Apr 19, 2014

Oul dogmatic

Nu că aş avea ceva cu ouăle roşii, dimpotrivă, de ele se leagă unele dintre cele mai frumoase amintiri-stări ale copilăriei mele, nici că i-aş considera nerozi pe cei ce le mănâncă sterpe, dar nu mă pot abţine să mă minunez, încă o dată, acum, de Paşte, de acel galben icusar care-şi conţine în sine toată istoria.

„Ceasul galben”, cum îl numește poetul, este necesar. Cuvântul  este utilizat filozofic: necesar înseamnă care nu este accidental, care nu poate fi altfel, determinist, condus de dogmă. Dar nu o dogmă recitată în predici şi tipărită în cărţi, ci una scrisă cu duh sfânt în adâncul existenţei, ca o iscălitură a Divinităţii în interiorul fragil al unui ou cu plod.

Un foarte mare poet, Ion Barbu, alături de un foarte mare pictor, Salvador Dali, ne oferă un înţeles mai subtil al sărbătorii celei mai mari a creştinătăţii.


E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără saț şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon acum, de Paşte:
Îl urcă-n soare şi-l cunoaşte!

*

Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur ştie când să moară
Şi ou şi lume. Te-nfioară
De ceasul galben, necesar...
A morţii frunte-acolo-i toată
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.

*

Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la cloşcă să nu-l pui!
Îl lasă-în pacea-întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt doar nunta, începutul.
There was an error in this gadget