Sep 18, 2010

Iubeşte-te pe tine însuţi ca pe aproapele tău!

Revino în tine însuţi şi priveşte: dacă tu nu vezi încă frumuseţea din tine, fă ca sculptorul unei statui care trebuie să devină frumoasă: dă la o parte ce e de prisos, curăţă ce e întunecat, până ce strălucirea divină a virtuţii se manifestă. [...] Omul înţelept n-are nevoie decât de el însuşi pentru a fi fericit şi a căpăta binele.
Plotin

Bine ai revenit pe "Management de idei"! Faptul că te regăsesc aici, cu bucurie, înseamnă deja pentru mine că ai disponibilitatea de a mai face un pas către propria dezvoltare personală. A face - spre deosebire de a citi, pur şi simplu. Cititul pasiv n-a adus înţelepciune nimănui, niciodată. Pricepere, nici atât. Doar cunoştinţe, "coji de gânduri" (Eminescu). Vorba lui Nichifor Crainic: "De-aş gândi chiar o minune/ N-ai s-o ştii cât timp o tac/ Jumătate - de ţi-aş spune,/ Toată - numai când o fac."*

Ce-ţi propun astăzi e ceva atât de trăznit, dacă rămâne la nivel de lectură, încât numai marea mea încredere în spiritul deschis, practic şi sincer (sine cera - miere curată, expurgată de resturile de ceară) al cititorilor mei mă face să dezvălui gândul. Dar gândul biruit-a, tocmai pentru că a gândi e un act. 

Avem nevoie de dragoste. Dacă nu chiar de dragoste, măcar de afecţiune, apreciere, conexiune, de "apartenenţă" (Maslow), de acceptare din partea celorlalţi. Cred că ne putem da seama cât de mare este cu adevărat această nevoie dacă observăm, în cazul propriu, dar şi al altora, că oamenii tind să devină ceea ce anturajul lor se aşteaptă să devină. Nu insist asupra argumentelor, pentru că bibliografia e lungă. Fapt este că permitem aşteptărilor apropiaţilor noştri să ne dicteze evoluţia; aşteptăm, în schimb, din partea lor, apreciere, acceptare, dragoste; le oferim la rândul nostru afecţiune pentru împlinirea aşteptărilor noastre - dar pentru noi înşine nu facem nimic, de regulă, pentru satisfacerea acestei nevoi.

În terapia relaţiilor există această regulă, că nu trebuie să-i ceri partenerului să te iubească în locul tău. Cu alte cuvinte, de propria stimă de sine, de propria acceptare, de respectul personal eşti singurul responsabil. Dacă tu nu te accepţi şi nu te iubeşti, aşa cum eşti, celălalt va trebui să facă un efort extenuant pentru a-ţi menţine echilibrul afectiv. În cele din urmă, echilibrul se rupe. Relaţia se rupe.

Cultura noastră ne-a condiţionat, cumva, să vedem iubirea de sine ca egoism. Paradoxal, a nu te iubi pe tine însuţi este, de fapt, purul egoism. De ce? Pentru că ai nevoie de afecţiune la un nivel elementar şi, dacă singur nu ţi-o acorzi, o vei pretinde altora. Tot din cultura noastră se desprinde o înclinaţie mai accentuată a bărbaţilor de a fi egoişti în acest sens. Ei sunt cei care cerşesc mai multă afecţiune tocmai pentru că li se pare ruşinos să şi-o acorde singuri. Femeile, cu o inteligenţă emoţională superioară, îşi permit să fie sensibile la propriile stări sufleteşti într-o măsură mult mai mare. Pe termen lung, ele sunt aşadar rezervorul iubirii, ele au mai multă rezistenţă, ele chiar trăiesc mai mult.

Dar hai să şi facem ceva, căci, după cum spune Apostolul, cunoştinţa îngâmfă, iar dragostea zideşte.

1. În minte, fă repede o listă cu toate modalităţile prin care le oferi celorlalţi afecţiune. Care este arsenalul tău de mijloace prin care le arăţi celorlalţi, indiferent că e vorba de iubit/ iubită/ partener de viaţă, sau prieteni, rude, colegi, că ţii la ei? Ce cuvinte foloseşti pentru a le arăta respect, dragoste, acceptare, grijă, apreciere, încurajare, sprijin? Ce ton al vocii? Care sunt gesturile? Care sunt faptele: cumperi cadouri, alcătuieşti scrisori, sms-uri, e-mailuri, acorzi din timpul tău preţios, ajuţi dezinteresat cu diverse, întrebi şi chiar asculţi răspunsul (important, căci sunt unii care întreabă ce faci ca un fel de salut!), pregăteşti micul dejun, te joci, glumeşti, tachinezi?

2. Odată alcătuită propria listă, alege din ea ce se potriveşte pentru a-ţi oferi şi ţie din propria afecţiune. Nu te forţa, nu fi nenatural, nu te învinovăţi. Acordă-ţi timpul şi prilejul de a fi sincer cu tine şi echilibrat sufleteşte. Gândeşte-te că meriţi, chiar meriţi, să ai şi tu partea ta din ceea ce le dăruieşti celorlalţi. Oferindu-ţi, pentru ei va rămâne mai mult, pentru că dragostea e paradoxală şi se distribuie fără să se împartă. Acordă-ţi şansa unei mai bune sănătăţi emoţionale. Zâmbeşte, simte-te bine, fii tu!

*Ştiu acest catren de la Bunicul, mi-l amintesc din copilărie, dar nu l-am găsit scris niciodată.
There was an error in this gadget