Jan 25, 2011

Fug!

Trăiesc foarte strâns, în regimul minutelor. Am uneori senzaţia de film mut, în alb şi negru, cu ritmul acela alert şi nenatural al mişcărilor pe ritmul zglobiu al unei pianine de estradă.

Nici nu se pune problema să găsesc în programul meu simplu şi strict vreo fereastră pentru vreo activitate nouă fără a produce stres, probleme, necazuri, mie şi celorlalţi.

Seara alerg după somn şi, abia îl prind că şi trebuie să-l las pentru a alerga la serviciu, de unde trebuie repede să alerg mai departe... Trăiesc cu sentimentul că toată această goană urmează să se termine cândva, în curând.

Mi-am dat seama că asta mă ţine: speranţa continuă şi surdă că va veni cineva să-mi spună: gata, felicitări, ai absolvit, acum poţi să-ţi vezi de viaţa ta!

Şi atunci voi putea să mă ocup şi de lucrurile care contează pentru mine, de lucrurile care cred că sunt importante şi pentru care am venit, de fapt, pe lume.

Ştiu că viaţa este ceea ce se întâmplă în vreme ce eu aştept să înceapă viaţa. Totuşi, asta e ce simt. Şi gata cu vorbăria fără rost, că nu e vreme de meditaţii. Am de rezolvat chestii serioase. Fug.

A, încă un lucru: o scenă drăguţă s-a petrecut azi dimineaţă în maşină, în drum spre şcoală-grădiniţă-serviciu. Pe fondul sonor al buletinului de ştiri, Ana ne anunţă cu obidă în glas: "Dacă aş fi eu la miting, l-aş hhhiidui pe Băsescu din toată puterea mea". "Ce i-ai face?", întreb amuzat, atât din pricina cuvântului dificil, cât şi din aceea a discrepanţei uriaşe între intenţiile revoluţionare şi glăsciorul subţirel. "L-aş hidui", zice, cu o evidentă greutate de a nimeri vorba corectă.

Astfel încât a trebuit s-o repete: "L-aş hiiidui." De ce? "Pentru că ne-a lăsat fără bani, pe Mircea fără after-school, de-aia l-aş hidui cât pot eu de tare."

Jan 21, 2011

Un destin unic: Tsutomu Yamaguchi

Tsutomu Yamaguchi

Tsutomu Yamaguchi şi doi muncitori se aflau la Hiroshima pentru o excursie de afaceri de trei luni. În timp ce se pregăteau să părăsească oraşul, Yamaguchi a văzut un avion pe cer, apoi o fulgerare extraordinară. Dintr-o dată, a fost aruncat la pământ, orbit, surzit şi pe jumătate ars. Explozia bombei atomice a avut loc la doar două mile departare, dar el a supravieţuit, reuşind să se târască într-un adăpost. A doua zi s-a întors acasă... la Nagasaki!

Pe data de 9 august, pe când Yamaguchi îi povevstea experienţa teribilă unui coleg, cea de-a doua bombă a fost lansată asupra oraşului Nagasaki. Explozia a fost la mai putin de doi kilometri depărtare, dar el a rămas întreg, deşi cu arsuri şi febră suferite în timpul aceleiaşi săptămâni.

Yamaguchi a fost unul dintre cei doar o sută de oameni prezenţi la ambele explozii, dar singura persoană recunoscută de guvernul japonez ca supravieţuitor al acestora. La început se credea că nu a fost afectat de radiaţii şi că leziunile suferite au fost arsuri. Acest lucru s-a dovedit a fi fals; în 2009 el a fost diagnosticat cu cancer la stomac, în fază terminală. Boala i-a luat în cele din urmă viaţa. El a murit anul trecut, la vârsta de 93 de ani. În timpul vieţii sale, el a continuat să lucreze, în diferite locuri de muncă, şi să ţină prelegeri împotriva folosirii armelor atomice.

Planificarea fericirii

Planul pentru fericire în 2 paşi: 
fă întâi o listă cu lucrurile care 
îţi schimbă starea în bine instantaneu; 
apoi foloseşte-o.

Oamenii au nevoie de certitudini, vor neapărat să ştie că le va fi bine. De aceea merg la vrăjitoare, de aceea fumează, de aceea citesc horoscopul, de aceea au ritualuri şi aşa mai departe. Oamenii însă au nevoie şi de incertitudini, vor neapărat să ştie că nu se vor plictisi. De aceea citesc bloguri, merg la teatru şi la film, ies în cluburi, citesc cărţi - sunt siguri că îşi vor schimba starea, dar fără să ştie exact cum. Există şi activităţi care împacă ambele nevoi simultan, dintre care dragostea şi violenţa sunt cele mai evidente.

Managementul personal, pornind de la observaţiile de mai sus şi cunoscând valoarea şi puterea planificării, are o formulă pentru a forţa cumva natura umană să urmeze dorinţele noastre şi să nu lase fericirea la voia întâmplării. Secretul constă într-o simplă listă de 20 - 25 de elemente reprezentând acele activităţi plăcute care pot schimba instantaneu felul în care ne simţim şi care sunt benefice pe termen lung. A te gândi numai la o astfel de listă sau a promite în minte că o faci nu are niciun efect. A o face efectiv este unul dintre cele mai revelatoare şi folositoare demersuri pe care le poate face un om în timpul vieţii sale. Explicaţia este următoarea: subconştientul nostru îşi culege datele referitoare la schimbarea stărilor în funcţie de unele asocieri dobândite, cu inerţia firească a stării de moment. O listă presupune efortul jucăuş de a dezgropa cufărul cu resurse al minţii şi de a aduce la nivelul conştientului cele mai importante instrumente ale fericirii, care, în acest fel, vor deveni disponibile la comandă, în orice moment.

Venind acasă obosit, după o zi cu probleme nerezolvate la serviciu, când tot ce-ţi doreşti este relaxare şi odihnă, pentru încărcarea bateriilor, se poate întâmpla foarte bine să te enerveze cineva, să nu ai apă caldă sau să cadă tensiunea electrică şi iată-te fără cele 2 sau 3 resurse la care subconştientul a fost dresat să apeleze în astfel de cazuri (umor, tv, internet, duş). Urmează o seară ca naiba. Spre deosebire, o listă cu 20 de activităţi care îţi schimbă starea în bine măreşte enorm posibilitatea de a găsi ceva - indiferent de condiţii - care să-ţi treacă seara în rândul celor reuşite.

Ce pot face pentru a mă simţi bine imediat:
-
-
....


PS Orice ai dori de la viaţa asta în cele din urmă se reduce la felul în care doreşti să te simţi. Managementul personal înseamnă să decizi cum vrei să te simţi şi să faci ceea ce trebuie pentru a ajunge acolo.

Jan 15, 2011

Linişte şi pace

Locurile care-mi plac cel mai mult, pe care le-aş vizita cu drag la nesfârşit, care au asupra mea acel efect magic, ce au ele în comun? Am descoperit, în fine: e vorba mereu despre o comunitate, destul de mare ca să poată fi numită aşa, dar destul de mică încât să fie un loc liniştit. Membrii ei împărtăşesc acelaşi stil de viaţă şi trăiesc în pace unii cu alţii. O comunitate paşnică şi tradiţională, dar în niciun caz înapoiată sau subdezvoltată. O comunitate care se respectă. Asta e tot. De aceea probabil Anglia m-a atras: acolo comunităţile ţin la pacea lor, la stilul şi felul lor de-a fi în vreme ce se află totuşi în prima linie a civilizaţiei. Îmi plac locurile unde nu sunt probleme. Fireşte, probleme sunt peste tot, dar nu probleme tâmpite, nu birocraţie, nu alergătură după cai verzi, nu stress pentru a realiza nimica, nu agitaţie, nu violenţă, nu guverne de idioţi... Doar oameni, aşa cum sunt ei de fapt, cu mamele lor, cu copiii lor, cu dragostea lor, în linişte şi în pace. Aproape toate visele mele au de-a face cu o astfel de atmosferă. O lume în care treburile nu sunt corvoade enervante, ci prilejuri de a te bucura de pacea vieţii liniştite.



E sfânt şi e al nostru

Până când Biserica Ortodoxă Română va face gestul firesc de a-l canoniza, noi continuăm să ne cuminecăm cu vorbele sale. Oare ce-ar fi spus el acum?

Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Jan 14, 2011

Tractatus animo-hedonicus

Partea întâi

1. Universul ne trimite numai două tipuri de semnale: confort şi disconfort, cu infinitele lor nuanţe.
     2. Tot ce nu este disconfort este confort.
          3. Şi viceversa.
               4. Idealul absolut al fiinţelor umane este obţinerea confortului.
                    5. Disconfortul este starea noastră naturală.
                         6. Trecerea de la disconfort la confort se face cu un efort.
                         6.1. Orice moment fără disconfort este rezultatul unui efort special şi suficient în acest sens.
                         6.2. Orice moment fără confort este rezultatul lipsei unui efort special sau suficient.
                              7. Efortul este inconfortabil.





Partea a doua

                              1. Universul ne trimite numai două tipuri de semnale: confort şi disconfort, cu infinitele lor nuanţe.
                         2. Tot ce nu este disconfort este confort.
                    3. Şi viceversa.
               4. Idealul absolut al fiinţelor umane este obţinerea confortului.
          5. Confortul este starea noastră naturală.
     6. Trecerea de la confort la disconfort este rezultatul dorinţelor. 
     6.1. Orice moment fără disconfort este rezultatul lipsei de dorinţe speciale şi necesare pentru momentul respectiv.
     6.2. Orice moment fără confort este rezultatul unei dorinţe speciale şi necesare pentru momentul respectiv.
7. Dorinţele sunt confortabile.

Jan 9, 2011

Nu există ghinion

După trei zile susţinute de exerciţii fizice moderat adaptate la frumoasa mea vârstă şi de control alimentar - cum s-ar putea spune unei minime decenţe, sau absenţei temporare a abuzurilor - mi-am dat seama că fericirea mea depinde în mare măsură de condiţia fizică în care mă aflu. În ecuaţie mai intră, fireşte, şi orele de somn de care, cu un cinism demn de mari nume ale culturii, mi-am privat creierul ani de zile.  Mi-am amintit, în acelaşi timp, că zilele cele mai urâte din 2010 nu au fost cele în care am simţit cel mai acut bătaia de joc a conducerii statului la adresa specialiştilor statului, ci acelea în care o boală nesuferită m-a ţinut departe de mişcarea fizică. Aşa am ajuns să mă şi îngraş în două luni îngrozitor. Am mâncat nu doar de foame - de nervi. De urât. De stress.

Şi după trei zile de reintrare pe făgaşul normal, mi-am făcut praf genunchiul drept. Am alunecat nu ştiu pe ce, în zăpadă fleşcăită, pe când aveam mâinile ocupate, cu dreapta o ţineam pe Ana de mânuţă, cu stânga îmi căutam cheile în buzunar. Înainte să-mi dau seama, am simţit ca şi cum pe sub rotulă mi-ar fi intrat în picior, de-a lungul femurului, o săgeată. A fost cea mai mare durere fizică pe care am simţit-o în viaţa mea. Am urlat de durere! Când, un sfert de oră mai târziu, am reuşit să îmi percep din nou gândurile din cap, mi-am promis că nu voi considera accidentul acesta un ghinion, cum făcusem cu boala şi cu salariul şi cu altele. Dimpotrivă: voi face tot ce pot să observ orice posibile avantaje. De ce să nu folosesc principiul că tot ce se întâmplă are un motiv şi un rost şi îmi este de folos?


Deocamdată nu am reuşit să aflu prea multe avantaje, dar unul cel puţin e evident. Nici ghinion nu este! Ieri, pe o vreme nemaipomenit de frumoasă, am ieşit afară în pantaloni scurţi şi am reuşit chiar să fac câţiva paşi fără genunchieră. Mâine voi reuşi cu siguranţă să ajung la serviciu, nu va fi uşor, dar pentru beneficiile slijbei, orice! Iar bezelele pe care le-am mâncat aseară, chiar dacă au fost multe, nu sunt decât o excepţie, în niciun caz nu m-am reapucat de dulciuri.

Jan 1, 2011

Persuasiune la minut (3)

Din când în când mă mai joc Conquiztador. Îmi place când îi enervez pe ciumpalacii ca şi mine, dar turbez când n-am noroc de întrebări bune. Cu un cuvânt, mă prinde. Fiind online, jocul nu suportă pauze şi asta e o scuză bună să nu-mi desprind nici măcar ochii de calculator dacă se întâmplă cumva să aibă cineva nevoie de ajutorul meu.

De exemplu, Ana: vrea să-i tai unghiile. Vine lângă mine, eu, concentrat la joc, à la guerre comme à la guerre, încerc s-o amân un pic. O rog să aducă forfecuţa. Îmi arată forfecuţa, venise deja echipată. Îi spun direct: "Imediat după ce termin jocul ăsta îţi tai unghiuţele, ai te rog un pic de răbdare".

Ana răbdare? Ce-o fi fost în mintea mea? Îmi întinde o mână în faţa ochilor şi spune: "Dacă vrei aştept, dar uită-te la mâna mea cum arată cu unghiile netăiate şi hotărăşte tu singur ce e mai important pentru tine acum!"

"Ia dă-l încolo de joc! Dă mânuţa la tati să vedem ce-avem noi aici!"

Din vieţile mele anterioare

Sunt locuri pe lume care mă fascinează, în care îmi doresc să merg, dar pe care nu le simt familiare, nu fac parte din mine, ci sunt mai repede bune pentru aventură. În Anglia am fost uluit să descopăr în sufletul meu ceva asemănător cu reminiscenţa platonică, de ca şi cum tot ce vedeam pentru prima dată ar fi fost o amintire dragă. Am fost în Marea Britanie într-o viaţă trecută, mă gândeam, dar nu în vreo aglomerare urbană, ci undeva într-un cartier obişnuit, tipic, cu case din cărămidă, peluze englezeşti, vorba-ceea, şi toate cele. Cam aşa ceva, deşi posibilele exemple sunt nenumărate:


Recent, am constatat cu aceeaşi uimire că în Italia nu am fost în nicio viaţă anterioară. Îmi place, nu-i vorbă, dar sentimentul reminiscenţei nu-l am. Viena îmi place foarte mult, de asemenea, dar nu-mi lipseşte, nu face parte din sufletul meu. În urma acestei constatări, m-am apucat în mod ştiinţific să fac inventarul locurilor din vieţile mele anterioare. Un mare fizician spunea că ştiinţa este ori fizică, ori colecţionat de timbre. Fără să fiu foarte sigur, o capitală tropicală, cu sărăcia de rigoare, dar cu clădiri de tip nobil. Deci Havana:
Am fost în Paris, fără nicio îndoială. Pe câţiva dintre voi i-am cunoscut acolo. Se prea poate ca noi, ăştia care ne simţim bine unii în preajma celorlalţi, să nu fim în situaţia de a ne cunoaşte, ci a de a ne recunoaşte. Aici recunosc bine zona:


Am o relaţie bună, intimă, cu Ţările de Jos. Pe-aici pe undeva se pare c-am stat o vreme:


Spania e minunată, Barcelona e de vis, dar eu vin mai degrabă din zona veche a Lisabonei:



Amintirile din locurile sărace nu îmi lezează nicidecum propensiunea către bunăstare, în primul rând pentru că, pînă nu demult, locuri bogate nu prea existau pe pământ, iar apoi pentru că mă atrage mai ales un duh al locului, special, inefabil. Am mai fost pe undeva prin Asia Mică sau nordul Africii, sau pe la arabi, printr-o mie şi una de nopţi. Poate chiar prin preajma celei mai mari pieţe din Africa. Deci Marrakesh:

                            
După ştiinţa mea, aşadar, aflată la nivelul unei colecţii de timbre, teoria reminiscenţei a lui Platon nu este doar confirmată, ci şi completată cu corolarul că, în fiecare viaţă, suntem atraşi de locurile din vieţile trecute, poate şi de tipurile de oameni şi de altele, printr-o stranie a cincea forţă din Univers. La fel cum substanţele sau esenţele cunoscute de Antichitate, în număr de patru (pământ, apă, aer, foc) au fost completate de Aristotel cu o substanţă supra-lunară, chintesenţa, deci a cincea esenţă, poate că forţele cunoscute azi de fizică, patru la număr (gravitaţională, electro-magnetică, nucleară slabă, nucleară tare), pot fi completate cu o a cincea forţă care are grijă unde şi cu cine mergem în vacanţe.

De ce m-am născut în România? În mod sigur, pentru că mi-era dor de voi şi de locurile ca acesta:

There was an error in this gadget