Sep 1, 2011

Ştiu cum e. Filă de jurnal

Ştiu cât de departe suntem unul de altul, ce uriaşi sunt munţii dintre noi şi cât de diferite lucrurile pe care le avem de făcut fiecare.

Dar ce mă poate opri să aştept, minut de minut, în inima mea, să-mi baţi la uşă? Te-aş primi firesc: "Bună, nu-i nimic că ai întârziat puţin, totul e pregătit".

Sunt singur, iubesc şi cred şi sper. Accept singurătatea în maniera florii de colţ. Primesc muzica în inima mea cu sentimentul prevestirii.

De-a lungul zilei, sufletul îmi trece prin toate anotimpurile, prin toate miresmele, aromele şi culorile.

Mai sunt cu mine nişte cărţi care-mi şoptesc din când în când fericirile şi suferinţele oamenilor, dându-mi impresia ameţitor sufocantă că fiecare om trăieşte în vremea lui trăirile tuturor vremurilor trecute.

Când ne-am văzut ultima oară? Te am în minte ca pe o istorie întreagă, o istorie care se scrie în zilele de relache ale dragostei şi care continuă în nenumărate feluri la mine în imaginaţie.

Ştiu că nu am exista fără iubire, dar uneori tare greu e de trăit cu ea. Ce apăsător e dorul şi ce uriaşi sunt munţii dintre noi... Am îmbătrânit un secol.

Mă simt ca un arbore colosal care poate cuprinde totul, dar nu se poate mişca şi ajunge nicăieri. Îmi întind rădăcinile cu încordare şi tensiune, încercând să-ţi simt din depărate paşii în vibraţiile fine ale pământului.

Simt adierea gândurilor tale în frunze şi te chem cu glasul din ce în ce mai obosit al sevei care încă îmi urcă în trunchi.

Mihai Cuza
noiembrie 1997
There was an error in this gadget