Jan 25, 2011

Fug!

Trăiesc foarte strâns, în regimul minutelor. Am uneori senzaţia de film mut, în alb şi negru, cu ritmul acela alert şi nenatural al mişcărilor pe ritmul zglobiu al unei pianine de estradă.

Nici nu se pune problema să găsesc în programul meu simplu şi strict vreo fereastră pentru vreo activitate nouă fără a produce stres, probleme, necazuri, mie şi celorlalţi.

Seara alerg după somn şi, abia îl prind că şi trebuie să-l las pentru a alerga la serviciu, de unde trebuie repede să alerg mai departe... Trăiesc cu sentimentul că toată această goană urmează să se termine cândva, în curând.

Mi-am dat seama că asta mă ţine: speranţa continuă şi surdă că va veni cineva să-mi spună: gata, felicitări, ai absolvit, acum poţi să-ţi vezi de viaţa ta!

Şi atunci voi putea să mă ocup şi de lucrurile care contează pentru mine, de lucrurile care cred că sunt importante şi pentru care am venit, de fapt, pe lume.

Ştiu că viaţa este ceea ce se întâmplă în vreme ce eu aştept să înceapă viaţa. Totuşi, asta e ce simt. Şi gata cu vorbăria fără rost, că nu e vreme de meditaţii. Am de rezolvat chestii serioase. Fug.

A, încă un lucru: o scenă drăguţă s-a petrecut azi dimineaţă în maşină, în drum spre şcoală-grădiniţă-serviciu. Pe fondul sonor al buletinului de ştiri, Ana ne anunţă cu obidă în glas: "Dacă aş fi eu la miting, l-aş hhhiidui pe Băsescu din toată puterea mea". "Ce i-ai face?", întreb amuzat, atât din pricina cuvântului dificil, cât şi din aceea a discrepanţei uriaşe între intenţiile revoluţionare şi glăsciorul subţirel. "L-aş hidui", zice, cu o evidentă greutate de a nimeri vorba corectă.

Astfel încât a trebuit s-o repete: "L-aş hiiidui." De ce? "Pentru că ne-a lăsat fără bani, pe Mircea fără after-school, de-aia l-aş hidui cât pot eu de tare."
There was an error in this gadget