Nov 21, 2011

Lumina lumii

La început sunt luminile naturale. Mai întâi se află lumina divină, cea făcută de Dumnezeu înainte de a face soarele şi de a face ziua şi noaptea. Mai avem apoi lumina fizică, cea alcătuită din fotoni, şi lumina spiritului sau a raţionalităţii. Dacă lumina fizică e în seama ştiinţei, de lumina divină se ocupă teologia, iar filozofia are în seamă lumina spiritului. De fapt, ultimele două discipline şi-au inventat singure conceptele respective de lumină. Numai fizica a luat în studiu lumina aşa cum a găsit-o, gata făcută.

Nu se vorbeşte însă de o lumină a dragostei naturale, a bios-ului, a lumii. Aceasta nu intră în nicio schemă dintre cele amintite şi, deseori, e asociată mai degrabă cu partea întunecată a vieţii. Poate din pricină că omul a învăţat să producă lumină artificială, care, fiind de o calitate redusă, spălăceşte sacralitatea luminilor pure. Omul a dat însă şi nobleţe luminii, inventând laserul. Acesta produce raze atât de puternice, de curate, încât, la propriu, el învinge luminile anterioare.

Principiul laserului prezintă şi o asemănare spectaculoasă cu intimitatea, în următorul sens. O rază obişnuită de lumină se distribuie succesiv între oglinzile unui sistem, amplificându-se la fiecare reflecţie, până când dobândeşte capacitatea rară şi fără precedent de a izbucni în afară sub forma unui fascicol paralel. La fel, luminile naturale se reflectă de la un suflet la altul, amplificându-se până când izbucnirea în univers a unei raze copleşitor de intense, care poate tăia şi trece prin ziduri, capătă numele de iubire. Şi această lumină e atât de intensă, încât lumina fizică trebuie stinsă.


There was an error in this gadget