May 24, 2011

Consideraţiuni administrative

Pare un text venit din viitor, dând seamă de vremurile pe care ţara noastră le străbate azi: „Nu înţelegea nimenea atunci la noi, şi abia acum au început să înţeleagă pe ici pe colea, că temeiul unui stat e munca, şi nu legile. Nu înţelegea, asemenea, aproape nimeni că bogăţia unui popor stă, nici în bani, ci iarăşi în muncă. Banul «reprezentează» numai munca, nu este ea însăşi, şi, aducând bani mulţi cu ciubărul într-o ţară în care munca lipseşte, vei ajunge să plăteşti o zi de lucru c-un napoleon, o pereche de cisme cu cinci, şi-ncolo tot povestea veche, adică tot sărac, dovadă ţările cu mine de aur din America. Căci dintre cel ce câştigă 10 şi cheltuieşte 11 şi cel ce câştigă 2 şi cheltuieşte 1, acest din urmă e cel bogat, iar cel dintâi e sărac. Apoi se mai răspândise încă o părere greşită, care era, ba mai este încă aproape generală, că ţara noastră e cumplit de bogată şi că poţi cheltui din greu, ea tot o să aibă de unde plăti. Nu-nţelegea nimeni că bogăţia nu este în aer sau în pământ, ci în braţe şi că, unde lipsesc braţele sau calitatea producţiei e proastă, nu poate fi nici vorbă măcar de ţară bogată.” Eminescu dixit! Bine că s-a ajuns la înţelegerea acestor lucruri la sfârşitul seolului al XIX-lea, ca să le uităm iarăşi la începutul secolului XXI. 

Tot Eminescu, mai departe (selecţiuni articolul "Ilustraţii administrative", apărut în "Timpul", în seria "Icoane vechi şi icoane nouă"): „Acuma, cumu-i omul, de se gândeşte mai întâi la sine, el nu vede legătura în care stau toate lucrurile cu munca şi punga lui, nu vede că toţi liberalii nu speculează decât să trăiască de la dânsul, pentru că n-au nimic şi nu ştiu nimic, ci crede ce-i spun gazetele, cari ies ca ciupercile asupra alegerilor în tipografii jidoveşti, tipărite pe datorie, şi astfel omul, besmeticit, alege cinstitele obraze propuse şi se-njgheabă Camera liberală.

Acum adunătura de gheşeftari din Dealul Mitropoliei se pune să judece lumea. Mai întâi toţi din guvernul trecut, fie miniştri, fie funcţionari, a fost cel puţin hoţi, stabilesc d-nia lor.

De aceea, proces tuturora, iar funcţionarilor — destituire. Dacă unuia nu-i găseşti nici măcar cusurul pe care-l are soarele şi daca are mai multă ştiinţă decum s-ar cere pentru serviciul lui, îi desfiinţezi deocamdată postul pentru că trebuie făcute economii, apoi [î]l reînfiinţezi când ţara e iar bogată şi-ţi pui ciracul în locul găsit vacant, ca din întâmplare.

În predmetul alegerilor li se face primarilor cu ochiul de a protegia la muncile agricole pe cei ce ţin cu guvernul, pe rudele miniştrilor şi prefecţilor, iar la ceilalţi rechiziţii şi perchiziţii şi ordin verbal, ca nu cumva ţăranul să le lucreze pe moşie. Pentru acest scop se desfiinţează legea tocmelelor, pentru ca cel ce au dat bani ţăranilor să n-aibă lucrători, iar cel ce n-au dat să-i angajeze cu te miri şi mai nimica, cu înscrisuri pline de clauze penale, pe cari apoi tot subprefectul liberal le judecă în absenţa împricinatului ţăran şi-l condamnă să-i dea arendaşului liberal până şi cenuşa din vatră.

Familii ultraliberale s-au deprins şi cu treaba asta. Au tras la sorţi să vadă, care dintre ei să fie «conservator», şi apoi acela face treaba celorlalţi cându-s conservatori[i] la putere, iar restul roşu face trebile celui unul, când sunt liberalii la putere. Şi astfel mii de oameni râvnesc în ţara aceasta să capete avere şi onori pe calea statului sau cel puţin să trăiască de la dânsul. Prin ideea curat negativă a libertăţei, care nu însemnează nicăieri alta decât ca să nu fiu oprit de a munci, adică de a produce bunuri reale, liberalii din România au ajuns la ideea pozitivă că libertatea trebuie să le dea şi de mâncare şi încălţăminte şi lux şi tot ce le pofteşte inima, iar clasele muncitoare? ... Pe apa Sâmbetei meargă ! Apres nous le déluge.Cât lumea n-avem să trăim, nu-i aşa ? Cât vom trăi, să ne curgă laptele-n păsat ... După aceea, bun e Dumnezeu si va avea grijă de clasele pe care le sărăcim şi le stoarcem.

Acesta e liberalismul la noi în ţară. Cei care nu sunt nimic, nu reprezentează, nimic, nu au nimic formează o societate pe acţii (un abonament la «Românul» sau la «Telegraf»), formează apoi comitete prin judeţe, un fel de filiale, cu liste exacte a domenielor statului şi-a funcţiilor existente, deschid jurnale în care arată «naţiunii suverane» că libertatea e în pericol, amăgesc mulţimea, care totdauna se luptă cu greutatea vieţii, făcând-o să creadă că ei sunt mântuirea, fac alegerile şi-apoi, când ajung sus, ... ţin-te bine.

De la un capăt al ţărei până la altul se corupe orice simţire curată, orice om onest. Ici unul e aruncat pe uliţi cu o familie grea, pe care o ţinea de pe o zi pe alta cu leafa lui, pentru ca să vadă pus în locu-i pe un om care ştie tot atâta sau şi mai puţin decât dânsul; dincolo un arendaş e dat afară de pe moşia statului, pentru că, deşi are o avere întreagă băgată în semănături, n-a plătit la termen şi un deputat vrea să ia moşia cu preţul jumătate şi să se folosească şi de semănăturile omului ... şi tot aşa in infinitum.

Conservatorii au încercat ani îndelungaţi de zile a cârpi o clădire a cărei temelie chiar e o mare greşală. Astfel i-am văzut că, înspăimântaţi de delapidările de bani publici, de plastografii liberale ş. a. au botezat crimele delicte, ca să vie înaintea tribunalelor, adică înaintea unor oameni cari avea conştiinţa greutăţii crimelor; au voit să reducă prefecturile, au redus primăriile la sate, pentru a putea controla mai de aproape pe primari, notari şi perceptori, erau pe calea de-a înfiinţa şcoli reale şi de meserii, în care să intre progenitura acestei generaţii corupte şi să-nveţe ceva cu care să se poată hrăni... Aş ! De-a doua zi cum au venit liberalii, au suflat în ele şi au dispărut ca şi când n-ar fi fost de când lumea.

De câte ori le arăţi toate isprăvile zic : «Apoi noi n-am fost decît foarte puţin la guvern». Dar un palat zidit în zece ani se strică în două zile, d-nii mei, şi dac-aţi fost în stare să treceţi într-o bună dimineaţă cu buretele preste toată dezvoltarea istorică a ţărilor, cu cât mai mult veţi izbuti întru aceasta, neavând de risipit decât reparaturile făcute cu greu de conservatori.”

Nu se poate comenta. De ajuns însă este a-l citi şi a ne uimi de eternitatea proastei administraţii româneşti şi a proastei calităţi a conducătorilor acestui popor dintotdeauna.
There was an error in this gadget