Oct 1, 2013

Fericirea cu răspundere limitată

Sunt din ce în ce mai convins că fiecare se naşte cu o anumită capacitate de a fi fericit şi o anumită capacitate de a suferi.

Pe lângă aceasta, fericirea noastră este influenţată şi de condiţiile obiective ale vieţii, precum relaţiile, banii, aspectul fizic, educaţia etc.

Mulţi oameni acordă o importanţă exagerată acestor condiţii, din punctul de vedere al fericirii, cu toate că numeroase studii ştiinţifice (de exemplu cele coordonate de Sonja Lyubomirsky) dovedesc că ele au o pondere de numai 10% în tabloul general al fericirii umane.

Cu alte cuvinte, o schimbare în condiţiile noastre de viaţă nu schimbă prea mult şi nici măcar pentru mult timp cât de fericiţi ne considerăm. Oamenii fericiţi nu sunt fericiţi pentru că au bani, educaţie, resurse şi aşa mai departe. De asemenea, obţinerea tuturor avantajelor care ne lipsesc nu va creşte şi fericirea noastră, decât într-un anumit orizont de timp şi într-o anumită limită - destul de reduse.

Un alt cercetător, Daniel Gilbert, arăta chiar că două evenimente care sunt de obicei considerate ca influenţând fundamental, decisiv şi pentru totdeauna fericirea umană, o lasă în realitate neschimbată la un timp după producerea lor.

Este vorba, pe de o parte, de un accident care a dus la paraplegie şi, pe de altă parte, de un câştig uriaş la loterie. Cei doi, "nefericitul" accidentat şi "fericitul" câştigător nu au fost la fel de fericiţi între ei, dar, la un an după eveniment, au fost la fel de fericiţi precum înainte de eveniment.

O celebră rugăciune, atribuită Sfântului Francisc din Assisi, cere "serenitatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a şti diferenţa dintre ele".

În cazul nostru, ne putem întreba: de vreme ce nu pot schimba predispoziţiile genetice, iar condiţiile obiective ale vieţii sunt mai degrabă din categoria celor de acceptat cu serenitate, ce pot face efectiv pentru a fi mai fericit?

La urma urmei, când a fost întrebat care este calea spre fericire, Buddha a răspuns: "Niciuna: fericirea este calea!" Nu e un scop, aşadar, ci o condiţie a împlinirii. Ceva deci trebuie să putem face, cu prioritate şi urgenţă.



Din fericire, fericirea e influenţată în mare măsură de ceea ce facem ("soluţia celor 40 de procente", cum o numeşte profesorul amintit de la University of California). Obiceiurile noastre de acţiune şi gândire sunt responsabile de acea parte a fericirii noastre de care suntem direct răspunzători.

Există două condiţii pentru ca o obişnuinţă să ne crească efectiv calitatea vieţii.
  • Mai întâi, trebuie să simţim binefacerile ei pe termen lung, să fie importante pentru viaţa noastră. Indiferent că e vorba despre spiritualitate sau despre sport, despre lectură sau meditaţie, despre un jurnal intim sau practica religioasă, condiţia primă este să ne angajăm şi să dăm prioritate acelor activităţi care "hrănesc" fiinţa noastră, care ne aduc mai aproape de ceea ce ştim fiecare că vrem să devenim. 
Astfel, obiceiurile fericirii vor fi net diferenţiate de zilnicele desfătări sau de joacă. Într-adevăr, o activitate precum privitul la televizor, arată unele studii, contribuie la nefericirea oamenilor mai degrabă decât la fericirea lor, cu unele excepţii bine delimitate.
  • A doua condiţie este la fel de importantă precum cea dintâi şi cere ca activitatea să nu creeze sentimentul obligaţiei. Altfel spus, dacă întrerupem sau suspendăm acea activitate să nu ne simţim vinovaţi.
Punând împreună cele două reguli sunt şanse mari să descoperim care sunt activităţile cele mai favorabile pentru noi, uneori în ciuda a ceea ce credem a priori că ni se potriveşte.

Pentru mine, de pildă, activităţile care îmi oferă cea mai importantă creştere, împlinire şi contribuţie nu se potrivesc celei de-a doua condiţii şi, astfel, vina pe care o simt la întreruperea lor le încadrează în rândul obligaţiilor.

Există şi activităţi care nu mă fac să mă simt obligat sau vinovat şi care contribuie în mare măsură la împlinirea personală. Cu toate că nu aş fi crezut până de curând că mi se potrivesc, se pare că tocmai acestea vor fi în cele din urmă, cele potrivite.

Şi mă gândesc că nu degeaba Sf. Francisc cerea curaj pentru a putea trece la fapte în acest sens.




There was an error in this gadget