Mar 24, 2011

Disciplina personală, capacitatea de a iubi

Cum să exersezi disciplina? „Bunicii noştri ar fi fost mult mai bine pregătiţi să răspundă la această întrebare. Recomandările lor erau să te scoli dimineaţa devreme, să nu-ţi permiţi niciun lux inutil, să munceşti din greu.

Acest tip de disciplină avea dezavantaje evidente. Era rigidă şi autoritară, centrată pe virtuţile sobrietăţii şi austerităţii şi era, în multe privinţe, ostilă vieţii... Iar ca reacţie la acest tip de disciplină, a apărut o tendinţă crescândă de a fi suspicioşi faţă de orice fel de disciplină şi de a fi de o indulgenţă indisciplinată în timpul liber din afara vieţii rutinizate impuse în timpul celor 8 ore de muncă.

Să te scoli la oră fixă, să dedici zi de zi un anumit timp unor activităţi ca meditaţia, lectura, muzica, plimbarea, să nu-ţi permiţi sau să iţi permiţi doar în anumite limite activităţi evazive ca lectura unor romane poliţiste, să nu mănânci prea mult, să nu bei prea mult, sunt câteva dintre regulile evidente şi rudimentare.

Este esenţial totuşi ca disciplina să nu fie practicată ca o regulă impusă din exterior, ci să devină expresia propriei tale voinţe, să fie resimţită ca o plăcere, iar cu timpul să te obişnuieşti cu un anumit tip de comportament care să-ţi lipsească dacă nu-l mai urmezi. Unul din aspectele nefericite ale concepţiei noastre occidentale despre disciplină este că practicarea sa este considerată chinuitoare: dacă nu ar fi chinuitoare, nu ar putea fi considerată “bună”.

Orientul a recunoscut de multă vreme că tot ceea ce este bun pentru om - pentru trupul şi pentru sufletul lui - trebuie să fie totodată plăcut, chiar dacă la început trebuie învinsă o oarecare rezistenţă. Concentrarea este cu mult mai greu de practicat în cultura noastră, în care pare că totul acţionează împotriva capacităţii de concentrare.

Cel mai important pas în deprinderea concentrării este să înveţi să stai singur cu tine însuţi, fără să citeşti, fără să asculţi radio, fără să fumezi sau să bei. Într-adevăr, să fii în stare să te concentrezi înseamnă să fii în stare să fii singur cu tine însuţi, iar capacitatea aceasta este tocmai o condiţie a capacităţii de a iubi. Dacă sunt ataşat unei alte persoane pentru că nu pot sta singur pe picioarele mele, această persoană îmi salvează poate viaţa, dar relaţia cu ea nu este o relaţie de iubire. În mod paradoxal, capacitatea de a fi singur este condiţia capacităţii de a iubi.

Oricine încearcă să fie singur cu sine însuşi va descoperi cât de dificil este să o faci. Va începe prin a se simţi neliniştit, agitat, sau îl va cuprinde chiar o considerabilă anxietate. Va fi tentat să îşi explice raţional lipsa de disponibilitate pentru a continua exerciţiul acesta, spunându-şi că nu are nici un rost, că este o prostie, că îi răpeşte prea mult timp etc. Va constata, de asemenea, că îi vin în minte tot felul de gânduri care îl iau în posesie. Se va surprinde gândindu-se la planurile pentru restul zilei sau la dificultăţile legate de vreun lucru pe care îl are de facut sau se va gândi unde să meargă seara sau tot felul de alte lucruri care îi vor invada mintea şi nu-i vor permite să şi-o golească.

Ar putea fi util să facă nişte exerciţii foarte simple ca, de pildă, să stea într-o poziţie relaxată (nici trândavă, nici rigidă), să-şi închidă ochii şi să vadă un ecran alb în faţa ochilor, să înlăture toate imaginile şi gândurile ce intervin, apoi să-şi urmărească respiraţia; nu să se gândească la ea, nici să o forţeze, ci să o urmărească doar, şi astfel să o simtă, apoi să îşi simtă eul.

Eul = eu însumi, centru al puterilor mele, acela ce creează propria mea lume. Ar fi bine de făcut un asemenea exerciţiu de concentrare în fiecare dimineaţă, timp de cel puţin douăzeci de minute (dacă se poate, mai mult) şi în fiecare seară înainte de culcare."

Erich Fromm
„Arta de a iubi”
There was an error in this gadget