Sep 2, 2011

Timpul pentru iubire

Există o vârstă la care iubirea înseamnă situaţie de urgenţă. Orice secundă de aşteptare se eternizează cu dureri violente. Este o stare de necesitate de dimensiuni planetare, căci mai degrabă ai sacrifica lumea cu totul decât să înduri acele secunde, care uneori se fac minute întregi, care se coagulează în ciorchini monstruoşi care, la rândul lor, alcătuiesc insuportabile nopţi de mii şi mii de bătăi chinuitoare de inimă.

Aceasta este însă şi vârsta la care măsurile se iau brusc, fără posibilitate de recurs, iar grelele apăsări ale iubirii sunt rezolvate tumultuos. Şi exact la fel precum furtuna lasă în urmă o linişte de cleştar, iubirea trece şi ne lasă în urma ei un pic mai înţelepţi.

Şi apoi mai există o vârstă la care pasiunea devine conştientă de caracterul său valoros şi excepţional. Gustul copleşitor al mierii se schimbă pentru aroma fermecătoare a condimentelor fine, aduse de la capătul lumii pe corăbii misterioase. În doze mici, de o intensitate rară şi fără precedent, iubirea îşi capătă sensul nu prin risipire, ci, din contră, prin persistenţă.

Florile expansive şi delicate ale primelor iubiri, cu toată închipuita lor tragedie şi cu toată culoarea lor de act definitiv de viaţă, se usucă repede în albumele memoriei, în vreme ce arborii exotici şi zvâcnind de sevă ai celeilalte iubiri răcoresc şi magnetizează simţurile şi mintea cu umbră halucinogenă şi parfumuri subtile de lemn viu şi fructe pârguite.

„O, atât de mult te iubesc, încât nu mai pot aştepta nicio clipă”,  pare a spune vijelia spectaculoasă a dimineţii. „Iar eu atât de mult te iubesc, încât te-aş aştepta o veşnicie”, îi răspunde, cu ecou de munte, amiaza strălucitoare şi fierbinte. Şi ce ciudată vreme este aceea când ambele vârste ale iubirii se petrec simultan!



There was an error in this gadget