Sep 21, 2011

O vizită în atelierul culturii noastre

Am început acest blog cu povestea referitoare la Academia Olympia. Impresionant mi s-a părut modelul educativ excepţional, construit parcă în ciuda stilului universitar scrobit, conformist, în majoritate mediocru, dar, în acelaşi timp, am adorat ideea acestui modus vivendi: un cutremur liber al ideilor, pentru a folosi o expresie eminesciană. Aşa se face cultură autentică, din bucuria de a discuta mari idei frază cu frază, propoziţie cu propoziţie, vorbă cu vorbă.

Descopăr astăzi un alt triunghi intelectual, teribil de asemănător, de asemenea anvergură încât momentele lor împreună trebuie să fi fost astrale, pur şi simplu. Imaginaţi-vă o secundă, vă rog frumos, trei mari clasici ai literaturii, făcând gazetărie şi citindu-şi sau chiar declamându-şi textele, pentru ca, mai apoi, să se piardă în dicuţii pe marginea lor. Eminescu, Slavici şi Caragiale în redacţia ziarului "Timpul" - cum de nu s-a oprit Planeta în loc să tragă cu urechea la discuţiile lor?!

Se spune că nu poţi gusta adevărata esenţă a muzicii savurând-o doar la concert, ci mai degrabă ea se simte la repetiţii. La fel o piesă de teatru. La fel, presupun, dă seamă de marea artă plastică mai degrabă atelierul decât expoziţia. Ei bine, am găsit la Ioan Slavici o mică fereastră de text, prin care am putut arunca o scurtă, dar fascinată privire, în atelierul culturii române:

„Luaserăm adecă Eminescu şi eu încă de la Viena obiceiul de-a citi împreună tot ceea ce fie unul, fie altul avea de gând să publice, şi eu îi citeam ceea ce a scris el, iar el îmi citea ceea ce am scris eu. Acum, Caragiale, adevărat mare maestru în ale citirii, citea atât cele scrise de noi, cât şi ceea ce scria el însuşi.

Citea mai întâi articolul în întregimea lui, ca să ne putem da seama despre «impresiunea generală ». Urmau asupra vederilor generale discuţiuni, care se-ntindeau foarte departe, pătrunzând din politică în economia naţională, în etică şi-n estetică, în scrutarea firii particulare a poporului român, a istoriei lui şi a stărilor în care se află azi ţara, discuţiuni vii şi variate, care nu se mai puteau sfârşi [ ... ]

— Manuscript! striga băiatul din zeţărie, ivindu-se în prag. Eminescu lua la goană pe imbecilul soios care îndrăznea să turbure prin prezenţa lui discuţiunile.
— Bine — ziceam eu — dar ziarul trebuie să fie distribuit pe la patru.
— Dă-o dracului gazeta! întâmpina Caragiale Nu merită publicul să ne stricăm cheful de dragul lui.

Treceam cu toate acestea la a doua citire şi se-ncepea discuţiunea pe amănunte, frază cu frază, propoziţiune cu propoziţiune, vorbă cu vorbă.”

There was an error in this gadget