Mar 16, 2011

Ceva rar

Foarte interesant cum lucrurile capătă valoare în funcţie de cum se găsesc de uşor. Sunt absolut convins că băştinaşii „păcăliţi” de Columb (care le-a dat cioburi de sticlă pe aur curat) s-au lăudat şi ei cu păcăleala pe care le-au tras-o feţelor palide.

În Grecia antică, cei înstăriţi purtau haine de postav, iar săracii - din piele. Un coleg de-al meu, înnebunit după banane din vremea în care nu se găseau, s-a „vindecat” atunci când le-a avut la discreţie: şi-a cumpărat 20 de kg. Şi nu i-a mai fost poftă de ele.


Tot în perioada în care nu se găseau nici de unele, să fi fost prin 1987 sau 88, colegul meu Adi aka Gogo aka Colega îmi povestea această chestie, pe care nu pot s-o uit: „Am văzut într-un film, zice, de la americani, s-a dus unul să-şi cumpere mere. Bine, că la ei nu e aprozar ca la noi şi nici coadă. E o mare tarabă cu toate fructele, inclusiv banane şi portocale şi altele pe care nici nu le ştii. Şi câte mere crezi că şi-a luat? Două. Nu două kile, două mere. Păi la ăia dacă te duci ca la noi şi le ceri 10 kile de mere spun că ai venit de la foame. Şi deci cere două mere şi vânzătorul i le dă într-o punguţă uite atâta de mică, exact cât să-i intre alea, cu mâner şi cu inscripţie pe ea. La noi toate pungile sunt astea de 1 leu, mari ca la neamul prost. Am murit când am văzut punguţa aia. Şi tipul, după ce a mâncat merele, a aruncat-o. Să am eu o punguţă atât de mică... păi aruncam merele şi păstram punguţa!” 

Valoarea (economică): accesul la rarităţi!
Cu cât înaintez în vârstă, timpul e mai valoros.
There was an error in this gadget