exprimau mai radical, arătau acelaşi dispreţ pentru lectură după epoca şcolarităţii. Am constatat că, pentru majoritatea indivizilor, lectura nu e o plăcere, ci "învăţătură". Doctorul care şi-a luat diploma nu mai urmăreşte publicaţiile de specialitate. A învăţat o dată şi a - vorba babei - terminat. Profesorul care a învăţat la şcoală că un domn s-a născut în cutare an perpetuează această noţiune decenii, chiar dacă între timp ştiinţa a rectificat. Cine a apucat să înveţe că Vlahuţă e un mare scriitor şi Cerna un poet genial rămâne acolo. Baba avea în casă Visul Maicii Domnului, Psalmii şi Viaţa sfântului Sisoe. Dar am văzut case de pretinşi intelectuali, în care "biblioteca" scuturată zilnic de servitoare se compunea dintr-un Almanah, un Mersul trenurilor, Memoriile Reginei Luiza, Misterele casei de nebuni şi discursurile lui Take Ionescu. Cunosc atâţia bărbaţi importanţi cu respectivele lor soţii. Cu câţi aş putea convorbi despre idei în genere, despre calităţile şi cusururile unui autor, despre ultima carte apărută? Propoziţiile emise în convorbirile obişnuite sunt:
-Oare ne-o plăti gradaţia?
-Mare căldură!
-Ce mai faci?
Orice încercare de a ieşi din aceste clişee trezeşte o mirare enormă şi vederea cărţilor indispune ca o dovadă de nemondenitate. Cineva mi-a privit lung rafturile cu volume, m-a privit şi pe mine tot lung, s-a uitat iar la cărţi, fără să se atingă de ele, apoi, plictisit, a răsuflat:
-Mare căldură mai e şi azi!
El a zis asta, dar eu am înţeles ce voia să spună. El voia să spună:
-Tot mai înveţi, maică?

(Tot mai înveţi, maică?, George Calinescu, Jurnalul literar, nr. 26 din 25 iunie 1939)







There was an error in this gadget