Aug 22, 2012

Răzleţe

  • Aristotel credea într-o cauză primă, motorul lumii, primum movens sau mişcătorul nemişcat al întregii existenţe. Motorul lumii umane este dorinţa de a fi iubit.
  • S-a amestecat printre oameni, dar nu se mai simţea unul de-al lor. Lumina care i se aprinsese în piept era atât de intensă, încât i se părea că toată lumea poate s-o vadă.
  • Pierdem zilnic ore întregi cu ştiri idioate, filme proaste, seriale cretinoide; ne risipim prin baruri, cluburi, mall-uri; ne pierdem în reviste, site-uri şi broşuri stupide; muncim fără scop, temei sau plăcere; de ce Dumnezeu ne enervăm atât de cumplit pentru câteva secunde în trafic? Este, probabil, conştiinţa faptului că trăim într-o lume în care pizza ajunge mai repede decât Salvarea.
  • Primul principiu al dialecticii lui Hegel se referă la transformarea calităţii în cantitate şi invers. Această abstractizare poate avea şi o aplicaţie proprie şi directă: calitatea vieţii noastre depinde direct de cantitatea de gândire. 
  • Mă înscriu la campionatul naţional de cacofonii cu fraza: “Revin cu rugămintea de a-l indica pe tipul acela cu aere c-ar fi între cei mai rapizi decât noi.”
  • Franciza este preţul unei taine. Neînţelegând anume ce combinaţie de piese produce succesul, reproducem întocmai tot ansamblul.
  • Iubim la scară din ce în ce mai mică. În Antichitate nu se putea iubi decât la modul grandios, colosal, gigantesc. Frumuseţea şi divinitatea erau deopotrivă enorme. Oamenii Iliadei şi ai Vechiului Testament sunt giganţi. Renaşterea aduce iubirea la dimensiuni umane. Iubim omul ca om, pentru el însuşi. Secolele de după Iluminism, parcă odată cu apariţia ştiinţei, au aşezat-o sub microscop: iubim chestiile mici şi, adeseori, marile pasiuni se compară cu mila faţă de animăluţe. Iubim ceea ce ne este inferior ca statură. În toată istoria lumii, referitor la iubire, un aspect a rămas nemodificat: caracterul ei divin. Iubirea e divină şi divinitatea este iubire, în aceeaşi măsură. Urmează cuantificarea iubirii? E foarte posibil. În acest fel, pe parcursul a trei milenii, omenirea ajunge de la venerarea marilor zei din înaltul cerului la căutarea divinului din fiecare atom sau celulă. 
  • Orice poveste de succes presupune o transformare lăuntrică. Dar transformarea nu presupune obligatoriu o schimbare. E suficient să-ţi descoperi valorile şi să le laşi să lumineze şi să încălzească zonele de umbră ale personalităţii tale.
  • Te iau de mână şi ne teleportăm instantaneu pe lângă o stea apropiată, la numai 10 ani-lumină de Pământ, ca Sirius sau alpha Centauri, iar de acolo de departe vom putea privi, în direct, aceeaşi amintire, din vremea când eram cu un deceniu mai tineri. Pentru a vedea în viitor, va trebui să călătorim adânc în noi înşine. Va trebui să ne vedem acolo unul pe celălalt.
  • Întâlnesc prea mulţi oameni dezamăgiţi care, dintr-un reflex de auto-apărare se baricadează faţă de orice intenţie de apropiere. Ce păcat, îmi spun, şi eu am suferit, dar e infinit mai bine să ai încredere în oameni şi să fii dezamăgit câteodată, decât să trăieşti şi să te chinui permanent cu şarpele suspiciunii în suflet. 
  • Ce revelatoare pot fi unele etimologii! Principiu înseamnă început (Biblia chiar aşa începe: "In principio creat Deus..."). Cuvântul anecdotă are la origine sensul de nepublicabil. Cuvântul poezie vine de la lucrare, facere. Accidentul este o întâlnire. Aviatic înseamnă păsăresc. Sincer înseamnă fără ceară (miere curată). Luneta e pentru lună şi ocheanul pentru ocean. Cimitirul e un dormitor (koimetirios). Problema este ceea ce arunci înaintea ta. Adevărul este starea de neascundere. Zeus, ca şi Dumnezeu, este strălucitorul (din sanscrită).
  • Înţelepciunea etică după care binele şi răul sunt două feţe ale aceleiaşi monede pare de neînţeles după definiţiile noastre. Totuşi, e simplu, la fel cum urcuşul şi coborâşul sunt, de fapt, două moduri ale unuia şi aceluiaşi drum.


    There was an error in this gadget