Jan 21, 2011

Planificarea fericirii

Planul pentru fericire în 2 paşi: 
fă întâi o listă cu lucrurile care 
îţi schimbă starea în bine instantaneu; 
apoi foloseşte-o.

Oamenii au nevoie de certitudini, vor neapărat să ştie că le va fi bine. De aceea merg la vrăjitoare, de aceea fumează, de aceea citesc horoscopul, de aceea au ritualuri şi aşa mai departe. Oamenii însă au nevoie şi de incertitudini, vor neapărat să ştie că nu se vor plictisi. De aceea citesc bloguri, merg la teatru şi la film, ies în cluburi, citesc cărţi - sunt siguri că îşi vor schimba starea, dar fără să ştie exact cum. Există şi activităţi care împacă ambele nevoi simultan, dintre care dragostea şi violenţa sunt cele mai evidente.

Managementul personal, pornind de la observaţiile de mai sus şi cunoscând valoarea şi puterea planificării, are o formulă pentru a forţa cumva natura umană să urmeze dorinţele noastre şi să nu lase fericirea la voia întâmplării. Secretul constă într-o simplă listă de 20 - 25 de elemente reprezentând acele activităţi plăcute care pot schimba instantaneu felul în care ne simţim şi care sunt benefice pe termen lung. A te gândi numai la o astfel de listă sau a promite în minte că o faci nu are niciun efect. A o face efectiv este unul dintre cele mai revelatoare şi folositoare demersuri pe care le poate face un om în timpul vieţii sale. Explicaţia este următoarea: subconştientul nostru îşi culege datele referitoare la schimbarea stărilor în funcţie de unele asocieri dobândite, cu inerţia firească a stării de moment. O listă presupune efortul jucăuş de a dezgropa cufărul cu resurse al minţii şi de a aduce la nivelul conştientului cele mai importante instrumente ale fericirii, care, în acest fel, vor deveni disponibile la comandă, în orice moment.

Venind acasă obosit, după o zi cu probleme nerezolvate la serviciu, când tot ce-ţi doreşti este relaxare şi odihnă, pentru încărcarea bateriilor, se poate întâmpla foarte bine să te enerveze cineva, să nu ai apă caldă sau să cadă tensiunea electrică şi iată-te fără cele 2 sau 3 resurse la care subconştientul a fost dresat să apeleze în astfel de cazuri (umor, tv, internet, duş). Urmează o seară ca naiba. Spre deosebire, o listă cu 20 de activităţi care îţi schimbă starea în bine măreşte enorm posibilitatea de a găsi ceva - indiferent de condiţii - care să-ţi treacă seara în rândul celor reuşite.

Ce pot face pentru a mă simţi bine imediat:
-
-
....


PS Orice ai dori de la viaţa asta în cele din urmă se reduce la felul în care doreşti să te simţi. Managementul personal înseamnă să decizi cum vrei să te simţi şi să faci ceea ce trebuie pentru a ajunge acolo.

There was an error in this gadget