Sep 2, 2011

Necuvinte de toamnă

Indiferent câţi poeţi mari ai lumii s-au străduit să ilustreze toamna, atunci când ne gândim la ea, prima care ne vine în minte, precum răspunsurile la tabla înmulţirii, şi cea mai frumoasă, mai adevărată, mai poezie între poezii, este această splendoare a lui Nichita Stănescu, atât de caldă ca o rugăciune, atât de tremurătoare ca un suflet de copil, atât de fragilă ca un ultim sărut: "Emoţie de toamnă".

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
There was an error in this gadget