Jun 19, 2011

Ce mică e lumea

Una dintre metodele bune de a lăsa la o parte micile supărări este meditaţia la imensitatea Universului, faţă de care acestea par cu totul neînsemnate. Această meditaţie însă nu pare să funcţioneze în privinţa marilor pasiuni, care, pentru om, par mai mari şi mai importante decât întregul cosmos.

Redau bucată de poveste eminesciană în care toate problemele noastre par rezolvte, până la un punct, după care se constată că ele sunt nerezolvabile, întrucât mărimile fizice sunt numai relative, în vreme ce sentimentele noastre au dimensiuni absolute.

„O lăsai acolo, în aerul cald de pe malul mirositor a unui lac verde şi strălucit, şi mă-ntorsei pe pământ şi, vrăjindu-l, îl băgai într-o nucă, iar nuca o făcui un mărgăritar stropit cu aur şi mărgăritarul îl aruncai în fundul unei mări. Mărimea fiind numai relativă, astfel încât ceea ce nouă ni-i mare altora li se pare mic, se-nţelege că atomii microscopici din acel mărgăritar a cărui margini le era cerul, stropii - stele şi lună şi soare, acei pitici aveau regii lor, purtau războaie, se urau mereu, închipuindu-şi diferite bazaconii despre închipuita lor mărime. Eu, uitându-mă c-un microscop prin coaja cea subţire a mărgăritarului, toată întunecata lor lucrare era astfel încât, oricât volumul lor devenea de mic, ura lor era tot aceeaşi, încât mărgăritarul trebuia să crape de ură. Îl aruncai în mare şi mă-ntorsei la iubita mea din lună, căreia îi povestii toate ce făcusem.”
There was an error in this gadget