Oct 28, 2012

Cum putem preveni cele 3 moduri în care ne distrugem stima de sine

Toate strategiile de dezvoltare personală urmăresc, în cele din urmă, să crească potenţialul indivizilor, ceea ce managementul ar numi capacitatea de a acţiona. Aşa definim şi starea de bine, şi eficienţa, şi puterea unui om.

Această capacitate de a acţiona se sprijină pe respectul de sine mai mult decât pe orice altceva. Din ce cauză? Cea mai puternică frână pentru acţiunile noastre este tocmai neîncrederea în potenţialul nostru. Totodată, convingerea că suntem în stare de a produce în lume şi în noi rezultate bune este cea mai puternică motivaţie. Şi tocmai această convingere este respectul de sine.

Vestea proastă pare deci a fi aceea că ne aflăm într-un cerc vicios: respectul de sine creează capacitatea de a acţiona, care conduce la acţiune, aceasta produce rezultate, iar ele consolidează sau slăbesc respectul de sine.

Dacă rezultatele acţiunilor mele, nefiind cele dorite, mă demoralizează, respectul de sine îmi scade şi rezultatele următoare vor fi şi mai proaste, până când îmi pierd cu totul capacitatea de a acţiona.

Oamenii sunt mecanisme cibernetice. Despre exact acest mod de a răspunde la rezultatele propriilor noastre acţiuni vorbea psihologia consonantistă a lui Ştefan Odobleja, cel care i-a dăruit lui Norbert Wiener ideea ciberneticii. Într-un mod similar, rezultatele bune întăresc respectul de sine care duce la rezultate nu doar mai bune, ci şi mai multe.

Vestea bună este că nu ne aflăm tocmai într-un cerc vicios, pentru că, în realitate, nu rezultatele acţiunilor noastre în sine modelează convingerile noastre despre ce suntem în stare, ci interpretarea pe care o dăm acestor rezultate.

Dacă nu ar fi aşa, atunci nu s-ar putea respecta decât acei oameni perfecţi, care niciodată n-au greşit cu nimic, care sunt o binecuvântare pentru umanitate şi care, de fapt, ştim cu toţii câte parale fac.

Strategiile de creştere a respectului de sine sunt aşadar modalităţile de a răspunde, ca atitudine, la eşecuri, sau mai bine zis, la rezultatele nedorite ale acţiunilor noastre.

Repet: felul în care interpretăm rezultatele acţiunilor noastre, nu rezultatele însele ne determină respectul de sine.

Există trei greşeli în interpretarea rezultatelor acţiunilor noastre care distrug stima de sine. Toate trei sunt dobândite prin educaţie, toate sunt exagerări, toate sunt corectabile şi le voi dezvălui imediat.

Deocamdată doresc să fac observaţia că oamenii de succes eşuează mult mai des decât rataţii. Aceştia din urmă acţionează puţin, reuşesc puţin, eşuează puţin şi se respectă puţin, în vreme ce omul de succes, care se respectă, acţionează mult, eşuează mult, dar şi reuşeşte mult.

Fireşte că acele eşecuri sunt proporţional mai puţine în activitatea lor faţă de succese. Dar au învăţat să reziste, să creeze potenţial, atunci când pierd să nu piardă lecţia.

Edison a inventat becul cu incandescenţă după aproape 10000 de experimente eşuate. Interpretarea lui a fost că a descoperit, de fiecare dată, o nouă modalitate de a nu face becul. Un altul, după câteva tentative eşuate, ar fi spus: “n-are niciun rost, greşesc mereu”; sau: “nimic nu-mi iese cum trebuie”; sau, mai rău: “nu sunt bun de nimic”. Dacă vă sună familiar vreuna dintre aceste trei interpretări descurajante, eu cred că aveţi nevoie de rândurile care urmează.

Să nu confundăm răspunderea cu vina. Oamenii bine educaţi, ca mine şi ca dumneavoastră, ştiu că asumarea răspunderii este dovadă de bun simţ şi că a da vina pe alţii reprezintă proastă creştere. Ce facem însă atunci când confundăm răspunderea cu vina? E bine oare să dăm vina pe noi înşine? Pe cât este de important să nu aruncăm vina pe alţii în mod nejustificat, este important să nu o aruncăm pe noi înşine. Oamenii de succes nu ratează nicio ocazie de a-şi asuma răspunderea eşecului atunci când pot repara ceva, când această răspundere le măreşte capacitatea de a acţiona. Dar, în acelaşi timp, ei nu vor rata ocazia de a identifica alte surse ale eşecului când nu e vina lor. Aşadar prima strategie de păstrare a respectului de sine este de a evita să spuneţi “eu sunt de vină”. Nu daţi vina pe alţii din frică de răspundere, ar fi la fel de descurajator. Pur şi simplu folosiţi orice ocazie de a îndepărta de propria persoană cauza eşecului.

Buna noastră educaţie ne-a obişnuit, de asemenea, să confundăm deseori oamenii cu comportamentele sau cu stările lor, să generalizăm. În mod invers, oamenii de succes au învăţat să individualizeze şi să particularizeze insuccesul. Atunci când e vorba despre ei înşişi, ei vor acuza o stare sau un anume comportament, dar nu vor spune niciodată “tot ce fac iese rău”. Când e vorba de un plan, o strategie, un set de acţiuni, vor identifica acel element care e necorespunzător, pe care să dea vina deci, dar niciodată nu vor spune că tot planul e de aruncat. Fred Smith, fost student la Yale, a luat o notă proastă pentru o lucrare cu un plan de afaceri considerat de profesor ca nefezabil. Ulterior a cheltuit toţi banii pe care i-a avut (o moştenire de 4 milioane de dolari) ca să o pună în practică. Ideea s-a dovedit nefezabilă, a rămas cu datorii. Totuşi, a continuat să creadă că ideea de bază, aceea a livrărilor de colete în timpul nopţii, va fi una de succes şi că eşecurile s-au datorat unor anume aspecte pe care a continuat să le corecteze. În cele din urmă, compania lui, FedEx, a ajuns să facă peste 5 milioane de livrări pe zi şi să devină prima companie miliardară prin forţe proprii (fără fuziuni) în mai puţin de un deceniu. În 2008, Fred Smith a câştigat mult peste 10 milioane de dolari ca director executiv al companiei pe care a creat-o. A doua strategie a respectului de sine este, deci, particularizarea cauzelor eşecului.

În fine, un alt tipar de gândire care duce bunul simţ la nivel de dispreţ de sine este considerarea unui eşec sau serii de eşecuri ca semn al eşecului absolut, total. Oamenii de succes tind să arunce vina pe circumstanţe atunci când nu există un motiv de a crede că un eşec e permanent. Totul e în dependenţă de timp, de moment, pentru ei. Sinucigaşii fac exact invers: ei vin cu o soluţie permanentă la probleme temporare. Un om cu ambiţii politice şi financiare care eşuează de două ori în afaceri, la 21 şi la 24 de ani, şi care pierde în alegeri la la 22 de ani, la 34, la 36, la 45, la 47, la 49 (e vorba de alegeri legislative, pentru Congres şi pentru Senat) ce-ar trebui să creadă despre şansele lui de a deveni în această viaţă un om politic respectabil? E mai rezonabil să creadă că va eşua în continuare sau că va deveni preşedinte al Statelor Unite la 52 de ani? Abraham Licoln nu a crezut în niciun caz că, dacă ratezi o dată vei rata mereu. A treia strategie a respectului de sine ţine, prin urmare, de a nu confunda un moment cu un destin.

În concluzie, dacă există o vină, nu înseamnă că eu sunt vinovat; dacă există o greşeală, nu înseamnă că totul e greşit; dacă n-a funcţionat o dată nu înseamnă că nu va funcţiona niciodată. Când lucrurile nu merg bine, înainte de a acuza propria persoană, acuzaţi contextul, amănuntul, întâmplarea. De cele mai multe ori, în acest fel veţi găsi explicaţia corectă şi încurajatoare, care nu va bloca, ci va creşte capacitatea de a acţiona.





There was an error in this gadget