May 7, 2011

Eminescu despre căsătorie şi sex

Mihai Eminescu, pe care puţini îl cunosc drept pasionatul ştiinţelor biologice şi sociale care a fost, era convins că pornirea omului de a "trişa" în lupta pentru supravieţuire, cu ajutorul spiritului său şi în contra tendinţelor naturale, se va întoarce, în cele din urmă, împotriva sa. Eminescu susţinea prevalenţa instinctelor. Supunerea acestora de către inteligenţă nu era considerată de el o faptă prea inteligentă.

Pentru el, familia era o modalitate pe care omul a descoperit-o pentru a se înmulţi într-un ritm mai alert decât dictează ritmul înscris în genele sale şi exprimat prin instinctul pur. Redau mai jos o parte din manuscrisul numerotat 2285 din Fragmentarium (am intervenit minim asupra textului, fără a-l modifica) cu frumoasa explicaţie a lui Eminescu.

Este de prisos să adaug că, personal, nu sunt de acord cu toată demonstraţia lui, observând că poligamii au, în realitate, mai mulţi copii, iar îmbătrânirea populaţiei se constată mai pregnant în mediul pe care el îl condamnă. Pe de altă parte, într-un alt context, tot poetul dezavuează acest "demon" instinctual pe care aici pare a-l lăuda: "Să sfinţeşti cu mii de lacrimi un instinct atît de van/ Ce le-abate şi la păsări de vreo două ori pe an?", se întreba în Scrisoarea IV. În orice caz, textul e excepţional de frumos, curajos, inteligent şi dă de gândit, atingând şi chestiunea educaţiei, şi pe aceea a alimentaţiei.

"Omul a tulburat istoria universală cu spiritul său. În loc de-a asculta glasul lăuntric al instinctelor sale naturale, el dimpotrivă, în lupta pentru stăpânirea naturii, şi-a îndreptat privirea spre viaţa istoriei universale. O dată desprins de condiţiile pe care natura i le-a dat, a început să fie nefericit - nefericit, plin de ură, cultivat, dar prost. În locul selecţiei naturale, el a introdus căsătoria, prin care poate aduce pe lume copii mulţi şi imbecili, atât de mulţi încât pământul, până la urmă, după ce [omu]l a rupt compromisul cu el, să nu-i mai poată întreţine. Iar din această înmulţire, atât de favorizată prin căsătorie, genul uman devine nu numai mai urât, dar şi mai slab, mai nevoiaş — degenerează. Dacă omul s-ar fi ţinut însă de instinctele sale originare, de exemplu de poligamie, nu s-ar fi înmulţit nici pe departe astfel. Pământul ar fi oferit, căci tot el a produs instinctele naturale, şi mijloacele pentru întreţinerea acestor creaturi legitime ale lui; pricinuindu-se însă prin legi raţionale o înmulţire de care pământul natural şi lipsit de raţiune nu s-a îngrijit, se va ajunge de bună seamă la aceea căci nu vor mai putea trăi deloc cu toţii. — Republică, socialism, comunism, toate acestea sunt forme ale înmulţirii progresive. Popoarele poligame se înmulţesc greu, au puţini copii, dar foarte frumoşi şi inteligenţi; populaţia pământului ar stagna; pământul ar fi populat cu puţine creaturi, dar pe cât cu putinţă fericite. [...]

Actul procreării este unul adevărat la poligami. Kief-ul oriental e starea sufletească deosebită în care mahomedanul se apropie de [femeia] sa fermecătoare. Apoi schimbarea femeilor face şi ea ca actul să nu devină ceva mecanic şi obişnuit, ci în genere cel mai dulce act de dragoste. Copiii rezultaţi din astfel de îmbrăţişări trebuie să fie frumoşi, bine conformaţi şi ageri la minte. Cum e în cazul căsătoriei? E rutină conjugală, fără dragoste şi fără ură; actul e animalic în cel mai rău sens al cuvântului, e o mişcare automată plăcută. De aici copii nerozi, produşi ca la fabrică, a căror hrană constă numai în carne sărată opărită, în cei 20 ani de studiu ce li se inoculează, fizic şi moral, cu ajutorul bătăii.

Şi lucrul e firesc. Pământul a dat condiţii pentru existenţă. Dacă omul, în viaţa sa ca popor, s-ar conforma firii sale pământene, el ar răsări din condiţiile [sale] ca floarea din pământ; dacă însă acordă raţiunii sale atâta valoare încât neglijează aceste instincte, cu care pământul l-a înzestrat spre a-i da un presentiment despre condiţiile vieţii sale, atunci compromisul e distrus şi pământul nu mai poate oferi ceea ce i se cere fără temei. Intelectul nu e decât o unealtă; nu trebuie însă să se încerce niciodată să se afle ceva din afară domeniului lui. El trebuie să clarifice instinctele date de natură şi să le înlesnească exteriorizarea; dacă însă vrea el însuşi să prescrie legi [naturii], atunci prescrie de obicei o ne-natură; el greşeşte mereu, pentru că nu-şi informează singurul [factor] pozitiv, instinctele, şi îşi construieşte aşa-numita istorie universală pe ruinele acestora. În timp ce condiţiile rămân aceleaşi, cei condiţionaţi nu mai sunt aceiaşi; aceştia din urmă sporesc, primele rămân aceleaşi; şi aflaţi în creştere continuă, ajung a depăşi condiţiile date ale existenţei lor şi vine moartea. Aceasta e moartea unui popor: înmulţirea lui. Această raţiune face din istorie un cerc veşnic, o creştere şi o cădere. Cu fiecare moarte a unui popor începe o ridicare, cu fiecare înmulţire a poporului — o decădere a acestuia".
There was an error in this gadget