Oct 15, 2010

Din ţara conştiinţelor spontane

-prima filă de jurnal la zi-

Încă nu s-a terminat ziua de azi. Ce zi! Nu ştiu cum se face că într-unele zile nu se întâmplă nimic şi în altele se revarsă apoi, ca dintr-un lac de acumulare, toate cele neîntâmplate.

Pe cât iubesc oamenii, pe atât detest gloata, în principiu, când nu are căpătâi. Azi am fost într-o astfel de gloată şi, ca parte a ei, am fost şi eu umilit, minţit, batjocorit de unii care au citit în viaţa lor mai puţin decât am scris eu, din motive de d-aia, de râsu-plânsu, de pur şi simplu, vorba poetului. Câteva ore mai târziu era să-l crăp pe unul, nu l-am lovit, dar l-am speriat atât de rău încât a făcut pe el şi a luat-o la fugă. Mă ameninţase că, dacă mai parchez acolo, nu ştiu ce-mi face. Bineînţeles, parcare publică, la care orice plătitor de impozite are dreptul moral şi legal, dar care e revendicată de unii ce cred că au ei o gonadă în plus. Pe fondul menţionat, mi-a sărit muştarul. El, om la 45 - 47 de ani, pe care l-aş fi respectat şi poate chiar evitat în situaţii obişnuite, durul blocului, părea acum un gândac sub talpa unui bocanc. 

Dar chiar ca un bocanc mi-a fost şi mintea. M-au trezit din starea aceea râsetele şi comentariile celor adunaţi în jur, care se distrau copios pe seama durului fleşcăit. Şi în clipa aceea m-am retras, mirat de cum a putut să mi se modifice percepţia în halul acesta. Priveam un om şi vedeam un obiect. Hrană mi-era. De ce? Nesimţirea, incompetenţa, tupeul nemăsurat şi reaua credinţă evidentă a celor ce iau hotărâri despre viaţa noastră îmi ajunsese la inimă, fără să-mi dau seama, precum ciobul din oglinda dracului în povestea "Crăiasa Zăpezii". Am fost pentru o vreme dezumanizat şi dezumanizant, obosit până la leşin, rupt.

Şi după aceea, într-un alt havuz, iată şi lucrurile bune. Fiecare întâlnire şi convorbire telefonică m-a luminat şi bucurat. Am avut şi prilej de muncă fizică vreo două ceasuri. Am primit chiar un frumos şi nesperat cadou... în fine, intimităţi frumoase, pe care le ştim cu toţii, acele lucruri care ne aduc zilele bune în prezent. 

A trecut acum de miezul nopţii şi am avut o seară excepţională, în inversă proporţie cu restul zilei. Am apucat să meditez la cât de uşor putem fi călcaţi pe demnitate şi transformaţi în bestii de către alte bestii. Mi-am dat seama cât de mult contează cultivarea sufletului cu emoţiile bune, zi de zi, pentru a nu fi invadaţi de buruienile sălbăticiei. Mi-am dat seama de valoarea uriaşă a îndemnului "cu preţul a tot ce ai, dobândeşte priceperea" (citat aproximativ din Cartea Proverbelor), căci nu trebuie să fii la mâna nimănui. 

Şi, parcă pentru a da un înţeles deplin zilei, pentru a-mi arăta aşadar cât de puţin contează pentru lume "rămureaua" mea (Coşbuc), citesc aici o altă poveste a aceleiaşi zile şi mă cutremur.  
There was an error in this gadget