May 16, 2011

O cugetare savantă

În[1] această frază[2] se arată[3] faptul că lucrările[4] cu adevărat[5] înţelepte[6] nu au nevoie[7] de un aparat critic[8] pentru a fi[9] gustate[10] la valoarea[11] lor[12].


[1] Începutul frazei cu o prepoziţie, deşi pare menit să sublinieze perisabilitatea conţinutului, urmăreşte în realitate impunerea ei printre alte fraze nemuritoare cu aceeaşi caracteristică, precum: „La început era cuvântul” sau „Cu mâne zilele-ţi adaogi”.

[2] O frază care vorbeşte despre ea însăşi se numeşte autoreferenţială. De-a lungul timpului, autorefenţialitatea a creat numeroase paradoxe şi paralogisme, începând cu paradoxul mincinosului din Biblie şi continuând apoi cu cel al bărbierului din Sevilla, cel care nu se poate bărbieri singur, până la concepte disputabile ale logicii matematice precum cel de mulţime a tuturor mulţimilor, care a dus la paradoxul lui Russell.

[3] Impersonalul „se” este menit să sublinieze politeţea şi modestia autorului, care se plasează în spatele ideii sale, căreia i se subordonează şi o scoate în evidenţă, ca pe un dat mai degrabă decât ca pe un merit. Marile genii ale lumii au în comun credinţa sau impresia, după caz, că nu lor, personal, li se datorează propria creaţie, ci aceasta este cea care se dezvăluie cu ajutorul lor.

[4] Lucrările au aici înţelesul elaborărilor culturale, în special din domeniul filozofico-ştiinţific, unde canonul occidental a impus o desprindere abruptă de normele estetice ale fluidităţii textului.

[5] Se face precizarea „cu adevărat” pentru a sublinia diferenţa faţă de acele lucrări care sunt catalogate ca înţelepte numai din politeţe, ele fiind, de fapt, nişte năzbâtii fără pereche, care ar lăsa cu privirea încrucişată, după mai mult citit, pe oricare om de bun simţ.

[6] Înţelepciunea, numită de vechii greci „sofia”, a fost revendicată de biserica răsăriteană, prin numele agiei din Constantinopol, la multă vreme după ce Pitagora o refuzase fără îngâmfare, numindu-se „iubitor de înţelepciune”. Dar această înţelepciune a Antichităţii însemna, în acelaşi timp, o cunoaştere extinsă şi arta de a trăi bine, ceea ce înseamnă că tradiţia înţelepciunii occidentale nu ar trebui nicicum separată de idealurile vieţii cotidiene.

[7] Lipsa nevoilor e un atribut al înţelepciunii, dar şi al lucrărilor.

[8] Se înţelege prin aceasta toată sumedenia iresponsabilă de comentarii şi note de subsol care sufocă textul, precum o mulţime de buruieni tembele rămase din toamnă, sufocă o floare delicată de aprilie.

[9] A fi, verbul fundamental, care trimite cu gândul la Shakespeare, scena cu craniul, care aici e simbolul gândirii mistuitoare, până la epuizarea completă.

[10] Lucrările în sensul menţionat pot fi gustate numai în înţelesul estetic al cuvântului. Nici nu poate fi vorba aici despre un gust în înţelesul propriu.

[11] Valoarea, mai mică sau mai mare a unei lucrări, este subiectul studiilor axiologice, referitoare în principal la disputa dacă valoarea se află în obiect, în subiect, sau în relaţia dintre ele.

[12] Pronumele „lor” se referă în mod concret la lucrări, v. Nota 4.

There was an error in this gadget