Jul 22, 2011

Rugăciune la crize de nervi

Din nou o căutare stranie pe Google a adus pe cineva la mine pe blog şi din nou căutarea respectivă e de natură să mă pună pe gânduri: "rugăciune pentru copil cu crize de nervi"!

Stimată doamnă, dacă te mai întorci aici să citeşti răspunsul la propria dumitale căutare, află de la mine că rugăciunea nu rezolvă nimic în această privinţă. Te calmează eventual pe dumneata, ceea ce probabil îţi şi doreşti, copilului însă nefăcându-i mai mult bine decât rău. Crizele de nervi sunt urmarea directă a faptului că aşa a fost învăţat să se exprime chiar de către părinţii sau bunicii lui, cine îl creşte.

E natural pentru copil să plângă şi să-şi arate disconfortul. Dacă manifestările lui în acest sens sunt în permanenţă şi constant răsplătite cu mângâieri, atenţie, jucării, satisfacerea oricăror pofte (chiar şi inventate, din ambiţia părintelui slab de a-i satisface o poftă, pur şi simplu), copilul e, practic, dresat să se isterizeze.

Crizele de nervi nu sunt altceva decât urmarea acestui dresaj continuu. Şi nu degeaba zic dresaj, pentru că mecanismele care îl declanşează sunt atavice. El devine stăpânul adulţilor care-l cresc în aceeaşi manieră în care un câine devine şef de haită. Se impune prin scandal.

Dezobişnuirea nu ar trebui să fie mai grea decât educarea acestei metehne, dar, având în vedere că s-a format în ani, înseamnă totuşi destul de mult. Se face pe traseul invers: nu cedezi pretenţiilor copilului şi îi explici pe toate căile posibile care e principiul corect, iar dacă nu se poate linişti, trebuie folosită o diversiune, de orice fel, ceva care să-i distragă atenţia.

Dar dacă, în vreme ce el urlă, pentru că aşa l-aţi învăţat că trebuie să facă pentru a obţine ceva, dumneata te apuci să te rogi, cu siguranţă vei înrăutăţi lucrurile şi mai mult. Doamnă, te rog mult, când e vorba de copii, pune raţiunea pe primul loc şi păstrează rugăciunile pentru atunci când l-ai culcat liniştit, hrănit, fericit şi te-ai retras să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru un copil minunat.
There was an error in this gadget