Aug 29, 2011

Zi tristă lunea!

Duminica e regele cel bun şi lunea seamănă cu fratele său cel rău şi incompetent, care pune la cale un complot şi întotdeauna câştigă. Îl exilează pe regele bun, care, ajutat de o mână de fideli, plănuieşte în secret revenirea pe tron. De fiecare dată, va reuşi, la rândul său. Dar durează atât de muuult.

Pentru ora de citire din această ultimă zi de luni a verii, o poezie scrisă de unul dintre cei mai sclipitori oameni de litere români, pe care toată viaţa mea mă voi lăuda că l-am cunoscut: Romulus Vulpescu.

DUMINICA DE IERI

Aprind ţigara şi te-aştept să vii
Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
Secundele acestea argintii
Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

Foşnesc şoptit - vecini cu vîntul - plopii
Şi degetele-mi vîntul le resfiră...
E-o linişte de umbră cînd te-apropii,
Şi mîna mea vibrează, şi e liră.

Ni-s paşii mici şi rari, porniţi spre gară
Peronul despărţirii să-l refuze:
În părul tău mai e un rest de vară,
Dar - vineţie - toamna-ţi stă pe buze.

Se-mbracă-n demnitate regiunea:
Duminica de ieri şi-a scos coroana.
Săruturile tac. Zi tristă lunea.
Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, tîrg. Rămîne rana.
There was an error in this gadget