Apr 18, 2011

Despre rugăciune

Cred că rugăciunea este una dintre cele mai mari puteri ale omului. Cred că e sănătate curată, cu condiţia să fie curată. Dar cum trebuie ea practicată? Am citit enorm despre rugăciune, în principal învăţăturile ortodoxe. Sunt foarte multe moduri de a înţelege şi conceptualiza rugăciunea. Am constatat că multe dintre sfaturile sfinţilor părinţi, desprinse din înţelepciunea vieţii monahale în special, alcătuită în secole, sunt, practic, în lumea de azi, teribil de greu de înţeles la nivel practic.

Albrecht Durer (1471-1528)
Mâini în rugăciune
Am observat că nu sunt în stare să desprind o regulă general valabilă despre rugăciune. Filozoficeşte, e o salată. Pentru fiecare normă, găseşti o alta care i se opune.

Biserica şi-a construit totuşi normele nu atât pe concepte, nici pe tradiţie, cât pe trăire. Din trăirea mea, proprie acestui secol, am desprins trei norme principale, pe care le împărtăşesc în speranţa că pot ajuta şi altor căutători.

  • Prima normă în privinţa rugăciunii este că Dumnezeu trebuie căutat. 
  • A doua: Dumnezeu este Dumnezeu cel viu. 
  • A treia: Dumnezeu trebuie căutat.

Căutarea lui Dumnezeu înseamnă renunţarea la prejudecăţi. Cred că a căuta o coerenţă raţională, o justificare de tip „apolinic” în privinţa rugăciunii, o împiedică şi o formalizează. Practica rugăciunii trebuie expurgată de ontologie, ca mierea de ceară. Nu contează ce crezi, caută din nou, pe calea experienţei directe, nemijlocite. Aceasta este căutarea, în primă instanţă.

Nu cred că e folositor să te rogi unui concept teologic sau filozofic, nici unui principiu călăuzitor, nici unei entităţi supreme, ci unei persoane. Nu presupune că această persoană, fiind atotcunoscătoare, nu are nevoie să-i spui ce probleme ai, ce te frământă, ce îţi doreşti... Dacă e viu şi personal, după asemănarea Căruia suntem şi noi, atunci trebuie să avem o relaţie bazată pe sinceritate, încredere, deschidere. Aceasta este adresarea către Dumnezeul viu.

Odată cunoscută ca prezenţă, persoana lui Dumnezeu, în toate ipostasurile Sale, exercită o atracţie deosebită. Intri într-o relaţie care se cere întreţinută şi cultivată. A cultiva această relaţie înseamnă a ne cultiva în primul rând pe noi, la propriu şi la figurat. Aceasta este căutarea continuă a lui Dumnezeu şi în noi, şi în afara noastră.

O vorbă despre acest text: Discuţia e infinită şi nu-mi plac foarte mult aceste discuţii. Chestiunea sistemului de convingeri, a credinţei şi, în cele din urmă, a practicii spirituale o consider intimă. Mi-e foarte greu să vorbesc despre aceste lucruri fără să-mi imaginez că voi deranja pe cineva care se crede deţinător al unor adevăruri mai adânci şi care doreşte să-mi îndrepte rătăcirile şi să mă aşeze pe calea corectă prin pedeapsă verbală. Nu-mi place când se întâmplă aşa ceva. Ca să fie clar: nu cred într-un moş cu barbă urmat de o puzderie de făpturi cereşti humanoide care se plimbă prin ionosferă şi se fereşte cu măiestrie de sateliţi şi telescoape. Nu cred într-un iad îngropat în mantaua Terrei. Nu cred în foarte multe aberaţii strămoşeşti pe care unii le ţin drept sfinte. Dar cred că Dumnezeu trebuie căutat. Şi în noi, şi în afara noastră. De aceea mi-am luat inima în dinţi să scriu acest îndemn.
There was an error in this gadget