Mar 10, 2011

Plecară cărţile din casă


Romulus Vulpescu a fost nevoit să-şi vândă din cărţi. 


Ştiu cum e să trebuiască să-ţi vinzi din cărţi, cât e de dureroasă şi de ameţitoare despărţirea de aceste obiecte vii. Nu mi-am imaginat însă niciodată cum ar fi pentru un cărturar aceeaşi situaţie.

I-am cunoscut pe soţii Vulpescu, la ei acasă. O casă a cărţilor din toate punctele de vedere. Pentru aceşti oameni excepţionali, cărţile nu sunt prieteni doar în sensul de a petrece multă vreme plăcută în compania lor, ci şi în acela că poartă gândurile confraţilor scriitori. Mai mult, ele sunt materializarea întregii lor îndeletniciri. Scopul lucrului. Chiar şi atunci când nu este vorba de cărţile scrise de ei, pot fi cele de care operele lor au tânjit să se apropie. Când din ele nu rămâne decât niţeluş praf, ce mai poate scriitorul să creadă despre propria menire? În loc să dispere, poetul îşi intuieşte cea din urmă instanţă în copleşitoarele emoţii păstrate de praful care a rămas după plecarea cărţilor. Iată toată această dramă sub forma unui tulburător sonet al maestrului:

Plecară cărţile din casă 
pornind pe ultimul lor drum,
iar stinsul filelor parfum 
şir de-ncăperi golite lasă.

De raft, şi-o gioarsă de volum 
se-agaţă şi nu vrea să iasă;
absenţa cărţilor apasă 
ca un banal regret postum.

Confraţii ce-mi veghează visul 
sînt strămutaţi în empireu,
şi-acum constat la rîndul meu
cît de zadarnic mi-a fost scrisul.

Măcar sper, destrămat în moarte,
să mă prefac în colb de carte.

Romulus Vulpescu
martie 2011

There was an error in this gadget