Apr 13, 2011

Gândul unei alte Românii

Să citim împreună un text de Emil Cioran, nu doar pentru că suntem la centenar, ci pentru că este acum chiar mai actual decât atunci când l-a scris, imediat după Revoluţie, şi ne priveşte pe noi toţi. Este un scurt fragment din "Schimbarea la faţă a României" (Humanitas, 1990), în care marele scriitor se dovedeşte optimist. Speră că, în ciuda înţelepciunii şi raţionalităţii, ceva ne va face să devenim înţelepţi şi raţionali.

"Dacă România nu ţinteşte înspre momentul ei solemn, dacă tot ce a trăit această ţară într-un trecut de umilinţe şi un prezent de compromisuri nu se va răzbuna în voinţa de afirmare şi de definire a unui destin, atunci totul este pierdut. În umbră a trait, în umbră va muri! Dar dacă forţele ei subterane, care trebuie să existe şi pe care noi nici nu le bănuim, vor scoate la iveală o altă Românie, cu alte conţinuturi şi cu alt contur? Nu vom fi atunci îndreptăţiţi să aşteptăm splendoarea unui destin, ce în trecut nici măcar în transparenţa iluziilor noastre nu ni s-a revelat? 

Vitalitatea României va trebui să-şi găsească odata o expresie, deoarece ne-am înjosit prea mult în trecutul şi prezentul nostru pentru ca, într-o explozie, să nu ne trăim o adevarată metamorfoză. Am fost totdeauna pesimist cînd am vorbit de România; dar cred că viaţa este destul de iraţională ca să înfrîngă un ireparabil al istoriei şi al destinului nostru. În momentul cînd aş fi convins că posibilitatea unei schimbări la faţă a României este o iluzie, din acel moment o problemă a României pentru mine n-ar mai exista. Întreaga noastră misiune politică şi spirituală trebuie să se reducă la voinţa încordată a unei schimbări la faţă, la trăirea exasperată şi dramatică a metamorfozei întregului nostru stil de viaţă. Dacă înţelepciunea seculară, care spune că istoria nu face salturi, ar avea dreptate, atunci ar trebui să ne sinucidem cu toţii pe loc. Dar instinctul, pasiunea şi elanul nostru profetic de la toţi pot sa înveţe ceva, numai de la înţelepţi nu. Existenţa noastră nu poate primi un sens decît de la un salt, de la un salt definitiv şi esenţial.  

O voinţă totală de transformare n-a existat niciodată la noi, nemulţumirea cu destinul şi condiţia noastră n-a depăşit forma aproximativă a unei atitudini sceptice. Scepticismul este întîia treaptă în scara unui proces de transformare, este întîiul element care ne dă conştiinţa destinului nostru. Prin el putem fi în afară de noi înşine, pentru a ne măsura forţele şi a ne determina o poziţie. Superficialitatea noastră derivă din a nu fi putut depăşi această primă formă, din a ne fixa în spectatori comozi ai inerţiei noastre, din a ne fi gustat ironic agonia. Românul îşi zeflemiseşte propria lui condiţie şi se risipeste într-o autoironie facilă şi sterilă. 

M-a revoltat totdeauna absenţa dramatismului în trăirea destinului nostru, m-a durut această indiferenţă spectaculară, acest perspectivism exterior. Dacă toţi împreună am fi suferit intens de dezastrul nostru, dacă am fi deznădăjduit organic de neînsemnătatea noastră în lume, cine ştie dacă, prin acele mari conversiuni morale ce se întîmplă numai pe culmi, astăzi n-am fi trecut pragul istoriei? Românii n-au devenit până acum pozitivi şi creatori, deoarece în procesul de autodepăşire şi de autonegaţie ei n-au urcat decît o singură treaptă. Va trebui o nebună intensificare a ardorii noastre, pentru ca viaţa să devină foc, elanul nostru vibraţie infinită şi toate ruinele noastre simple amintiri. Ar trebui cu toţii să ne gîndim solemn la această realitate: România este o ţară fără profeţi, adică o ţară în care nimeni n-a trăit realităţi viitoare ca prezente efective, ca actualităţi vii şi imediate, în care nimeni n-a vibrat de obsesia unei meniri. Şi ar trebui ca, în acest gînd solemn, să juram a fi altfel, să ardem într-un fanatism orb, să ne înflăacărăm într-o altă viziune şi în noi gîndul unei alte Românii să fie singurul nostru gînd. 

A continua consecvenţi liniei istoriei noastre este a ne destrăma într-o formă atenuată de sinucidere. Nu vorbesc numai de schimbarea unor forme politice, ci de o transformare în temeliile vieţii noastre. Va trebui să renunţăm la lucidităţile care ne revelează atîtea imposibilităţi, pentru ca orbi să cucerim lumina de care ne-au înstrăinat aceste lucidităţi."
There was an error in this gadget