Jun 10, 2011

Dragoste la câţiva mari scriitori contemporani

Aceasta este o selecţie de texte literare pentru adulţi. Autorii sunt marii scriitori: Augusto Roabastos, Carlos Fuentes, Dean Koontz, Arturo Perez Reverte, Luis Sepulveda, Paulo Coelho, David Lodge şi Anne Rice.

 Lectură plăcută!



Arborele-cuvîntului. E de ajuns să zgîrii pieliţa subţire, himenopteră ; acul de sardonix şi crisoberil se trezeşte, se pune din nou în mişcare, face să zboare în contra-mişcare cuvintele, sunetele, cel mai uşor suspin, precum în alveolele şi membranele nervoase ale glastrelor-auditoare-vorbitoare, căci sunetul amuţeşte, dar nu conteneşte. E aici. îl cauţi, şi el e aici. Bîzîie pe dedesubt, lipit de panglica impregnată cu ceară şi răşini sălbatice. În cufăr păstrez mai mult de o sută de hîrburi pline de taine. Conversaţii uitate. Gemete foarte dulci. Sunete marţiale. Vaiete distinse. Glasul de muribund al celor expuşi la suplicii, între loviturile de bici. Mărturisiri. Rugăciuni. înjurături. Pocnituri. Focuri de armă ale plutonului de execuţie.
Catalanul-gal era din acelaşi soi cu aceste glastre-vorbitoare. Venea în odaia mea la ora siestei, fie iarnă, fie vară, singurele anotimpuri din Paraguay. E aici. Scoateţi-i fiarele. Scrîşnetul lanţurilor îl făcea să devină distrat, crispat. Nu începea imediat, de parcă şi-ar fi scos anevoie cătuşele de la limbă. Hai, vorbeşte, cîntă, povesteşte ! Să văd dacă adorm, dacă poţi să mă adormi. Mai întîi scotea un murmur, un fel de fîrnîit foarte slab, mijindu-şi ochii de un verde-ardezie. Deschidea de obicei conversaţia cu unul din delirurile lascive ale marchizului. Ordalii de ţap. Satirul faunesc se năpusteşte asupra sexului universului. Dar bubuitul năpustiţilor sale, zgomotul orgasmului său nu e mai mare decît zumzetul unei muşte. Furia nemăsurată a desfrîului geme, strigă, insultă, imploră cu glas de muscă divinităţile sterpe. Furie de epuizare. Parcă umple cerul şi încape într-o mînă. Teribilul vulcan nu lasă să cadă o picătură din lava sa arzîndă. Stă nemişcată velatura visului, fără nici o briză care s-o încreţească. Destul ! Prizonierul schimbă subiectul, glasul, intenţiile.
Augusto Roabastos

Pe moment, am fost aproape convins că şi eu eram asemenea tuturor bărbaţilor, mai ales asemenea tuturor celor latino-americani, care caută satisfacţia lor imediată şi nu îi interesează nici cât negru sub unghie de cea a femeii. Am fost cel mai bun avocat al meu; m-am convins îndată că nu era şi cazul meu, eu îi acordasem căldură şi atenţie Dianei Soren, răbdarea mea nu putea fi pusă la îndoială, nici pasiunea. Ea era pe atât de lacomă pe cât eram eu de dornic să o satisfac. Dacă plăcerea masculină la care se referise în acea dimineaţă era doar simplul, di­rectul sărit pe ea şi terminat, niciodată nu o fă­cusem fără toate preludiile, joreplay, pe care ur­banitatea sexuală le prevede pentru satisfacerea femeii şi aducerea ei până în preajma punctului culminant care să o conducă apoi, cu bine, spre orgasmul împărtăşit, spre coitul emoţional, com­pus din părţi egale de carne şi de spirit: termi­narea împreună, ajungerea în al nouălea cer... Să fi dat greş la alt capitol? Le-am trecut pe toa­te în revistă. I-am cerut felaţii când am intuit că îşi dorea să sugă, când apucarea ei de ceafă şi aducerea către penisul meu sculat, ca pe o sclavă docilă, era plăcerea pe care ne-o doream amândoi. Dar am înţeles şi când ceea ce îşi do­rea ea era un cunilingus lent şi fascinant, prin care limba mea descoperea sexul invizibil al Dianei, făcându-mă să mă jenez de irumperea brutală a formei mele masculine, umflate, evi­dente ca un furtun uitat într-o grădină cu gazon blond; la ea, la Diana, sexul era un lux ascuns, dincolo de vălul de păr, printre pliurile pe care limba mea le explora până ajungea la zvâcnirea uşoară, nervoasă, tremurătoare şi incertă a cli­torisului ei de mercur din cel mai pur. Poziţiile de şaizeci şi nouă nu au lipsit, iar ea avea acea ştiinţă nelimitată a amantelor autentice care ştiu unde se află rădăcina sexului bărbatului, nodul de nervi dintre picioare, distanţa egală dintre testicule şi anus, unde se adună orice tre­mur viril atunci când o mână de femeie ne mângâie acolo, ameninţând, promiţând, insinuând spre una dintre cele două căi, cea heterosexuală a testiculelor sau cea homosexuală a fundului. Mâna aceea ne ţine suspendaţi între înclinaţiile noastre ştiute şi cele ascunse, potenţialul nostru de iubire cu sexul opus sau cu acelaşi sex. O adevărată iubită ştie să ne dea ambele plăceri, să ni le mai dea şi ca pe o proiecţie, adică având acea intensitate maximă a lucrului doar dorit, a celui neîmplinit. Amorul total este întotdea­una androgin.
Avea chef să o sodomizez? O făceam în am­bele feluri, fie aşezând-o în patru labe ca să intru în vaginul ei pe la spate, fie din faţă ungând-o ca să uşurez pătrunderea, cotropind-o, până în cele mai profunde intimităţi. Am uns-o, am stro­pit-o cu şampanie într-o noapte, udându-ne amândoi în hohote de râs; despre minunata ei aromă vaginală de fructe coapte am mai spus; am dat-o cu loţiunea mea masculină sub braţ şi între pi­cioare; ea mi-a pus parfum de-al ei după ure­che, ca să rămână veşnic acolo, zicea; eu am îm­podobit-o ca pe o domestică Venus cu spuma mea de ras (Noxzema) şi într-o după-amiază monotonă de duminică i-am ras subsuorile şi pubisul, păstrând totul într-un borcan de gem golit, până când ar fi înflorit ori s-ar fi stricat de tot, nu mai ştiu ce voiam...
Am sfârşit prin a râde cu poftă de toate fleacurile astea, reamintindu-mi ca să închei (aşa credeam în acel moment) minunata replică a milionarului Volpone muribund şi hâtru din comedia lui Ben Jonson: „Mie îmi plac femeile şi bărbaţii, de orice sex ar fi...”
Carlos Fuentes

Tony făcuse dragoste şi cu alte femei, dar nu se simţise faţă de nici una atât de apropiat cum se simţea faţă de Hilary Thomas. Şi fiindcă aceste momente erau deosebite, voia ca ele să dureze cât mai mult, s‑o aducă în pragul descărcării, să se elibereze împreună. Însă de data aceasta nu se mai putea controla ca de obicei. Se năpustea spre marginea abisului şi nu putea face nimic să se oprească. Nu numai fiindcă ea era mai strâmtă, mai lunecoasă şi mai fierbinte decât alte femei pe care le cunoscuse; nu era vorba numai de un truc al muşchilor vaginali bine antrenaţi; nu numai fiindcă sânii ei perfecţi îl scoteau din minţi şi nici fiindcă pielea ei mătăsoasă era mai catifelată decât a tuturor femeilor pe care le cunoscuse. Toate acestea erau adevărate, dar pentru el Hilary era unică, deosebită într‑un fel pe care încă nu reuşise să‑l definească şi care făcea din contopirea lor un moment de plăcere aproape insuportabilă.
Ea îl simţi că era pe punctul de‑a se elibera şi‑i puse mâinile pe spate, trăgându‑l înspre ea. Tony nu voia să se sprijine pe ea cu toată greutatea, dar lui Hilary nu părea să‑i pese. Tony se lăsă peste trupul ei, strivindu‑i sânii sub pieptul lui. Ea îşi ridică şoldurile, frecându‑şi bazinul de al lui, iar bărbatul se împinse în ea mai repede şi cu mai multă forţă. Incredibil, ea explodă din nou exact în clipa în care şi el ejacula nestăpânit. Îl strânse în braţe, îl strânse cu putere, şoptindu‑i numele iar şi iar, în timp ce el se elibera iar şi iar, mult, dens şi exploziv, în cel mai adânc şi mai întunecat ungher al fiinţei ei. Pe măsură ce se elibera, îl inundă un imens val de tandreţe, afecţiune şi dorinţă şi înţelese că niciodată nu va fi în stare s‑o lase să plece de lângă el.
Rămaseră în pat, lungiţi unul lângă celălalt, mână în mână, în timp ce inimile lor îşi domoleau treptat bătăile.
Hilary era zguduită fizic şi emoţional de experienţa trăită. Numărul şi intensitatea descărcărilor o cutremura. Niciodată nu trăise asemenea senzaţii. Fiecare orgasm fusese ca un fulger săgetând‑o până în străfundurile fiinţei, zguduindu‑i fiecare fibră de fiorii unei plăceri cu neputinţă de descris. Dar Tony îi dăruise mult mai mult decât satisfacţie sexuală; simţise şi altceva, ceva cu totul nou pentru ea, ceva minunat şi intens, cu neputinţă de pus în cuvinte.
Îşi dădea seama că mulţi ar fi socotit sentimentele ei ca fiind perfect descrise prin cuvântul "dragoste", dar Hilary nu era dis­pusă să accepte acea definiţie care o tulbura. Timp îndelungat, încă din copilărie, cuvintele "dragoste" şi "durere" fuseseră strâns asociate în mintea ei. Nu‑i venea să creadă că era îndrăgostită de Tony Clemenza (şi el de ea), nu îndrăznea să creadă, fiindcă, alt­fel, ar fi devenit vulnerabilă, ar fi rămas lipsită de apărare.
Dean Koontz

Mai apropiată de cincizeci de ani decât de patruzeci, Menchu era de părere că sexul se afla pretutin­deni, chiar şi în cele mai subtile nuanţe ale unei opere de artă. Poate din pricina asta era capabilă să se plaseze în raport cu bărbaţii în aceeaşi pos­tură de femeie calculată şi rapace, pe care o adopta când evalua calităţile unei picturi. Printre cunoscuţi, proprietara galeriei Roch avea faima de a nu fi scăpat niciodată prilejul de a pune mâna pe un tablou, pe un bărbat sau pe o doză de cocaină care i-ar fi stârnit interesul. Se putea considera încă atrăgătoare, cu toate că era greu să faci abstracţie de ceea ce, având în vedere vârsta ei, César definea, cu muşcătoare ironie, drept anacronis­me estetice. Menchu nu se resemna să îmbătrânească, printre altele fiind­că n-avea nici un chef. Şi, poate ca un fel de provocare faţă de ea însăşi, contraataca îndată cu o vulgaritate calculată, ce se extindea şi în privinţa alegerii machiajului, a îmbrăcămintei şi a amanţilor. De altfel, pentru a-şi întări ideea că un negustor de artă sau un anticar nu erau decât nişte te­lali calificaţi, obişnuia să afişeze o incultură care era departe de a fi adevă­rată, încurca dinadins întâlnirile şi-şi bătea joc pe faţă de atmosfera, mai mult sau mai puţin selectă, în care se desfăşura viaţa ei profesională. Fă­cea paradă de toate acestea cu aceeaşi naturaleţe cu care susţinea că avu­sese orgasmul cel mai intens din viaţă masturbându-se în faţa unei repro­duceri catalogate şi numerotate a lui David de Donatello, episod pe care César, cu rafinata-i cruzime aproape feminină, îl cita ca unică manifestare de autentic bun-gust pe care Menchu Roch îl avusese vreodată.
Arturo Perez Reverte

Zborul de la Istanbul la Frankfurt a durat cinci ore, dintre care am dormit patru, ajutat de mai multe sticle de gin pe care o stewardesă mi le-a adus cu o generozitate exemplară.
Înainte de a duce la bun sfârşit o misiune încerc să dorm cât mai mult, şi cea mai bună modalitate de a o face este să alung visele, aceste tărâmuri spre care suntem conduşi împotriva voinţei noastre. Un coleg irlandez m-a învăţat un truc ca să le elimin: trebuie să te gândeşti stăruitor la un câmp verde, nesfârşit, care acoperă tot ceea ce ai văzut înainte de a închide ochii. „Yoga asasinului", aşa îi spunea irlandezul, şi, ce-i drept, nu dăduse greş niciodată, însă în avion imaginea blestemată a iubitei mele franţuzoaice a reuşit să sfâşie pânza verde şi a ţâşnit prin ea, proaspătă, irezistibilă, ca şi cum tocmai atunci ar fi ieşit dintr-o lagună.
Într-o zi de toamnă, ea mă luase de mână ca să facem o plimbare prin Jardins du Luxembourg, îmi curătase castane calde cumpărate la ieşirea din staţia de metrou Gobelins. Mai târziu, mă mângâiase pe piept cu mişcări instinctive, după oboseala orgasmelor bine coordonate, îmi dăduse să beau din gura ei fierbinte Sancerre rece şi scrisese cu limba cuvinte de amor pe oglindă. Pe o plajă din Puerto Rico îmi strânsese mâinile între coapsele ei pe când o ungeam cu cremă de protecţie solară, îmi ceruse să fac dragoste cu ea pe o masă de blackjack într-un cazinou din Orlando. Îmi citise versuri de Prevert, Thomas şi alţi indivizi, care mă lăsaseră indiferent, şi îmi cântase la ureche melodii de Brel, ale căror cuvinte mi s-a părut că le înţeleg. N-a fost uşor să mă trezesc fără să mă agăţ cu disperare de numele ei blestemat.
Luis Sepulveda


Din jurnalul Mariei:
Nu ştiu ce-o fi crezut el cînd mi-a deschis uşa în noaptea aceea şi m-a văzut cu două valize.
— Nu te speria — i-am spus numaidecît —. Nu mă mut aici. Hai să mîncăm.
M-a ajutat, fără nici un comentariu, să-mi duc ba­gajele înăuntru. Imediat apoi, înainte de-a spune „ce-i asta” sau „ce bucuros sînt că ai venit”, m-a luat pur şi simplu în braţe şi a început să mă sărute, să-mi atin­gă trupul, sînii, sexul, ca şi cum ar fi aşteptat atîta timp şi acum ar fi presimţit că momentul n-ar mai sosi nici­odată.
Mi-a scos pardesiul, hainele, m-a lăsat goală şi aco­lo, în holul de la intrare, fără nici un ritual sau pregă­tire, fără să aştepte nici măcar cît să spună ce bine sau ce rău ar fi, cu vîntul rece intrînd pe sub uşă, acolo am făcut dragoste pentru prima dată. M-am gîndit că ar fi fost poate mai bine să-i spun să se oprească, să cău­tăm un loc mai confortabil, să avem răgazul de a ne explora lumea imensă a senzualităţii noastre, dar şi eu, în sinea mea, îl doream, fiindcă era bărbatul pe care nu-l posedasem niciodată şi niciodată nu mai aveam să-l po­sed. Tocmai de-aceea puteam să-l iubesc cu toată ener­gia mea, să am cel puţin, vreme de o noapte, ceea ce niciodată nu mai avusesem şi pesemne nu aveam să mai am altcîndva.
M-a culcat pe jos, a intrat în mine înainte să mă fi simţit complet umezită, dar durerea nu m-a deran­jat — dimpotrivă. Mi-a plăcut că a fost aşa, pentru că dădea de înţeles că eram a lui şi nu mai trebuia să ceară voie. Nu eram acolo ca să-l mai învăţ ceva sau ca să-i arăt că sensibilitatea mea era mai bună sau mai intensă decît a altor femei, ci doar ca să-i spun că da, era bine venit, că şi eu aşteptam asta, că mă bucura ne­spus lipsa lui totală de respect faţă de regulile pe care le creasem între noi, iar acum pretindea să fim călău­ziţi doar de instinctele noastre, de mascul şi de femelă. Ne găseam în cea mai incomodă poziţie cu putinţă — eu dedesubt, cu picioarele desfăcute, şi el deasupra, in­trînd şi ieşind, în timp ce eu îl priveam, fără dorinţa de a simula, de a geme, de a face ceva — nevrînd nimic altceva decît să rămîn cu ochii deschişi, ca să-mi amin­tesc de fiecare secundă, să-i văd faţa transformîndu-se, mîinile care mi se înfigeau în păr, gura care mă muşca, mă săruta. Nici un fel de preludii, de mîngîieri, de pregă­tiri, de sofisticării, doar el în mine, şi eu în sufletul lui.
Intra şi ieşea, intensifica şi diminua ritmul, se oprea uneori ca să mă privească şi el pe mine, dar nu între­ba dacă-mi plăcea, pentru că ştia că era singura cale pe care sufletele noastre comunicau în împrejurarea aceea. Ritmul s-a accentuat şi ştiam că cele unsprezece minute se apropiau de sfîrşit, aş fi vrut să continue pentru totdeauna, fiindcă era atît de bine — ah, Doam­ne, ce bine era — să fiu posedată şi să nu posed! Cu ochii larg deschişi tot timpul, şi am observat că şi atunci cînd nu ne priveam fix, părea că intram într-o dimen­siune unde eu eram marea mamă, universul, femeia iubită, prostituata sacră a ritualurilor antice pe care mi le explicase el cu un pahar de vin şi un şemineu aprins. Am văzut cum i se apropia orgasmul, şi braţele lui m-au strîns cu toată puterea. Mişcările i-au devenit tot mai intense şi atunci el a ţipat — nu a gemut, nu şi-a în­cleştat dinţii, ci a ţipat! A mugit, a urlat ca un animali M-a fulgerat gîndul că vecinii ar putea chema poliţia, dar n-avea nici o importanţă, şi am simţit o imensă plăcere, pentru că aşa era de la începutul timpurilor, cînd primul bărbat a întîlnit-o pe prima femeie şi au făcut dragoste pentru prima oară: ţipaseră şi atunci.
După aceea trupul lui s-a prăbuşit peste mine şi nu ştiu cît timp am mai rămas îmbrăţişaţi, l-am mîn­gîiat pe păr aşa cum făcusem doar în noaptea cînd ne închisesem în bezna hotelului, am văzut cum inima care-i bătea nebuneşte şi-a revenit în scurt timp la nor­mal, mîinile lui au început să mi se plimbe delicat pe braţe, ceea ce a făcut ca toate firele de păr de pe corp să mi se electrizeze.
Se vede că s-a gîndit la ceva practic — cum ar fi greutatea trupului său peste al meu —, pentru că s-a rostogolit într-o parte, m-a prins de mîini şi am ră­mas amîndoi cu ochii la tavan şi la lustra cu trei lu­mini aprinse.
— Noapte bună — i-am spus eu. M-a tras spre el şi mi-a pus capul să i se rezeme pe piept. A continuat să mă mîngîie vreme îndelungată, înainte de a-mi spu­ne şi el „noapte bună”.
— Cred că vecinii au auzit tot — am comentat eu, fără să ştiu cum să continuăm, pentru că a spune „te iubesc” nu prea avea sens atunci, ştia şi el, ştiam şi eu.
— Pe sub uşă intră un curent de aer rece — fu răs­punsul lui, cînd ar fi putut răspunde „ce minune!”
— Hai în bucătărie.
Ne-am ridicat şi am văzut că nici măcar nu-şi sco­sese pantalonii, era îmbrăcat ca atunci cînd intrasem, doar cu sexul afară. Mi-am pus pardesiul peste corpul gol. Ne-am dus în bucătărie, a făcut o cafea, a fumat două ţigări, eu una. Aşezaţi la masă, el zicea „mulţu­mesc” din ochi, eu îi răspundeam „şi eu vreau să-ţi mulţumesc”, dar gurile ne-au rămas închise.
În cele din urmă el îşi luă inima în dinţi şi mă în­trebă de valize.
— Mă întorc în Brazilia mîine la amiază.
O femeie înţelege cînd un bărbat e important pen­tru ea. Oare or fi şi ei capabili de acest soi de înţele­gere? Sau ar trebui eu să spun „te iubesc”, „mi-ar plă­cea să rămîn aici cu tine”, „mi-aş dori să rămîn”.
— Nu pleca — da, înţelese că-mi putea spune asta.
— Plec. Am promis.
Căci, dacă n-aş fi făcut-o, aş fi crezut poate că toa­te acelea erau pentru totdeauna. Or, nu erau, erau o parte din visul unei fete din adîncul unei ţări depăr­tate, care ajunge într-un oraş mare (de fapt, ca să spu­nem adevărul, nici nu era chiar aşa de mare), trece prin mii de dificultăţi, dar îl întîlneşte pe bărbatul care o iubeşte. Deci acesta era finalul fericit al tuturor mo­mentelor dificile prin care trecusem şi ori de cîte ori aveam să-mi amintesc de viaţa mea în Europa, aveam să termin cu povestea unui bărbat îndrăgostit de mine, care avea să fie pentru totdeauna al meu, de vreme ce-i vizitasem sufletul.
Ah, Ralf, tu nu ştii cît te iubesc. Cred că poate ne îndrăgostim totdeauna în clipa cînd îl vedem pe băr­batul viselor noastre pentru prima oară, deşi în clipa aceea raţiunea ne poate spune că greşim şi încercăm să luptăm — fără dorinţa de-a învinge — contra aces­tui instinct. Pînă cînd vine momentul în care ne lă­săm învinse de emoţie, şi asta s-a întîmplat în noaptea aceea, cînd am umblat desculţă prin parc, suferind de durere şi frig, dar înţelegînd cît mă iubeai.
Da, te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată alt bărbat, şi tocmai din cauza asta plec, fiindcă, dacă aş rămîne, visul s-ar transforma în realitate, voinţă de a poseda, de a dori ca viaţa lui să fie a mea... în sfîr­şit, toate lucrurile astea care sfîrşesc transformînd dra­gostea în sclavie. Mai bine zis: visul. Trebuie să avem grijă de ceea ce luăm cu noi dintr-o ţară — sau din viaţă.
— Tu n-ai avut orgasm — a spus el, încercînd să schimbe vorba, să fie atent, să nu forţeze lucrurile. Îi era teamă să nu mă piardă şi credea că avea la dispoziţie o noapte întreagă pentru a mă face să mă răzgîndesc.
— Nu, orgasm n-am avut, dar am avut o imensă plăcere.
— Era însă mai bine dacă ai fi avut orgasm.
— Aş fi putut simula, doar ca să fii tu mulţumit, tu însă nu meriţi asta. Tu eşti un bărbat, Ralf Hart, în deplinul înţeles frumos şi intens pe care-l poate avea cuvîntul ăsta. Ai ştiut să mă susţii şi să mă ajuţi, ai acceptat ca eu să te susţin şi să te ajut, fără ca asta să însemne umilinţă. Sigur, mi-ar fi plăcut să am orgasm, dar n-am avut. Mi-au plăcut însă pardoseala rece, corpul tău fierbinte şi violenţa bine venită cu care ai intrat în mine.
Azi m-am dus să restitui cărţile împrumutate, iar bibliotecara m-a întrebat dacă stau de vorbă despre sex cu partenerul meu. M-a încercat dorinţa să-i spun: Care partener? Ce fel de sex? Dar nu se făcea, a fost întotdeauna ca un înger cu mine.
La drept vorbind, am avut doar doi parteneri de cînd am ajuns la Geneva: unul care a trezit tot ce era mai rău în mine, pentru că i-am îngăduit-o — şi chiar l-am implorat. Celălalt ai fost tu, care m-ai făcut să mă simt din nou că fac parte din lume. Mi-ar plăcea să te învăţ unde să-mi atingi trupul, cu ce intensitate, cît timp, dar ca pe o posibilitate ca sufletele noastre să co­munice mai bine. Arta iubirii e ca pictura ta, nece­sită tehnică, răbdare şi mai ales practică în cadrul cu­plului. Necesită îndrăzneală, trebuie să mergi dincolo de ceea ce s-au obişnuit oamenii să numească „a face dragoste”.
Gata. Revenise profesoara, or, eu nu voiam aşa ceva, dar Ralf a ştiut să ocolească situaţia. În loc să accepte ce ziceam eu, şi-a aprins a treia ţigară în mai puţin de o jumătate de oră:
— În primul rînd, astăzi o să-ţi petreci noaptea aici.
Nu era o rugăminte, era un ordin.
— În al doilea rînd, o să facem dragoste iarăşi, cu mai puţină încordare şi mai multă dorinţă.
— În sfîrşit, mi-ar plăcea ca şi tu să-i înţelegi mai bine pe bărbaţi.
Să-i înţeleg mai bine pe bărbaţi? Îmi petreceam fie­care noapte cu ei, albi, negri, asiatici, evrei, musulmani, catolici, budişti. Oare Ralf nu ştia asta?
M-am simţit mai uşurată; ce bine că ajungeam de la o conversaţie la o discuţie. La un moment dat apu­casem să mă gîndesc să-i cer iertare lui Dumnezeu şi să-mi calc făgăduinţa. Dar iată că realitatea se întor­cea, spunîndu-mi să nu uit să-mi păstrez visul intact şi să nu mă las prinsă în capcanele destinului.
— Da, să-i înţelegi mai bine pe bărbaţi — repetă Ralf văzîndu-mi aerul ironic —. Tu zici să-ţi exprimi sexualitatea feminină, să mă ajuţi să navighez prin trupul tău, să am răbdare, timp. De acord, dar n-ai ob­servat oare că sîntem diferiţi, cel puţin în materie de timp? De ce nu i te plîngi lui Dumnezeu?
Cînd ne-am întîlnit, te-am rugat să-mi dai lecţii de sex, din cauză că dorinţa mea dispăruse. Şi ştii de ce? Pentru că de cîţiva ani buni, orice relaţie sexuală a mea se termina în plictis şi frustrare, deoarece înţelesesem că era foarte greu să le dau femeilor pe care le-am iubit aceeaşi plăcere pe care mi-o dădeau ele mie.
Nu mi-a plăcut expresia „femeile pe care le-am iu­bit”, dar am simulat indiferenţa, aprinzîndu-mi o ţi­gară.
— Nu aveam curajul să cer: învaţă-mă trupul tău. Dar cînd te-am întîlnit, ţi-am văzut lumina şi te-am iubit imediat, m-am gîndit că în acest moment al vieţii nu mai aveam nimic de pierdut dacă aş fi cinstit cu mine şi cu femeia pe care voiam s-o am alături de mine.
Ţigara mi s-a părut delicioasă şi tare mi-ar fi plăcut să-mi ofere puţin vin, dar nu voiam să las să se stingă subiectul.
— De ce oare bărbaţii, în loc să facă ceea ce ai făcut tu cu mine, să descoperi cum mă simt, rămîn cu gîn­dul doar la sex?
— Cine zice că ne gîndim doar la sex? Dimpotrivă: ne petrecem ani întregi de viaţă încercînd să ne încre­dinţăm că sexul e important pentru noi. Învăţăm dra­gostea cu prostituate sau cu fecioare, ne povestim în­tîmplările oricui vrea să ni le asculte, ne afişăm cu amante tinere cînd am şi început să îmbătrînim, totul ca să le arătăm celorlalţi că într-adevăr, da, sîntem aşa cum se aşteptau femeile să fim.
Dar vrei să ştii ceva? Nici vorbă de asta. Nu înţe­legem nimic. Credem că sexul şi ejacularea sînt totuna, dar, după cum ai spus chiar tu, nu sînt. Nu învăţăm, pentru că nu avem curajul să-i spunem femeii: înva­ţă-mă cum e corpul tău. Nu învăţăm pentru că nici femeia nu are curajul să spună: învaţă cum sînt eu. Rămînem în instinctul primitiv al supravieţuirii spe­ciei, şi asta e tot. Oricît de absurd ar părea, ştii ce este mai important decît sexul pentru un bărbat?
M-am gîndit că poate sînt banii sau puterea, dar n-am zis nimic.
— Sportul. Şi ştii de ce? Pentru că un bărbat înţe­lege corpul altui bărbat. Acolo, în sport, oamenii văd dialogul corpurilor care se înţeleg.
— Eşti nebun.
— S-ar putea. Dar are sens. Ţi-ai pus oare problema să vezi ce simţeau bărbaţii cu care ai fost în pat?
— Da, mi-am pus-o: toţi erau nesiguri. Simţeau frică.
— Mai rău decît frica. Erau vulnerabili. Pur şi sim­plu nu înţelegeau ce fac, nu ştiau decît că societatea, prietenii, soţiile ziceau că e important. „Sex, sex, sex”, asta e baza vieţii, strigă propaganda, lumea, filmele, cărţile. Nimeni nu ştie despre ce vorbeşte. Ştiu — de vreme ce instinctul e mai puternic decît noi toţi — că trebuie să facem asta. Gata.
Destul. Încercasem să-i dau lecţii de sex ca să mă protejez, el făcea la fel şi, oricît de înţelepte ar fi fost argumentele noastre — căci fiecare vrea totdeauna să-l impresioneze pe celălalt —, toate astea erau atît de stu­pide, atît de nedemne de relaţia noastră! Eu l-am atras către mine deoarece — independent de ce avea el de spus sau de ce gîndeam eu în privinţa mea — viaţa apucase să mă înveţe multe. În primele timpuri, totul era dragoste, era dăruire. Dar numaidecît apoi şarpele i se arată Evei şi-i spune: ce ai dăruit, o să pierzi. La fel a fost cu mine — am fost izgonită din paradis încă din şcoală şi de atunci am căutat un mod de a-i spune şarpelui că greşeşte, că a trăi este mai important decît a păstra pentru sine. Dar şarpele avea dreptate, eu eram cea care greşea.
Am îngenuncheat, l-am dezbrăcat şi am văzut că sexul lui era acolo, adormit, fără să reacţioneze. Asta nu părea să-l deranjeze, iar eu i-am sărutat partea inte­rioară a picioarelor, începînd de jos. Sexul a prins să reacţioneze lent şi l-am atins, apoi i l-am luat în gură şi — fără grabă, fără ca el să poată interpreta asta ca „hai, pregăteşte-te de acţiune!” — i l-am sărutat cu afecţiunea cuiva care nu aşteaptă nimic şi, tocmai de aceea, am obţinut totul. Am văzut că se excita şi a în­ceput să-mi atingă sfîrcurile sinilor, într-o mişcare de rotire, ca în noaptea aceea de întuneric total, trezindu-mi dorinţa de a i-l simţi din nou între picioare sau în gură sau ca şi cum aş fi dorit să mă posede.
El nu-mi scoase pardesiul; mă făcu să mă aplec peste masă, cu picioarele încă atingînd pardoseala. M-a pă­truns lent, de astă dată fără nelinişte, fără teama de a mă pierde — căci în definitiv şi el înţelesese că totul era un vis şi avea să rămînă permanent ca un vis, nici­odată ca realitate.
În timp ce-i simţeam sexul în mine, îi simţeam şi mîna pe sîni, pe fese, atingîndu-mă cum doar o femeie ştie să o facă. Am înţeles atunci că eram făcuţi unul pentru altul, pentru că el reuşea să fie femeie ca acum, iar eu reuşeam să fiu bărbat ca atunci cînd conversam sau ne iniţiam reciproc în întîlnirea celor două suflete pierdute, a celor două fragmente care lipseau ca să reîn­tregească universul.
Pe măsură ce el mă penetra şi mă atingea în acelaşi timp, am simţit că nu-mi făcea asta doar mie, ci între­gului univers. Aveam timp, tandreţe şi cunoaştere re­ciprocă. Da, fusese cum nu se poate mai bine să vin cu cele două valize, cu dorinţa de a pleca, să fiu imediat pusă pe jos şi pătrunsă cu violenţă şi teamă; dar la fel de bine era să ştiu că noaptea n-avea să se isprăvească niciodată, şi acum, acolo, pe masa din bucătărie, orgas­mul nu era un scop în sine, ci începutul acestei întîl­niri. Sexul lui a rămas imobil în mine, în timp ce dege­tele i se mişcau cu repeziciune, iar eu am avut primul, apoi al doilea şi al treilea orgasm succesiv. Doream să-l împing cu putere, durerea plăcerii e atît de mare, încît te sfărîmă, dar am suportat neclintită, am acceptat că aşa era, că puteam suporta încă un orgasm, sau încă două, sau mai multe...
...şi deodată, un fel de lumină a explodat în mine. Nu mai eram eu însămi, ci o fiinţă infinit superioară faţă de tot ce cunoşteam. Cînd mîna lui m-a dus la al patrulea orgasm, am intrat într-un loc unde totul pă­rea împăcat, iar la al cincilea orgasm l-am cunoscut pe Dumnezeu. Am simţit atunci că începea să-şi mişte sexul în mine, deşi mîna nu i se oprise, şi am spus „Doamne Dumnezeule”, m-am dăruit oricărui lucru, infernului sau paradisului.
Era însă paradisul. Eu eram pămîntul, munţii, ti­grii, rîurile care se vărsau în lacuri, lacurile care se transformau în mare. El se mişca tot mai rapid şi du­rerea se amesteca cu plăcerea, puteam spune „nu mai suport”, dar n-ar fi fost drept — pentru că în momen­tul acela, şi eu, şi el eram una şi aceeaşi persoană.
M-am lăsat pătrunsă de el atîta cît a trebuit, unghi­ile lui mi se înfipseseră în fese, stăteam acolo, pe brînci, pe masa din bucătărie, gîndindu-mă că nu exista loc mai bun pe lume de făcut dragoste. Din nou zgomotul mesei, respiraţia tot mai rapidă, unghiile strivindu-mă, şi sexul meu izbindu-se cu putere de sexul lui, carne cu carne, os cu os, eu mă apropiam iarăşi de un or­gasm, la fel şi el, şi nimic din toate acestea — nimic din toate acestea nu era MINCIUNĂ!
— Hai!
Ştia ce spunea, ştiam şi eu că sosise clipa, am simţit că tot trupul mi se destindea, încetam a mai fi eu în­sămi — nu mai auzeam, nu mai vedeam, nu mai sim­ţeam vreun gust — doar simţeam.
— Hai!
Şi m-am dus, împreună cu el. N-au fost unsprezece minute, ci o eternitate, era ca şi cum amîndoi am fi ieşit din trup şi am fi mers, într-o profundă bucurie, înţelegere şi prietenie, prin grădinile paradisului. Eu eram femeie şi bărbat, el era bărbat şi femeie. Nu ştiu cît a durat, dar totul părea cuprins de tăcere, de parcă universul şi viaţa ar fi încetat să existe şi s-ar fi trans­format în ceva sacru, fără nume, fără timp.
Dar numaidecît timpul s-a întors, i-am auzit stri­gătele, am strigat împreună cu el, picioarele mesei se izbeau puternic de pardoseală şi nici unuia dintre noi nu ni s-a năzărit să ne întrebăm sau să aflăm la ce se gîndea restul lumii.
Şi a ieşit din mine dintr-o dată, şi rîdea, mi-am sim­ţit sexul contractîndu-se, m-am întors spre el şi rîdeam şi eu, ne-am îmbrăţişat ca şi cum am fi făcut dragoste pentru prima oară în viaţa noastră.
— Binecuvîntează-mă — m-a rugat.
Şi l-am binecuvîntat, fără a şti ce făceam. I-am ce­rut să facă şi el acelaşi lucru, şi a făcut-o, zicînd, „bine­cuvîntată fie femeia aceasta, că mult a iubit”. Vorbele lui erau frumoase, ne-am îmbrăţişat iarăşi şi am stat acolo, fără a înţelege cum de se poate ca unsprezece mi­nute să-i ducă pe un bărbat şi pe o femeie la toate acestea.
Nu eram obosiţi nici unul dintre noi. Ne-am dus în living, el a pus un disc şi a făcut exact ce mă aştep­tam: a aprins şemineul şi m-a servit cu vin.
Paulo Coelho

Aseară, după întoarcerea de la Horseshoes, m-am hotărât să caut banda cu Isabel Hotchkiss ... Ceva din forma sânilor lui Helen, conturaţi sub ţesătura udă a tricoului, mi-a amintit, mai ales sfârcurile, rotunde şi ieşite în afară, mi-au amintit de ţâţele lui Isabel şi brusc m-a cuprins dorinţa de a asculta banda în care facem sex în camera aia de hotel din San Diego ... Nu ca să mi-o iau la labă, ci numai ca să retrăiesc senzaţia unei nebunatice aventuri de o noapte, ceva ce n-am mai facut de mult ... Carrie se uita la televizor, cu copiii, o melodramă despre o moştenitoare, cu telegari, caleşti, crinoline ... nu tocmai genul meu ... am urcat la birou să caut banda ... nu mi-a trebuit mult ca s-o găsesc ... Mi-am pus căştile, ca nimeni din casă să nu poată auzi ceva, întămplător ... am făcut lumina mică şi m-am lungit în şezlong ... şi am apăsat pe play ...
S-a întâmplat, cînd oare, cam acum opt ani şi de atunci n-am ascultat banda asta niciodată, aveam doar o amintire vagă despre conţinut, iar la început a fost o dezamăgire cruntă ... Pearlmasterul nu şi-a prea facut datoria, poate că era prea departe, cel mai probabil că hainele mele înăbuşeau sunetele, cred că ascunsesem aparatul sub cămaşă ... Din cînd în cînd auzeam zgomote sexuale şterse, chicote, gemete şi găfăieli, dar mai mult o linişte şuierătoare, ca zgomotul undelor venite din cosmos ... Pe urmă, un fragment de conversaţie, dar n-am reuşit să disting cuvintele, ci numai intonaţia afirmativă sau interogativă ... nemaipomenită frustrare ... Apoi, subit, noi, protagoniştii de atunci, am vorbit mai tare şi am auzit totul ... ţipam unul la celălalt zicînd „Fute-mă!" şi „Te iubesc!" şi apropiindu-ne de un orgasm grozav, vulcanic ... Isabel a ţipat şi eu am urlat „AŞAAA!" cînd am trăit sincronizat momentul de extaz ... după care s-a auzit o bătaie indignată în peretele camerei vecine şi Isabel şi cu mine am izbucnit în hohote de râs fericit, triumfător, nepăsător. M-am excitat pe cinste ascultînd râsul nostru. Mi-am amintit întreg episodul, în cele mai mici amănunte, inclusiv conversaţia care era acum doar un murmur inaudibil pe bandă ...
David Lodge


Ce nebunie! Era o fiinţă omenească; şi eu eram o fiinţă omenească. Slavă Domnului, toate vor lua sfârşit vineri. Dar ce drept aveam eu să‑l slăvesc pe Domnul?
Sfârcurile ei s‑au lipit de pieptul meu, fierbinţi şi umflate; carnea din jurul lor era moale şi gingaşă. Mi‑am strecurat braţul pe sub spatele micuţ.
― Arzi, cred că ai febră, mi‑a susurat în ureche.
M‑a sărutat pe gât, la fel cum o sărutasem şi eu.
― Nu, mi‑e bine, am spus.
Dar n‑aveam nici cea mai mică idee dacă era sau nu adevărat. Ce treabă grea!
Dintr‑o dată mâna ei mi‑a atins mădularul, surprinzându‑mă şi excitându‑mă imediat. L‑am simţit lungindu‑se şi întărindu‑se. Senzaţia, absolut localizată, mă electriza totuşi. Când m‑am uitat din nou la sânii ei, apoi la triunghiul de păr dintre picioare, membrul mi s‑a făcut şi mai tare. Da, îmi aminteam foarte bine: ochii mei sunt legaţi de asta şi nimic nu mai contează acum; hmmm, bine. Ai grijă numai s‑o întinzi pe pat.
― Oaa! a şoptit ea. Iată în sfârşit o unealtă folositoare!
― Aşa‑i? M‑am uitat în jos. Monstruosul obiect îşi dublase mărimea. Părea disproporţionat faţă de orice altceva. Da, cred că ai dreptate. Dacă ar fi ştiut James, ar fi vrut să verifice.
― Cine‑i James?
― Nu contează, am mormăit.
I‑am întors faţa către mine şi, de data asta, am sărutat‑o pe gură, simţindu‑i dinţii prin buzele subţiri. A deschis gura să‑mi primească limba. Era bine, chiar dacă gura ei avea un gust rău. Nu conta. Dar atunci mi‑am amintit de sânge. Să‑i beau sângele.
Unde era intensitatea sfâşietoare a momentului în care mă iveam lângă victimă sau a clipei dinainte ca dinţii mei să‑i străpungă pielea şi sângele să mi se împrăştie în gură?
Nu, n‑are să fie uşor, nici grozav. Are să fie ca ceva de simţit între picioare, mai mult ca o vibraţie; dar era totuşi o vibraţie, trebuie s‑o spun.
Simplul fapt că mă gândisem la sânge îmi înteţise pasi­unea; am împins‑o brutal pe pat. Voiam să termin, nu mai conta altceva decât să termin.
― Stai o clipă, a zis.
― De ce să stau?
M‑am urcat pe ea şi am sărutat‑o iar, băgându‑mi limba adânc în gura ei. Nu era sânge. Ah, ce senzaţie neînsemnată. Nu era sânge. Mădularul mi‑a alunecat între coapsele ei fierbinţi, aproape s‑a descărcat. Dar nu era de‑ajuns.
― Ţi‑am spus să te opreşti, a ţipat ea, cu obrajii îmbujo­raţi. Nu poţi s‑o faci fără prezervativ.
― Ce naiba spui? am murmurat.
Ştiam înţelesul cuvântului, totuşi n‑avea prea mare sens pentru mine. Am coborât mâna, am simţit deschizătura încon­jurată de păr, apoi crăpătura umedă, delicios de mică.
A strigat la mine s‑o las şi m‑a împins cu călcâiele şi cu mâinile. Era foarte îmbujorată, iar fierbinţeala ei şi furia m‑au făcut brusc s‑o văd frumoasă, iar când m‑a lovit cu genunchiul, m‑am trântit deasupra ei şi m‑am ridicat doar cât să mă înfig în ea, simţind învelişul strâmt şi fierbinte de carne strângându‑se în jurul mădularului, făcându‑mă să gâfâi.
― Nu! Stai! Am zis stai! a strigat ea.
Dar nu mai puteam aştepta. De ce dracu' credea că‑i momentul să stăm de vorbă? m‑am întrebat, nebuneşte. Apoi, într‑o clipă de excitare oarbă, spasmodică, am ajuns la orgasm. Sămânţa a ţâşnit din organ!
O clipă mi s‑a părut eternă; în cealaltă, totul se terminase, de parcă nici n‑ar fi început. Zăceam extenuat deasupra ei, scăldat în sudoare şi, întrucâtva, neliniştit de încurcătura întregului eveniment, de ţipetele ei cuprinse de panică.
Anne Rice

Aproape săptămînal, mergeau într-un local pentru cupluri: 2+2, Chris şi Manu, Les Chandelles. Prima lor seară la Chris şi Manu avea să-i lase lui Bruno o amintire extrem de vie. Lîngă ringul de dans erau mai multe săli, scăldate într-o stranie lumină mov, cu paturi aşezate unul lîngă celălalt. Peste tot înjurul lor, perechile făceau sex, se mîngîiau ori se lingeau. Cele mai multe femei erau goale; unele păstraseră o bluză sau un tricou, sau se mulţumiseră să-şi suflece rochia. În sala cea mai mare, erau vreo douăzeci de cupluri. Aproape nimeni nu vorbea; se auzea doar zumzetul aparatului de climatizare şi gemetele femeilor care se apropiau de orgasm. Bruno se aşeză pe un pat lîngă o brunetă înaltă, cu sînii grei, pe care o lingea un ins de vreo cincizeci de ani care-şi păstrase cămaşa şi cravata. Christiane îi descheie prohabul şi, privind în jur, începu să-l masturbeze. Un bărbat se apropie, îi vîrî o mîna sub fustă. Ea desfăcu fermoarul, fusta lunecă pe mochetă; nu purta nimic pe dedesubt. Bărbatul se aşeză în genunchi si începu s-o mîngîie în timp ce ea îl masturba pe Bruno. Lîngă el, pe pat, bruneta gemea din ce în ce mai tare; Bruno îi luă sînii în mîini. Tot sîngele îi năvălise în sex. Christiane îşi apropie gura, începu să-şi plimbe vîrful limbii pe şanţul şi pe frîul glandului. Un alt cuplu se apropie, se opri lîngă ei; femeia, o roşcată mărunţică de vreo douăzeci de ani, purta o minijupă neagră din piele artificială. O privi pe Christiane care continua să-l lingă pe Bruno; Christiane îi surîse, îşi ridică tricoul ca să-i arate sînii. Femeia îşi suflecă fusta dezvelind o tufă deasă, tot roşcată. Christiane îi luă mîna şi i-o conduse pînă la sexul lui Bruno. Roşcata începu să-l masturbeze, în timp ce Christiane îşi apropia limba din nou. În cîteva secunde, străbătut de un fior de plăcere incontrolabil, îi ejaculă în faţă. Se îndreptă brusc, o îmbrăţişă. „Îmi pare rău, spuse el, îmi pare rău." Ea îl sărută, se ghemui la pieptul lui, el simţi stropii de spermă de pe obrajii ei. „Nu-i nimic, îi spuse ea cu blîndeţe, nu face nimic. Vrei să plecăm?", propuse ea puţin mai tîrziu. El încuviinţă întristat, excitaţia îl părasise complet. Se îmbrăcară repede şi plecară imediat.
David Lodge
There was an error in this gadget