Jan 1, 2011

Din vieţile mele anterioare

Sunt locuri pe lume care mă fascinează, în care îmi doresc să merg, dar pe care nu le simt familiare, nu fac parte din mine, ci sunt mai repede bune pentru aventură. În Anglia am fost uluit să descopăr în sufletul meu ceva asemănător cu reminiscenţa platonică, de ca şi cum tot ce vedeam pentru prima dată ar fi fost o amintire dragă. Am fost în Marea Britanie într-o viaţă trecută, mă gândeam, dar nu în vreo aglomerare urbană, ci undeva într-un cartier obişnuit, tipic, cu case din cărămidă, peluze englezeşti, vorba-ceea, şi toate cele. Cam aşa ceva, deşi posibilele exemple sunt nenumărate:


Recent, am constatat cu aceeaşi uimire că în Italia nu am fost în nicio viaţă anterioară. Îmi place, nu-i vorbă, dar sentimentul reminiscenţei nu-l am. Viena îmi place foarte mult, de asemenea, dar nu-mi lipseşte, nu face parte din sufletul meu. În urma acestei constatări, m-am apucat în mod ştiinţific să fac inventarul locurilor din vieţile mele anterioare. Un mare fizician spunea că ştiinţa este ori fizică, ori colecţionat de timbre. Fără să fiu foarte sigur, o capitală tropicală, cu sărăcia de rigoare, dar cu clădiri de tip nobil. Deci Havana:
Am fost în Paris, fără nicio îndoială. Pe câţiva dintre voi i-am cunoscut acolo. Se prea poate ca noi, ăştia care ne simţim bine unii în preajma celorlalţi, să nu fim în situaţia de a ne cunoaşte, ci a de a ne recunoaşte. Aici recunosc bine zona:


Am o relaţie bună, intimă, cu Ţările de Jos. Pe-aici pe undeva se pare c-am stat o vreme:


Spania e minunată, Barcelona e de vis, dar eu vin mai degrabă din zona veche a Lisabonei:



Amintirile din locurile sărace nu îmi lezează nicidecum propensiunea către bunăstare, în primul rând pentru că, pînă nu demult, locuri bogate nu prea existau pe pământ, iar apoi pentru că mă atrage mai ales un duh al locului, special, inefabil. Am mai fost pe undeva prin Asia Mică sau nordul Africii, sau pe la arabi, printr-o mie şi una de nopţi. Poate chiar prin preajma celei mai mari pieţe din Africa. Deci Marrakesh:

                            
După ştiinţa mea, aşadar, aflată la nivelul unei colecţii de timbre, teoria reminiscenţei a lui Platon nu este doar confirmată, ci şi completată cu corolarul că, în fiecare viaţă, suntem atraşi de locurile din vieţile trecute, poate şi de tipurile de oameni şi de altele, printr-o stranie a cincea forţă din Univers. La fel cum substanţele sau esenţele cunoscute de Antichitate, în număr de patru (pământ, apă, aer, foc) au fost completate de Aristotel cu o substanţă supra-lunară, chintesenţa, deci a cincea esenţă, poate că forţele cunoscute azi de fizică, patru la număr (gravitaţională, electro-magnetică, nucleară slabă, nucleară tare), pot fi completate cu o a cincea forţă care are grijă unde şi cu cine mergem în vacanţe.

De ce m-am născut în România? În mod sigur, pentru că mi-era dor de voi şi de locurile ca acesta:

There was an error in this gadget