Nov 16, 2010

Persuasiune la minut (2)

Într-un interviu pentru „Jurnalul Naţional” acordat de Fănuş Neagu în 29 septembrie 2008, Marius Tucă face o mărturisire dulce, că i-a dat fetiţei lui numele Daria după personajul din „O corabie spre Bethleem” şi îl întreabă pe marele scriitor de ce şi-a numit astfel eroina.

Uite de ce, i-a răspuns Fănuş Neagu: pentru că Zaharia Stancu a fost omul care pe mine m-a iubit ca pe un fiu. Iar eu îl supăram ca un fiu. Şi ca să îi fac o plăcere, pentru că personajul din “Desculţ” se numea Darie, am botezat şi eu personajul din cartea mea, Daria. Zaharia Stancu a fost unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi care au trăit în Bucureşti şi totodată ultimul mare boier luminat. Năucea şi fetele, şi bătrânele. Şchiopăta abia perceptibil de piciorul stâng. Iar eu, când mă potriveam lângă el, rămâneam dinadins ceva mai în urmă şi mă miram: “Iar semănaţi fasole pe bulevard, domnule Stancu?!”. Meritam să fiu cârpit peste bot, dar Zaharia Stancu mă ierta de fiecare dată, spunându-mi: “Lasă, lasă, o să-mbătrâneşti şi-ai să dai şi tu peste proşti care se cred plini de haz”. I-a fost gura aurită. Am dat peste ei, dar, Dumnezeule!, pe vremea aia nu erau atât de mulţi şi nu lucrau toţi în presă. 

În acelaşi interviu (că nu s-a terminat minutul), academicianul îşi aminteşte: Domn’e, pe vremuri aveam timp să fim artişti! Lumea de acum n-are cum să fie. Goneşte după aur, macină pietre de moară în dinţi. Noi veneam parcă dintr-o seară de la belle epoque. Să-ţi dau un exemplu. Scriam la romanul “Frumoşii nebuni” într-o cameră de la Casa de creaţie Mogoşoaia. Pe atunci fumam cât şase turci la un loc. Scriam noaptea la roman şi spre zori cădeam leşinat. Dar mă ridicam imediat şi ieşeam în livadă ca să mă oxigenez cu mireasma cireşilor în floare. Îi găseam mai mereu pe terasă pe bătrânul Gheorghe Ciprian (Capul de răţoi), pe nea Tudorică Muşatescu, pe Lucian Grigorescu, pictorul genial, şi pe compozitorul Gherase Dendrino. Şedeau acolo de la începutul nopţii. Ţin minte că într-o dimineaţă, ajungând la poarta livezii, m-am auzit strigat de Gherase Dendrino. Credeam că-i e rău pentru că făcea morfină şi m-am întors imediat. Mi-a spus: “Mă, cine ţi-o spune că şi bătrâneţea e frumoasă, să-l bagi în pizda mă-sii! Eşti liber!”

Scriitorul nu avea şi nu are de unde să afle singur o astfel de taină. Peste doi ani, când calendarul culturii Maya nu va mai şti să numere vremea, Fănuş Neagu va fi un tânăr de 80 de ani, sper eu sănătos şi voinic, cu chef de scris şi de spus. El nu poate să vorbească temeinic despre bătrâneţe, pentru că e născut la început de aprilie, deodată cu florile şi cu îngerii.
fotografia: Karina Knapek, Jurnalul Naţional
There was an error in this gadget