Mar 5, 2011

Goana după autentic - despre filmele din 2010

După opinia mea umilă, cel mai bun film din 2010 este Inception. Un film cu o poveste remarcabilă şi memorabilă, un film despre tainele minţii, făcut cu multă minte şi cu mijloace de performanţă. Oscarurile au răsplătit această performanţă, pe drept.

The King's Speech, The Fighter, The Social Network şi 127 Hours sunt filmele care au ieşit în evidenţă cel mai bine la Oscaruri şi le-am văzut şi am constatat că toate au în comun ceea ce aş numi goana după autentic. La fel cum în supermarket e o goană după bio-logic, în film e o goană după bio-grafic, după poveşti adevărate. 

The King's Speech se distinge între ele şi ce anume face diferenţa: exemplul de dezvoltare personală al unui semi-handicapat. Filmul ne arată tuturor că putem fi nişte idioţi şi totuşi să ne ridicăm la nivelul celor mai înalte aşteptări sociale, dacă avem motivaţia corectă şi ajutor profesionist. Aceasta e reţeta Forrest Gump. Filmul are o distribuţie de aur şi a câştigat competiţia autenticităţii la capitolul atmosferei.  

The Fighter se distinge, pentru mine personal, prin cel mai bun actor al lui 2010, care a fost Christian Bale. Este tot un exemplu de reuşită, dar cumva cu rolurile inversate: campionul este profesionistul şi cel care îl ajută este idiotul de frati-su, un rol minu-minu-minunat!

127 Hours e mai interesant ca ştire decât ca film, dacă ştii despre ce-i vorba nu prea mai merită să-l vezi. E cam la nivelul lui Hurt Locker, acea producţie mediocră care a fost premiată anul trecut. 

The Social Network nu se ridică la potenţialul subiectului, mi s-a părut slab ca film şi ar fi slab şi ca documentar. Am aflat din el două amănunte pe care nu le ştiam despre istoria Facebook şi atât. E posibil să-şi fi dorit succesul tot după reţeta Forrest Gump, arătând că Mark Zuckerberg nu este mai mult decât un norocos ordinar, niţel autist şi niţel plagiator. Nu prea ţine.

La toate acestea se adaugă Black Swan, care nu doar că nu mi-a plăcut: m-a oripilat. Nu l-aş recomanda decât unor tinere depresive şi fără perspective. Scena când îşi jupoaie pieliţa de la unghie până la jumătatea degetului este infinit mai dezgustătoare decât cea din 127 Hours când tipul îşi taie mâna. Cred că lebăda va cădea curând şi în audienţe, pentru că este o făcătură, un film umflat de reclamă, dar prost în esenţă, exact ca şi Eat, Pray, Love, care s-a dovedit, în cele din urmă, o ţeapă.  Totuşi, Black Swan păstrează demnitatea filmului clasic prin aceea că nu redă un caz real, ci este o muncă de creaţie. Slabă, dar creaţie.

Un film care mi s-a părut excepţional prin melanjul dintre istorie şi poveste este Robin Hood. Mi-a plăcut absolut totul la acest film şi, în topul meu personal, vine pe locul al doilea după Inception. Povestea este în primul rând splendidă, iar apoi urmează actorii, dialogurile, atmosfera medievală. Un film... de legendă.

Am aşteptări mari de la True Grit şi de la Toy Story 3, pe care le-am păstrat pour la bon bouche. La Alice in Wonderland nu am de gând să mă uit.
There was an error in this gadget