Jul 26, 2013

La limita firescului

Conceptul de accident, provenit din filozofia greacă, desemnează ceva care nu ţine de esenţa lucrurilor, care nu face parte din natura acestora, ceva întâmplător, la marginea existenţei, la limita lumii logice, nefiresc, paranormal. Aşa precum povestirile lui Stephen King.

Amănuntele accidentului suferit de marele scriitor sunt bine descrise pe Wikipedia: «În vara anului 1999, King lucra la volumul „On Writing: A Memoir of the Craft” (Despre scris: mărturie asupra meşteşugului). În după-amiaza zilei de 19 iunie, a ieşit la o plimbare pe marginea drumului local 5 din Center Lovell, Maine. Conducătorul auto Bryan Smith, distras de rottweilerul său de pe bancheta din spate a maşinii, un Dodge Caravan din 1985, l-a izbit pe King, care a fost aruncat într-o adâncitură aflată la aproximativ 4 metri de marginea drumului. King a fost în stare să dea şerifului numerele de telefon pentru a-i contacta familia, deşi era în dureri considerabile. El a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Central din Maine, unde a rămas timp de aproape trei săptămâni datorită rănilor suferite — plămânul drept străpuns, o fractură de bazin, fracturi multiple la piciorul drept şi o tăietură la scalp. După cinci operaţii în zece zile şi terapie fizică, King şi-a reluat lucrul la „On Writing” spre sfârşitul lunii iulie, în ciuda faptului că nu putea să şadă mai mult de circa patruzeci de minute din cauza durerii intolerabile.»

Smith, şoferul camionetei, a murit în somn un an mai târziu, în data de 21 septembrie 2000, care este, întâmplător, ziua de naştere a lui Stephen King. Iată o coincidenţă demnă de dramele paranormale ale acestui autor. Dacă derulăm filmul înapoi, din acest punct, aflăm că, în momentul în care a fost limpede că va scăpa cu viaţă, una dintre primele preocupări a fost să cumpere Dodge-ul care l-a lovit. Pe de o parte, ar fi vrut să îl distrugă cu barosul. Pe de altă parte, dorea să nu ajungă obiect de licitaţie.

King a fost întotdeauna un om cu viaţă simplă. A rămas să locuiască acolo unde s-a născut, în Maine, un stat în care nu s-a întâmplat niciodată nimic, în care viaţa decurge banal, oamenii sunt cu toţii aşezaţi, tăcuţi, anonimi. A fugit întotdeauna de interviuri şi popularizare. Scrisul pentru el a fost mereu un efort tăcut, intens, acribic, nicidecum o aventură. La fel şi viaţa de zi cu zi.

Din copilărie el începuse să scrie şi chiar să îşi vândă lucrările. Nici măcar la colegiu nu s-ar fi dus dacă nu era dorinţa mamei. Lui, oricum, colegiul nu i-a folosit la nimic în carieră. Erau oameni săraci, o mamă singură cu doi băieţi. Tatăl îi părăsise când Stephen avea doi ani. După ce a terminat liceul, el trebuia oricum să muncească 8 ore pentru traiul lor. Colegiul mai mult l-a încurcat. Însă mama lui avea această dorinţă, să-i facă băiatul facultate şi, deşi convins de inutilitatea demersului şi copleşit de efortul studiilor făcute în paralel cu munca, s-a dus şi a obţinut bursa. Explicaţia lui: mama a fost o femeie care nu a avut niciodată nimic; măcar atâta lucru merita şi ea.

Succesul lui Stephen King ca scriitor a depăşit orice posibilitate de definiţie. E uriaş. E paranormal de uriaş. Contrastul cu viaţa retrasă de Maine nu poate fi mai mare. Ar fi fost culmea ca, acum, maşina care aproape i-a pus capăt carierei şi vieţii să ajungă obiect de veneraţie pe e-Bay. Aşa încât a distrus-o. Cât timp a fost în spital, şansele lui de a supravieţui şi apoi de a reveni la o viaţă normală păreau minime. Dar el a fost conştient tot timpul. Cu atât mai grotesc şi obsesiv s-a format în mintea lui filmul horror al accidentului.

În liniştea aceea de început de lume, brusc şi halucinant, se făcea că se află cu oasele zdrobite şi cu toată viaţa zdrobită, într-un şanţ. Nu avea nici măcar posibilitatea să se enerveze. Cel care într-o fracţiune de secundă îi spulberase existenţa creatoare i-a apărut deasupra ochilor. Nu putea să-i spună nimic, nu putea să se mişte, dar auzea şi vedea mai intens ca niciodată. Timpul se dilatase enorm. Smith şi-a aprins o ţigară, calm, incredibil de calm, şi a oftat a pagubă, spunând un singur lucru, la fel de paranormal ca toată această poveste: “Ăsta e norocul meu. Dintre toţi locuitorii din Maine, eu omor singura celebritate!”.

There was an error in this gadget