Jan 8, 2013

Două legi ale super-bogaţilor

Cred foarte mult în capacitatea fiecărui om de a-şi depăşi condiţia, prin stabilirea de obiective irezistibile, strategii consistente, urmate de acţiune masivă şi concentrată.

De asemenea, cred în influenţa fundamentală pe care circumstanţele în care venim pe lume - de la ocupaţia părinţilor, localitate, ţară şi cultură, până la caracterele genetice, anturajul din copilărie sau tipurile de maladii mentale ale profesorilor - o poartă asupra întregului nostru destin.

Când vine vorba de bani, am mai vorbit şi vom mai vorbi despre micile şi importantele nuanţe, precum diferenţierea fină dintre active şi pasive, care fac diferenţa între cei cu oarece bani şi cei cu adevărat prăpădiţi.

Între cei cu bani, însă, şi cei cu exagerat de mulţi bani, diferenţa nu ţine decât de două aspecte, universale, controversate, interpretate diferit în diversele sisteme de gândire politică, dar nu mai puţin fruste şi clare.

Primul este că banii exagerat de mulţi nu se fac de unul singur, ci în haită. Fireşte că haită e un cuvânt defăimător, negativ, dar exprimă probabil cel mai bine realitatea.

E vorba de grupuri al căror interes, remarcat de altfel chiar şi de Adam Smith, în celebra lucrare care a împlinit 250 de ani - este defavorizarea competiţiei libere, în dezavantajul consumatorilor, şi de a-şi însuşi deci un surplus nemeritat în profiturile lor.

Al doilea este că banii exagerat de mulţi nu se obţin de la bogaţi, ci de la cei mai săraci dintre oameni. Poate părea paradoxal, dar ţinta, intenţionată, a tuturor haitelor de bani exagerat de mulţi este cea mai de jos pătură socială.

Bunurile de bază şi cele obligatorii, alături de viciile "de bază" sunt sursa banilor exagerat de mulţi. Tocmai de aceea, legăturile dintre aceştia din urmă şi lumea politică sunt decisive şi irecuzabile în oricare civilizaţie.




There was an error in this gadget