Oct 4, 2011

Să iubeşti ca o adolescentă

singura dragoste adevărată pe care am trăit-o e de când aveam 13 ani
şi am cunoscut un băiat de la blocul din faţă
care a plecat la bucureşti şi nu l-am mai văzut niciodată
şi mă duceam la el la etaj
şi atingeam clanţa uşii
pentru că ştiam că pe-acolo
trecuse el
adică, în principiu,
asta e
Monica Cebuc

Aceasta este o poezie. Dar daţi-mi voie să explic.

Există poeţi mari, profesionişti, geniali, maeştri ai metaforei şi limbajului, dar ei nu ar fi cu siguranţă toate acestea dacă noi, cei care suntem ocupaţi doar să trăim, nu am recunoaşte în scrisul lor propriile noastre emoţii. Căci ce e şi cu arta asta? Ei scriu poezii, de fapt, pentru a suplini anumite carenţe de sensibilitate, pentru a umple nişte goluri din existenţă.

Dacă ne-am construi viaţa ca pe o casă din cărămidă, atunci mortarul care le-ar lega ar fi făcut din emoţii. Or, noi nu avem timp de emoţii. Suntem prea ocupaţi de planuri de construcţie, de acoperiş, de pereţi... Totul însă se prăbuşeşte fără emoţii. Şi atunci apar artiştii, ca să fabrice mortar.

Există însă şi oameni pentru care viaţa nu are sens dacă nu e emoţionantă, zemoasă, savuroasă. Pentru aceşti artişti ai existenţei simple, cronica pură a unui fapt de viaţă poate întrece în sensibilitate şi gust multe dintre creaţiile profesioniste ale literaturii. Ce încântare să descoperi aşa ceva în viaţa de zi cu zi! 

Aceasta este o poezie. E simplu să fii artist, dar e greu să fii simplu.
There was an error in this gadget