Jun 17, 2011

Logica avocaţilor

Doi avocaţi, într-un bar, scot câte un sendviş şi încep să mănânce, moment în care barmanul le atrage atenţia că politica localului nu permite clienţilor să mănânce propriile sendvişuri. După ce-şi aruncă o privire lungă şi plină de subînţeles, serioşii avocaţi, fără o vorbă, schimbă între ei sendvişurile şi continuă să mănânce nederanjaţi.

În ziua de azi sunt rare spusele de bine despre avocaţi. Despre ei spunea Seinfeld, bunăoară, că sunt aceia care cunosc regulile ţării. E ca şi cum am juca cu toţii un joc din acela cu zaruri şi jetoane, pe care le-am arunca şi muta de colo colo, iar avocaţii ar fi acei singuri oameni speciali şi rari care au citit sub capac instrucţiunile.

Tot despre avocaţi şi modul lor aparte de a pune problemele este vorba în această minunată schiţă a lui Caragiale, intitulată "Logica baroului":

«Un profesor - avocat - face cu un elev al său următoarea învoială: „Până-n trei ani eu, profesorul, mă oblig a te face avocat perfect. Dacă primul proces ce-l vei avea îl vei câştiga, atunci îmi vei plăti suma cutare; dacă-l vei pierde, nu-mi vei plăti nimic.”

Cei trei ani s-au împlinit. Tânărul este avocat, după ce a depus un strălucit examen de admisiune la liberă practică. Deştept băiat, dar ingrat. El refuză să plătească onorariul profesorului, care i-l reclamă cu stăruinţă.

Profesorul îl dă în judecată.
La înfăţişare, tânărul se apără astfel:
— Domnilor magistraţi, contractul dintre mine şi onorabila parte adversă spune că dacă voi câştiga primul meu proces să plătesc atâta, daca-l voi pierde să nu plătesc nimic. Or, acesta fiind primul meu proces, voi avea onoarea să pun, faţă cu dv., onoratei părţi adverse, următoarea dilemă: din două una — sau dv. îmi daţi câştig de cauză, respingând pretenţia reclamantului, şi atunci nu-i dau nimic; sau îi admiteţi d-sale reclamaţia şi-i daţi dreptate, şi atuncea eu pierz procesul, şi pierzând acest prim proces al meu, după clauza contractului nostru, nu am să-i plătesc nimic. Deci şi-ntr-un caz şi într-altul, nu voi avea să-i dau nimic: reclamaţia d-sale este nulă şi neavenită.

Tribunalul rămâne adânc pătruns. Se dă cuvântul reclamantului:
— Domnilor magistraţi, reclamaţia mea este dreaptă tocmai pentru că o fac: căci dacă, după contract, n-am dreptul a-mi lua onorariul decât în cazul când discipulul meu ar câştiga primul său proces, atunci cum viu eu şi cer acest onorariu înainte de a avea onorata parte adversă un proces? Cum viu eu să-i ocazionez acest prim proces şi să mă expun la acea grozavă dilemă pe care mi-a pus-o? Vă voi arăta cum. Mai întâi îi fac acest proces, pentru că trebuie să-mi plătească înainte chiar de a avea un proces. Ce spune contractul nostru, ştim cu toţii: daca tânărul va câştiga primul proces, îmi va da atâta; dacă-l va pierde, nu-mi va da nimic. Apoi din două una: ori voi câştiga eu, reclamantul, partea adversă fiind condamnată să-mi plătească ce-i reclam; sau voi pierde eu, îmi veţi respinge reclamaţia, dând câştig de cauză părţii adverse în acest prim proces al său, şi atunci, după litera contractului, partea adversă este datoare să-mi plătească ce-i reclam.

Sentinţa:
„Având în vedere că atât reclamantul cât şi intimatul ar şi pierde şi ar şi câştiga, şi dacă ar câştiga şi dacă ar pierde:
Hotărăşte:
Respinge cererea reclamantului, dar condamnă pe intimat la plata datoriei.”»
There was an error in this gadget