Sep 21, 2012

Scapă de nervi

Furia este, după mine, un foarte important avantaj evolutiv, un activ important pentru supravieţuire, un excepţional mecanism de apărare... dacă te afli în paleolitic!

În era noastră, nu numai că nu-şi găseşte decât extrem de rar rostul, ci e şi dăunătoare întrutotul, distructivă, periculoasă sau, în cel mai bun caz, ridicolă. Îi transformă instantaneu, ca într-un film cu trucaje proaste, pe minunaţii oameni evoluaţi ai prezentului, exponenţii erei tehnologico-informatice, în oameni ai cavernelor cu cravată.

Nervii (în sensul furiei) nu dezvăluie un caracter pasional, ci stupid, lipsit de înţelegere. Furia este un atavism! Stai o clipă! Ce să-mi mai bat eu capul cu argumente: încearcă să-ţi aminteşti în zadar, te rog frumos, de o situaţie, una singură, în care nervii te-au ajutat la ceva! Ştiu că nu există o astfel de situaţie, întrucât tocmai am inferat, din faptul că citeşti un articol pe Internet, că eşti o fiinţă umană, inteligentă, din acest mileniu.

Nici măcar într-o situaţie de confruntare directă nervii nu sunt de prea mare ajutor. În artele marţiale, în Aikido bunăoară, psihologia e simplă: furia îţi măreşte indefinit şansele de a fi cotonogit. Starea mentală corectă în luptă este cea de calm.

Copiii, a căror joacă presupune confruntarea în cele mai multe cazuri, au acest minunat mod de a întrerupe comportamentul furios prin asemănarea violentă şi hilară a acestuia cu simptomele tuberculozei. Dacă ceva nu-ţi convine, ai face mai bine să te linişteşti şi să continui joaca decât să fii strigat "ofticosu".

Ce te face deci să te enervezi? O prejudecată sfredelitoare, o convingere ascunsă în minte ca un parazit, care îmbracă multe forme, dar care se reduce, în toate cazurile, la presupoziţia că dorinţele (intenţiile, aspiraţiile) tale sunt mai importante decât ale altora.

Nu e uşor să rezişti la presiunile zilnice, la stress, la agitaţia celor din jur. În trafic, toţi şoferii sunt ca bombele cu ceas. La serviciu, şefii se sufocă dacă simt că pierd controlul... şi aşa mai departe. Şi te enervezi şi tu în cele din urmă. Care e rezultatul? Consumi o cantitate considerabilă de energie pentru a-ţi susţine furia, organismul îţi devine acid, cu multe consecinţe nefaste, iar la sfârşitul zilei oftezi ca de zi proastă. Unde mai pui că poţi lăsa în urmă răni greu vindecabile.

Bine a zis cine-a zis că urmările mâniei sunt mai grave decât cauzele ei! Hai să vedem ce se poate face.

Mai important decât orice este să desluşim credinţa sau prejudecata care se află la originea enervării noastre. Nimeni nu ne poate enerva, căci nimeni nu are capacitatea să ne intre în minte şi să ne încurce firele.

Nu în lucruri, ci în ceea ce credem despre lucruri se află răul, spunea un filozof. Aşadar, întreabă-te, când simţi că te enervezi: ce trebuie să cred pentru a-mi crea această stare? De obicei, ai de ales dintr-o listă de pseudo-concepţii care gravitează în jurul ideii că altcineva îţi doreşte răul.

Prin urmare, ce a trebuit să cred pentru a mă enerva? Iată o listă cu posibile astfel de convingeri:
-a făcut-o intenţionat/ îmi vrea răul
-nu e corect/ nu e cinstit/ e injust/ e inechitabil
-vrea să râdă de mine/ îşi bate joc de mine
-mă consideră nesemnificativ (când, de fapt, e tocmai invers)
-merit altceva/ nu merit asta
-îmi pune în pericol poziţia/ statutul/ identitatea
-nu mă respectă/ nu mă (mai) iubeşte/ nu îi pasă de mine
-am dreptate / nu are dreptate etc.

Chiar şi atunci când nervii sunt îndreptaţi împotriva propriei persoane, credinţa este, ca într-un soi de dedublare, că nu merit să fiu aşa, pentru că sunt mai bun de-atât (!?).

Fireşte, lista se poate lungi la nesfârşit, pentru a include şi elucubraţiile metafizice de tipul destinului potrivnic sau providenţei nepăsătoare. Ceea ce contează însă este să ne dăm seama de absurdul şi de ridicolul acestor preconcepţii.

Exersată constant, capacitatea de autolimpezire a minţii, devine din ce în ce mai eficientă, până când reuşim să privim lumea într-un mod mai lucid, mai eficient, mai sănătos. În plus, cu tact şi înţelegere, cu raport de calitate, îi putem face şi pe alţii (copiii au mai ales nevoie de asta) să treacă mai uşor peste stările de furie, înţelegându-le.

Astfel, reînvăţăm că fiecare are o inimă însetată.




Notă: există o indignare sănătoasă, care nu se confundă cu furia şi care se rezolvă, de regulă, prin proceduri legale (inclusiv votul).
There was an error in this gadget