Nov 20, 2013

Ce ne dorim cu adevărat: experienţe sau amintiri?

Experienţa de viaţă şi amintirea experienţei de viaţă par a fi unul şi acelaşi lucru, în fond. Răspunsul simplu la întrebare ar putea fi: ne dorim experienţe de neuitat. Psihologia omului e mai complicată în această privinţă, pentru că memoria nu reţine pur şi simplu, ci face şi unele asocieri.

Atunci când ne alegem destinaţia pentru o vacanţă, nu ne uităm doar la elementele de confort ale călătoriei, ci ne gândim dinainte la amintirile pe care le vom lua cu noi. Este important şi cum dormim, dar şi ce vizităm. Şi, în definitiv, ne luăm un aparat de fotografiat la noi.

Această fină distincţie dintre experienţa pură şi memorie se află, printre altele, la originea disciplinei numite economie comportamentală, care i-a adus lui Daniel Kahneman premiul Nobel în 2002. Fericirea, mergând de la exaltare şi euforie până la mulţumire şi comfortul simplu, se împarte deci între satisfacţia asupra unei experienţe şi satisfacţia asupra amintirii unei experienţe, care este mai durabilă, mai temeinică, mai importantă şi mai înşelătoare în acelaşi timp.

Oamenii nu se comportă raţional, aşa cum presupune economia. Dacă doreşti să faci pe cineva fericit, raţionalitatea te împinge să-i oferi experienţe de calitate. Realitatea psihologică însă îţi va dicta să-i oferi amintiri de calitate.

Mai e încă un fapt, destul de spectaculos, care, în lumina celor două tipuri de „fericire” clarifică dependenţa acesteia de bani: nefericirea este direct legată de bani, în sensul că, pentru un sărac, orice creştere a veniturilor aduce şi un plus de fericire. Deci banii aduc fericirea, dar – mare dar! – numai atunci când nu-i ai.

Peste un anumit nivel, care în SUA este de aproximativ 5000 de dolari pe lună ca venit, nici un plus financiar nu mai aduce vreo creştere de satisfacţie, mulţumire, fericire. Studiul Gallup care a pus în lumină această situaţie se referă la fericirea ca experienţă. În mod just, calitatea experienţelor noastre de zi cu zi nu poate fi crescută indefinit. Totuşi, dacă ne referim la fericire ca memorie, ca poveste, atunci banii mai mulţi s-a constatat că aduc, într-adevăr, o creştere indefinită a ei.

Un alt studiu, de dată recentă, referitor la regretele cele mai mari ale oamenilor, arată de asemenea importanţa de a nu investi doar în experienţă. Îndemnul care reiese este de a cumpăra experienţe mai degrabă decât lucruri şi de a cumpăra amintiri mai degrabă decât experienţe.

Prevalenţa amintirilor mai reiese şi din împrejurarea, probată la rândul ei de o serie de studii conduse de Kahneman, că tindem să apreciem calitatea unei experienţe după felul în care se termină. De ce? Pentru că finalul unei experienţe are un impact mai mare asupra memoriei. Dacă, bunăoară, la sfârşitul unei vacanţe de vis ţi se fură bagajele în aeroport, vei asocia toată vacanţa cu acel sentiment neplăcut.

Interesant e faptul că acelaşi principiu se aplică în felul în care percepem durerea. Dacă, spre exemplu, o durere intensă (studiul lui Kahneman are în vedere un soi de operaţie rectală teribil de neplăcută) este urmată de o durere de intensitate mai mică, întreaga experienţă este apreciată ca fiind mai suportabilă sau mai puţin dureroasă decât în cazul în care durerea de intensitate mai mică nu ar fi fost provocată. Astfel, se ajunge la paradoxul că, adăugând o procedură dureroasă, poţi diminua durerea pecepută. Condiţia este ca durerea percepută la final să fie mai mică.

Secretul fericirii totale ar fi, probabil, vechea şi aurita cale de mijloc: să contopeşti cele două forme de bucurie de viaţă, să-ţi trăieşti legenda în prezent, să munceşti în vacanţă şi să te relaxezi la serviciu. Buddha era minunat de precis în această privinţă. El spunea că nu există nicio cale către fericire: fericirea este calea!
There was an error in this gadget