May 20, 2011

Rugăciune de pace între părinţi

Cineva a căutat azi pe Google "rugăciune de pace între părinţi"! Ar putea fi un copil care, nemaiştiind ce să facă, din pricină că ai lui ori se ceartă, ori se lovesc, ori îl bat pe el, ori chiar vor să se despartă, a ajuns atât de disperat încât a vrut să apeleze la Dumnezeu. Dar, neştiind cum să-I ceară împăcare pentru ai lui, a căutat pe Internet o rugăciune. Şi aşa a ajuns pe "Management de Idei" unde, fireşte, nu a putut găsi nicio idee la chestiune.

Dacă e aşa, piticanie cu inimă mare, şi dacă te întorci la mine pe blog vreodată, să ştii că te compătimesc şi îmi pare foarte rău că nu e pace între ai tăi. Cred că important e tu să ştii că, indiferent ce ţi-ar spune unii sau alţii, la nervi sau supărare, nu ai nicio vină. Orice copil e o comoară şi orice părinte îşi iubeşte copilul şi-i vrea binele, chiar când nu ştie cum s-o arate.

Pentru că nu e vina ta, trebuie să-ţi spun că, din păcate, nici nu prea ai ce să faci. Nu ţine de tine. Nu e domeniul tău. Tu ai altele de făcut şi tocmai de aceea îmi e milă de tine, pentru că, de regulă, părinţii sunt aceia care se roagă şi nu dorm de grija copiilor. Or, când copilul se roagă pentru părinţi... e destul de trist.

Tu să înveţi bine, să-ţi hrăneşti sufletul şi mintea cu cărţi, asta e ce cred eu că trebuie să faci tu.

Şi, ca să te linişteşti un pic, îţi spun eu o rugăciune care s-ar putea să fie bună la ce îţi trebuie ţie: "Doamne Iisuse, Care iubeşti copiii şi care mi-ai dat viaţă prin părinţii mei, ajută-i pe ei, te rog frumos, să fie înţelegători şi blânzi, să se bucure de mine şi să fie sănătoşi şi fericiţi. Dă-le lor înţelepciune să facă ce e mai bine şi ajută-mă pe mine să îi înţeleg şi să nu judec faptele lor. Amin!"

Pentru tine, oricum, o să funcţioneze şi o să-ţi fie bine, chiar dacă nu te rogi în nu ştiu ce fel. Ştii de ce? Pentru că foarte mulţi părinţi au probleme pe lumea asta şi, probabil, ca tine, sunt milioane de alţi copii. Dar foarte puţini dintre aceştia au sufletul tău bun. Nu mulţi s-ar agita să găsească o rugăciune pentru pace între părinţi!
There was an error in this gadget