Mar 30, 2011

Viaţa ca test

La 11 martie 2011 în Pacific, nu departe de orașul Sendai de pe coasta de est a Japoniei, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 8,9, cel mai mare cutremur măsurat vreodată în Japonia. Seismul a fost urmat de un tsunami distrugător. În urma seismului, a fost declarată stare de urgență nucleară în Japonia din cauza unor probleme la centralele nucleare Fukushima I și Fukushima II. Au murit peste 28.000 de oameni și aproape 50.000 de case au fost distruse. Pierderile au fost estimate la cca 210 miliarde de dolari americani în prima jumătate a anului 2011. Cutremurul a fost atât de puternic încât a mutat Japonia din loc cu 2,4 metri și a micșorat ziua cu 1,8 microsecunde din pricina accelerării imprimate mișcării de rotație a Pământului și a cauzat deplasarea axei de rotație a planetei cu 10 cm.

La noi, în România, s-a vorbit extensiv despre o pedeapsă divină aplicată japonezilor necredincioși.

Mi se pare o nebunie ideea pedepsei divine la adresa Japoniei sau japonezilor. În general, nu pot crede într-un Dumnezeu care omoară copii pentru a le pedepsi părinţii.

Cred însă că viaţa ne testează în fiecare clipă nivelul de implicare, de angajament. Angajamentul faţă de viaţă! Aceasta înseamnă dorinţa constantă şi consistentă de a creşte, de a merge şi a duce mai departe.

În acest înţeles, japonezii sunt un exemplu. Cultura lor, care nu a fost influenţată substanţial, de-a lungul mileniilor, de alte culturi, a păstrat ca formă fundamentală a înţelegerii lumii şi vieţii ideea de dezvoltare din aproape în aproape.

Angajamentul faţă de îmbunătăţirea constantă şi fără sfârşit este basso obstinato-ul acestei culturi care, iată, se dovedeşte viabilă şi fiabilă chiar şi în faţa unor catastrofe de mari proporţii.

 
There was an error in this gadget